Înreruperea comuniunii ierarhilor sârbi cu Patriarhul Bartolomeu:  declarația explicativă a Episcopului Irineu de Bačka

În urma scrisorii Patriarhului Irineu sârb către Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care exprimă poziția Bisericii Ortodoxe Sârbe cu privire la problema ucraineană, Episcopul Irineu de Backa a clarificat, dw partea sa, punctul 5 al scrisorii, privind coslujirea clerului sârb cu Patriarhia de Constantinopol:

“Poziția Bisericii Ortodoxe Sârbe a fost întâmpinată, de către multe Biserici Ortodoxe locale, cu aprobare și felicitări. Cu toate acestea, pentru unii care și-au manifestat nedumerirea: Biserica noastră a oprit comuniunea – pentru că acesta a săvârșit prima coslujire cu Epifanie, un om lipsit de harul episcopatului – cu Patriarhul Ecumenic, care invocă drepturi și privilegii de Întâi, ignorând temporar, sper, cuvântul lui Hristos, conform Căruia, primul în Biserică este cel care vrea să fie slujitorul tuturor, urmând exemplul Său, Primul în sens absolut, dar Care nu a venit să fie slujit, ci pentru a sluji și a-Și da viața Sa pentru mulțime, pentru toți.

Unele site-uri, de asemenea, fie neînțelegând sau cu rea intenție, afirmă, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica noastră a întrerupt comuniunea cu Biserica Constantinopolului, în întregime. În această privință, propun următoarele reflecții și explicații. Comuniunea dintre Biserici nu se rupe așa. Este ușor să o întrerupi, dar este mult mai dificil de restabilit. Nu există nicio mențiune în textul sinodal, de încetare a comuniunii cu Constantinopolul. Nici măcar Patriarhia Moscovei, în ciuda întreruperii [comuniunii], ca fiind semnul cel mai puternic de protest față de acțiunile Constantinopolului în Ucraina, nu a fost dusă la extrem: se menține, deși parțial, comuniunea cu Muntele Athos, în primul rând cu Mânăstirea Sfântul Pantelimon.

Mai mult decât atât, chiar și în Patriarhia de Constantinopol, sunt ierarhi și teologi de renume care nu sunt de acord cu acțiunea Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu în Ucraina (de exemplu, Mitropolitul Kallistos Ware).

Confruntați cu astfel de provocări și încercări, nu acționăm în grabă, ci cu discernământ, în speranța că harul Duhului Sfânt va vindeca cu promptitudine punctele slabe. În același timp, cu toate acestea, nu se poate neglija norma canonică obligatorie pentru toți, conform căreia nu există comuniune cu excomunicații, adică cei care în mod voluntar, din proprie inițiativă, s-au depărtat de comunitatea care dispune de har. Nu putem șterge diferența esențială dintre Biserică și schismatici, dintre moștenitorii legitimi ai Apostolilor și impostorii “aito-hirotoniți”. De asemenea, este vorba despre relația dintre persoanele individuale din Episcopat, cu clerul și poporul, și nu cu Bisericile ca atare. Din acest motiv, Sinodul nostru Sfânt afirmă, în mod responsabil și în timp util, această normă canonică și solicită punerea sa în aplicare, dar fără grabă, cu înțelepciune, făcând tot ceea ce este posibil, astfel încât Domnul să dăruiască Bisericii plinătatea harului unității.

De asemenea, el [Sfântul Sinod] a declarat că recomandă ierarhilor, preoților săi, să evite părtășia cu cei care se află într-o problemă canonică evidentă (deci nu hotărăște si nu impune ca aceștia să oprească imediat, obligatoriu și inevitabil, comuniunea, înaintea deciziei sinodale a Adunării Episcopilor). Mai mult decât atât, orice decizie atât de importantă, dificilă și cu consecințe de durată se află în afara cadrului competențelor sinodale: se poate lua de către Adunării tuturor ierarhilor.

În opinia mea umilă personală, recomandarea sinodală înseamnă că cei care o aplică vor merge în direcția acriviei canonice, în timp ce aceia care nu o vor face de acum vor fi pe drumul iconomiei canonice legitime. Cum se vor sfârși toate acestea, numai Dumnezeu știe. Dacă Bisericile Ortodoxe locale vor depăși toate presiunile așteptate și vor rămâne pe poziția lor actuală comună, de a nu-i recunoaște pe Denisenko, Doumenko și pe cei din compania lor, aceasta va însemna, în practică, un acord general cu poziția principială a Bisericii noastre. Dar dacă unele Biserici cedează, acest lucru va duce în mod inevitabil la sfârșitul perioadei de iconomie ecleziastică de speranță și așteptare și la începutul unei tulburări mari, cu o unitate și mai fragilă, până în sânul acelor Biserici locale. Acest lucru va fi preludiul unui haos canonic de durată și, probabil, Doamne ferește, al unor dezacorduri și dispute doctrinare, ecleziologice.

Atunci când schisma este însoțită de diferențe dogmatice, acestea nu fac decât să se agraveze în timp și schisma se adâncește astfel încât, atâta timp cât durează, numai Duhul Sfânt poate elimina discordia dintre Biserici. Istoria Bisericii este plină de exemple care confirmă acest adevăr trist. Să facă Dumnezeu ca această istorie a Bisericii să fie pentru noi pentru noi un învățător al vieții și să readucă unitatea, pacea, armonia și iubirea să domnească din nou între Bisericile lui Dumnezeu și în special între Primații, arhipăstorii și păstorii chemați să fie ucenicii singurului bun Păstor, Domnul nostru Iisus Hristos!

+ Episcopul Irineu de Bačka”