Istoria insulelor Solovki (partea 1) : Inainte de sosirea călugărilor

Curierul Rusiei: Cine a descoperit insulele Solovki?

Alexandre Martinov (arheolog): Ele au fost descoperite, redescoperite, de mai multe ori. După urme, primele vizite în zonă au avut loc acum 6460 de ani. Se găsesc multe zone de locuire dispersate în arhipelag, datând din acea perioadă. Ştim că oamenii care atingeau vârfurile din Solovki veneau vara şi plecau înainte de lăsarea frigului. Erau oameni fino-ugrici care trăiau în permanenţă în Carelia. Ştiinţa nu cunoaşte nimic despre originile lor etnice, despre limba lor chiar şi mai puţin, căci scrisul nu exista pe atunci. Putem doar constata că aceşti pionieri erau navigatori excelenţi, de un curaj extraordinar. Traversau distanţe importante în ambarcaţiuni foarte fragile, făcute din scoarţă de copac. În această vară plănuim să reproducem aceste modele de ambarcaţiuni şi să redescoperim insulele, mergând pe urmele strămoşilor noştri !

LCDR: De când datează descoperirile?

A.M.: Locuitorii din Carelia (republică din componenţa Federaţiei Ruse) nu au încetat să le descopere; după al cincilea mileniu. Găsim urme ale prezenţei lor în mezolitic, neolitic, în epoca bronzului şi în cea a fierului. Insulele se schimbau ca şi contur şi dimensiuni, dar nu încetau să trezească curiozitatea anticilor. În anul 3000 Î.H. insulele au fost descoperite de locuitorii coastei orientale a Mării Albe, mai ales din peninsula Norvegiei.

LCDR:Ce ştiţi despre destinaţia acestora?

A.M.: Nimic precis, din nefericire. Pe litoralul insulelor Solovki se găsesc câteva labirinturi unde pescarii din era preistorică se rugau la zeii lor pentru un pescuit spornic. Îndepârtăndu-ne de coaste, labirinturile înconjurate de mici grămezi de pietre seamănă cu nişte morminte umane. Se presupune că triburile onegiene îşi venerau morţii, transportaţi special de pe continent.

LCDR: De ce nu îi îngropau acolo unde trăiau?

A.M.: Strămoşii preferau să îi ducă peste mare pentru a împiedica sufletele lor să se întoarcă. Tot din acest motiv construiau labirinturi în apropierea cimitirelor. Sufletul care ar fi ieşit din mormânt s-ar fi rătăcit prin labirintul fără ieşire. Aceste construcţii de piatră reproduc lumea subterană, unde morţii rătăcesc prin întuneric fără putinţă de ieşire. Conform credinţelor triburilor de pe teritoriile Onega, morţii se duceau în ţările nopţii eterne, acolo unde apune Soarele. Insulele Solovki, care se găsesc exact în acea direcţie, erau percepute ca fiind prima escală, necesară şi obligatorie, a călătoriei pe care trebuia să o facă fiecare suflet.

LCDR: De ce există atât de puţine informaţii confirmate despre labirinturile din insulele Solovki?

A.M.: Trebuie să putem face cercetări chiar în labirinturi. Dar acest lucru ar însemna, inevitabil, distrugerea lor, ceea ce considerăm a fi inadmisibil. Singurul arheolog care a efectuat cercetări într-un labirint este Alexandr Briussov, fratele poetului Valeri Briussov. În 1930, el a distrus un labirint, însă fără a face vreo descoperire reală. Era o perioadă de anarhie absolută în arheologie, ceea ce a permis acele lucrări de cercetare. Astăzi ele au fost interzise de comitetul arheologilor.

LCDR: Ce se ştie despre istoria mai recentă a insulelor Solovki? Din preistorie până la sosirea primilor călugări…

A.M.: În Evul Mediu, insulele erau frecventate des de „oamenii cu ochii albi”, care veneau de pe coastele orientale ale Mării Albe. Acest popor semi-legendar, de cavaleri şi magicieni, făcea escală aici înainte de a-şi continua drumul spre ţările scandinave, cu care avea relaţii comerciale intense. Prin secolele XII-XV, insulele erau vizitate de Sami, veniţi din Carelia. Acest popor, ai cărui descendenţi trăiesc încă în Rusia şi în ţările scandinave, a lăsat în arhipelag mulţi idoli de piatră. Ei credeau că strămoşii lor se pietrificau după moarte şi aveau obiceiul de a-i cinsti, acoperind aceste pietre cu sânge de animal sau oferindu-le un cap de peşte sau de ren, pentru a fi siguri că vor avea o vânătoare fructuoasă.

Aceşti Samişi au construit şi câteva labirinturi. Cărţile monastice spun că Petru cel Mare, impresionat de aceste labirinturi în timpul vizitelor sale în insule din 1702, a construit unul cu soldaţii săi.

LCDR: Din 1984 conduceţi cercetările arheologice care au loc în insule. Aţi reuşit să umpleţi multe din golurile existente înainte, legat de preistoria arhipelagului, mai ales prin descoperirea monumentelor din mezolitic. Reprezintă aceasta ceva deosebit?

A.M.: Pentru mine, Solovki este, mai înainte de toate, un loc cu un trecut foarte bogat, care a permis multe descoperiri arheologice. Nu cred, contrar părerii multor oameni, că este vorba despre un loc unic şi excepţional, cum ar fi un centru spiritual al Rusiei. Găsim în aceste insule la fel de multă sfinţenie dar şi păcate, ca peste tot.

LCDR: V-aţi născut în regiunea Arhanghelsk şi aţi trăit toată viaţa în nordul Rusiei. Există o specificitate reală a acestei regiuni?

A.M.: Oamenii din nord au fost întotdeauna consideraţi a fi foarte ospitalieri şi solidari. Acum 30 de ani, ca profesor de liceu, organizam excursii cu elevii mei, puteam să mergem fără probleme în orice sat, ştiind că vom fi primiţi cu căldură, cu o masă caldă şi un loc unde să petrecem noaptea…. S-a sfârşit cu aceste lucruri în ziua de azi. Oamenii nu mai deschid uşa primului sosit şi, atunci când primesc vizitatori, trebuie să le dai ceva bani în schimb.

O colecţie de bijuterii, din secolul XIII, au fost descoperite recent în insulele Solovki. Numite „bijuteriile ruseşti”, ele erau foarte răspândite în acele vremuri în Finlanda, Suedia şi Norvegia.

(va urma)