Patriarhul Chiril al Moscovei: Mesaj către participanții la Conferința Globală a Fraternității Umane

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii a transmis un mesaj de salut organizatorilor, participanților și invitaților Conferinței Globale a Fraternității Umane, care a avut loc la Abu Dhabi în perioada 3-4 februarie 2019. Vă prezentăm mai jos traducerea acestui mesaj:

“Dragi participanți la conferință,

Îmi exprim salutul cordial în față tuturor celor care s-au adunat în capitala Emiratelor Arabe Unite pentru a discuta despre problemele majore ale cooperării interconfesionale. Inițiativa de a organiza acest forum internațional merită sprijinită pe deplin, în condițiile în care atenția asupra factorului religios și înțelegerea importanței interacțiunii dintre reprezentanții diferitelor religii reprezintă este un semn al maturității societății.

Din păcate, astăzi vedem că unii oameni fără principii folosesc adesea religia pentru a manipula conștiința publică. Recurgerea la retorica religioasă pentru a justifica terorismul sau pentru a atinge obiectivele politice este o manifestare clară a păcatului, care trebuie condamnată cu hotărâre de liderii religioși și de toți oamenii de bunăvoință.

Acțiunile extremiștilor folosesc sloganuri religioase drept acoperire, iar ciocnirile intereselor geopolitice ale diferitelor țări afectează, în special, regiunea Orientului Mijlociu și Africa de Nord. În mai multe țări, minoritățile religioase și etnice au fost supuse genocidului real. Au fost cauzate daune enorme prezenței creștine acolo: sute de biserici au fost distruse și multe familii și-au pierdut casele și mijloacele de trai. Neavând nicio asigurare a unui viitor pașnic, masele de oameni își părăsesc patria.

Noi, reprezentanți ai diferitelor religii, suntem chemați să ajutăm populația suferindă din Siria, Irak și alte țări afectate de război și, astfel, să demonstrăm angajamentul nostru față de idealurile morale ale iubirii, păcii, fraternității și milei.

Doresc discuții fructuoase și întâlniri frățești benefice tuturor participanților la conferință.

+ Kiril
PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII”

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.