Să ne străduim să facem totul pentru perpetuarea memoriei noilor martiri în sânul generațiilor viitoare!

”- Înainte de acest interviu, le-am cerut părinților, celor cu adolescenți, să-mi spună care este atitudinea copiilor lor față de noii martiri. Se pare că subiectul le stârnește respect și interes copiilor, dar ca fapt istoric, nimic mai mult. De ce această problemă nu a devenit, până acum, una din problemele centrale ale societății noastre? Sau, în 20 de ani, când vor dispărea generațiile pentru care acest lucru este viu și important, nimeni nu-și va aminti de ei?

– Cred că, dacă putem transmite această amintire copiilor noștri, dacă vom lucra la asta, așa ceva nu se va întâmpla. De exemplu, în parohia noastră Sfântul Nicolae Taumaturgul funcționează școala generală Sfântul Petru. Poartă numele Sfântului Ieromartir Petru Polianschi, care a petrecut doisprezece ani în exil și în închisori și a fost împușcat ulterior. Există, în această școală, o icoană magnifică a Mitropolitului Petru, iar în fiecare zi copiii cântă Troparul Sfântului ieromartir, îi cinstesc memoria și pe cea a noilor martiri.

Universitatea noastră poartă numele Sfântului Patriarh Tikhon. Clădirea noastră principală este situată în Casă Eparhială unde a avut loc Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse în perioada 1917-1918 și oficiem slujbe în biserica aflată în apropierea Camerei Sindale unde au loc constant conferințe, dezbateri, evenimente educaționale. Toți elevii și profesorii noștri înțeleg ce nume sunt asociate clădirii în care ei se află.

Aproape de intrarea în Sala Sinodală se află o listă a tuturor participanților la Sinodul Local, nu doar ale celor care sunt canonizați. În chiar Sala Sinodală, putem vedea icoanele noilor martiri canonizați. Istoria nu se scrie imediat, ci după o lungă perioadă de timp. Este nevoie de multă muncă, de durere și de rugăciuni.

Pe de o parte, timpul zboară. Ce știu copiii contemporani despre cel de-Al Doilea Război Mondial? Fapte fragmentare. Pot să trăiască războiul precum copiii celor care au căzut pe câmpul de luptă? Pentru noi, și pentru mine care m-am născut înainte de război, rămâne aproape viu. Îmi amintesc de foamete, îmi amintesc cum am supraviețuit, îmi amintesc cum un avion de luptă german a căzut lângă casa noastră, pe ale cărui rămășițe am urcat în copilăria noastră. Dar, pentru copii de astăzi, este altceva. Sigur, ei merg fericiți la marșul “regimentului nemuritor”, poartă portretele străbunilor lor. Dar sentimentele lor diferă, de exemplu, de ale mele. E natural.

La fel se întâmplă și cu noii martiri. Am cunoscut personal mai mulți duhovnici care au trecut prin exil, tabere. Dar actualii copii nu i-au putut cunoaște. Mai mult, ne-am îndepărtat și de istoria prinților noștri, călugărilor noștri sfinți, drepților noștri care au trăit în urmă cu secole. Dar le citim viețile, le oficiem slujbele în ziua memoriei lor, ne amintim de ei. Același lucru este valabil și pentru copiii actuali. Mulți dintre ei poartă numele noilor martiri, cunosc istoria și viața sfinților lor. Numeroase fete, numite Elisabeta, poartă numele sfintei lor protectoare, Sfânta Martiră Elisabeta Feodorovna. Dar, este de înțeles că inima lor nu trăiește sentimentele pe care le-au împărtășit oamenii în timpul persecuției. Mentalitatea se schimbă, societatea se schimbă. Totodată, trebuie să ne străduim să facem totul pentru a perpetua această amintire pentru urmașii noștri.”

Fragmentul de mai sus reprezintă traducerea Lăcașuri Ortodoxe unei părți a unui interviu acordat de Protoiereul Vladimir Vorobiev, rectorul Universității Sfântul Tihon din Moscova, Jurnalului Patriarhiei Moscovei, pornind de la comemorarea noilor martiri și mărturisitori ai Rusiei, care a avut loc în Biserica Ortodoxă Rusă duminică, 10 februarie. Fragmentul ales reprezintă ultima parte a interviului care, în introducerea sa, discuta pe marginea unei expoziții dedicate acestor sfinți și despre crearea muzeului moscovit în care aceasta se desfășoară în prezent, dar si, în general, despre perspectivele muzeelor eclesiastice.