În fiecare an și în întreaga lume, asirienii comemorează moartea lui Naum Faiq (5 februarie 1930), o figură națională asiatică, intelectuală, poet, jurnalist și autor. Eforturile sale de-a lungul vieții au fost marcate de angajamentul propriu față de unitatea trans-denominațională a asirienilor aparținând diferitelor Biserici de tradiție siriană (Ortodoxă Siriacă, Biserica Răsăritului, Biserica Caldeeană, Biserica Catolică Siriacă și Bisericile Protestante). El s-a opus sectarismulului și a încurajat comunitatea să se îndepărteze de “mentalitatea tribală”.
Conform Agentiei de știri asiriene (AINA) Naum Faik Palakh s-a născut în Diyarbakir (ca ortodox de rit oriental, membru al Bisericii Ortodoxe Siriace) în februarie 1868 și într-o perioadă de dificultăți extreme privind viața socială și politică din Imperiul Otoman. Tatăl său a fost Elias bar Yakob Palakh. Într-o școală din Diyarbakir, condusă de Hanna Sirri Ceqqi, a învățat limbi diferite, printre care araba, vechea-turcă (osmanlica), persana, armeana și mai târziu franceza și engleza.
În 1888 a devenit profesor la școala asiriană din Diyarbakir, dar a predat și temporar în Mănăstirea Deyrul-Zafaran de lângă Mardin, în Urfa, Adiyaman și Homs (Siria). A fost fondatorul Societății Literare numite Intibâh Cemiyeti (Societatea Renașterii) în 1908 și editor al ziarului Steaua Răsăritului (Kawkab Madinho), care a fost publicat între 1910 și 1912, susținut de Besâr Hilmî. Ca ziar distribuit pe scară largă în Turcia otomană, a devenit un subiect de cercetare pentru cercetătorii turci în ultimii ani.
În semn de recunoaștere a acestui “om important al literaturii” și cu accent pe fața multiculturală, multietnică și multi-religioasă a orașului, municipalitatea din Diyarbakir a denumit, în 2009, strada unde se afla locuința lui Faiq, cu numele acestuia.
Din cauza creșterii opresiunii și a acțiunilor din ce în ce mai mari împotriva poporului non-musulman după masacrele de la Adana din aprilie 1909, care s-au răspândit în întreaga provincie, mulți asirieni au început să migreze din patria lor. Presiunea a crescut în 2011, odată cu Comitetul pentru Uniune și Progres (Ittihat ve Terakki Cemiyeti), care și-a consolidat puterea și a inițiat o campanie de reducere la tăcere și de intimidare a opoziției din țară, prin implementarea noii legi de asociere (dernek yasasi). În 1912, Naum Faiq a fost forțat să migreze în Statele Unite, unde a început Revista Beth Nahrin (Mesopotamia) – Foaia Asiriană din New Jersey, pe care a publicat-o până la moartea sa în 1930. Între 1921-1922 a devenit redactor-șef a Revistei Huyodo (Uniunea), organul oficial al Organizației Naționale Asiro-Caldeene a Americii.
Naum Faiq a murit la New York, la 5 februarie 1930. Comemorarea morții sale are loc din 1940 în Qamishly și Alep, Siria. Odată cu înființarea Organizației Democrate Asiriene, primul partid politic asirian, în 1957, în Siria, 5 februarie a fost declarată oficial zi națională de comemorare. Ceremonii, de regulă, sunt organizate si în Statele Unite și în diferite națiuni europene.
