Interviul acordat de Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk agenției grecești Romfea

Președintele Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relațiile Externe ale Bisericii, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, a acordat un interviu Agenției grecești de știri Romfea. Vă oferim mai jos traducerea integrală a avestui interviu:

– Vladica, sărbătorirea celei de-a 10-a aniversări a întronizării Patriarhului Kirill s-a încheiat. Nu este un secret că relațiile inter-ortodoxe sunt acum în criză. A afectat acest lucru evenimentele de la Moscova?

– Sărbătorile cu participarea Bisericilor locale au fost minunate, într-o atmosferă caldă și cordială. Mulțumită lui Dumnezeu, rugăciunea noastră fraternă și părtășia noastră cu delegațiile Bisericilor locale nu au fost umbrite și acest lucru este încurajator. Acum, după ce Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat acțiunile unilaterale anti-canonice ale Constantinopolului în Ucraina, toate eforturile Patriarhiei de Constantinopol au ca scop realizarea izolării noastre de Ortodoxia mondială și lipsirea de sprijinul Bisericilor locale. Festivitățile de la Moscova au demonstrat clar că acest lucru nu poate produce teamă. Îi mulțumim mai ales Patriarhului Antiohiei și al Întregului Răsărit, Ioan, Patriarhului sârb Irineu, MitropolituluiȚărilor Cehă și Slovacă, Rostislav, Mitropolitului Tihon al Americii, care au condus fiwecare personal delegațiile Bisericilor. Suntem recunoscători Bisericilor locale ale Alexandriei, Ierusalimului, Georgiei, României, Bulgariei și Poloniei, ale căror delegați au participat la festivități.

Vreau să subliniez că, după ce au sosit la Moscova, arhipăstorii și păstorii Bisericilor Ortodoxe locale nu au sprijinit poziția și interesele Patriarhiei Moscovei, ci unitatea Ortodoxiei întregii lumi și a Bisericii Ortodoxe Ucrainene care suferă. La urma urmei, Biserica, după cuvântul Apostolului Pavel, este trupul lui Hristos, în care dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună (1 Corinteni 12:26). Acum Patriarhul Bartolomeu pretinde că Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică nu există: cei nouăzeci de episcopi, multele mii de preoți, călugări și milioanele de credincioși nu par a fi prezenți, Constantinopolul oficial nu le menționează și nu le ia în considerare. Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ierarhiei sale i se refuză statutul, iar Mitropolitului Kievului și al întregii Ucraine Onufrie chiar dreptul de a fi numit cu titlul său legal. Însă, la 1 februarie, Primații și delegațiile Bisericilor locale au colaborat cu Patriarhul Kirill și Mitropolitul Onufrie. Sunt sigur că credincioșii ortodocși din Ucraina au apreciat foarte mult acest lucru.

– Pe fundalul festivităților din trecut, întronizarea Mitropolitului Epifanie Dumenko nu a fost atât de impresionantă?

– Acest eveniment depășește cadrul relațiilor inter-ortodoxe. Știți poziția noastră: așa-numita “Biserică Ortodoxă a Ucrainei” a fost creată în mod artificial, prin fuzionarea și legalizarea a două comunități schismatice, majoritatea ierarhilor falși care nici măcar nu au formalități canonice. Din câte am auzit, așa-numitul Mitropolit Epifanie Dumenko a fost felicitat doar de delegația Patriarhiei de Constantinopol. Nicio altă Biserică Ortodoxă nu a trimis delegați sau felicitări.

Nu este un secret faptul că, în ajunul evenimentelor de la Kiev, Bisericile locale se aflau sub o presiune puternică pentru a-și trimite reprezentanții nu la Moscova (1 februarie), ci la Kiev (3 februarie). Toate aceste eforturi au fost în zadar. Chiar și acele Biserici care, dintr-un motiv sau altul, nu puteau trimite delegații la festivități la Moscova au trimis felicitări. Și suntem recunoscători tuturor Bisericilor locale pentru faptul că niciuna dintre acestea nu a răspuns invitației conducătorului Bisericii nou create de a veni la Kiev – și nici unul nu a răspuns nici măcar cu felicitări formale.

– Dar delegația a inclus pe stareții a două mănăstiri din Athos, Vatoped și Xenofon?

– Conducerea Athosului și-a exprimat oficial poziția atunci când a refuzat să-și trimită delegația la Kiev. Am auzit că majoritatea stareților mănăstirilor s-au opus acestei situații, iar unele mănăstiri chiar au declarat că îi vor închide porțile lui Epifanie dacă apare pe Muntele Athos. Biserica noastră a primit această poziție cu recunoștință. Răspunsul negativ al Kinonitei din Athos la invitația lui Epifanie indică faptul că Athos-ul, ca întreg, nu se lasă atras în jocurile politice. Și, de asemenea, înseamnă că monahii care au sosit la festivități nu au reprezentat Muntele Athos.

Este păcat că cei doi egumeni ai mănăstirilor athonite s-au lăsat atrași în această aventură rușinoasă. Sosirea lor la Kiev a provocat un răspuns extrem de negativ în rândul credincioșilor ortodocși din Ucraina și Rusia. Cu toate acestea, doar unul dintre ei a fost prezent la “întronizare”. În ceea ce-l privește pe Arhimandritul Efrem, la Kiev, el era s-a aflat de fapt în arest: când s-a îmbolnăvit subit, serviciile speciale ucrainene au păzit spitalul – și au decis pe cine să primească și pe cine nu. Prin urmare, Părintele Efrem putea comunica cu ierarhii canonici numai prin telefon. Dar noul lider al divizării a ajuns la el fără piedici, cu jurnaliștii – și a filmat materialul de care avea nevoie. Și apoi mass-media ucraineană a spus că Arhimandritul Efrem l-a felicitat pentru întronizare.

– Care sunt, în opinia dvs, viitoarele perspective ale recunoașterii noii Biserici Ucrainene ca Biserică ortodoxă canonică?

– Sper că nu va exista o astfel de recunoaștere. Recunoașterea unei organizații care divide, de catre Bisericile Ortodoxe locale, ar submina în mod inevitabil unitatea Ortodoxiei. Cred că Bisericile locale înțeleg acest lucru foarte bine.

Oponenții și susținătorii noii Biserici, din Ucraina și din străinătate, se bazează pe pârghiile presiunii politice și administrative, fiind gata să folosească violența – și demonstrează în mod deschis acest lucru. Noi, după cuvântul Apostolului, “ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor”. (1 Timotei 4:10).

Poziția Patriarhiei de Constantinopol este contradictorie în sine și, prin urmare, nu este viabilă. Este ușor să vedeți fotografiile vechi și să comparați întronizarea Mitropolitului de la Kiev și al Întregii Ucraine Onufrie, din 2013, cu actuala întronizare falsă a lui Epifanie Dumenko. Și aici, ca și dincolo, în numele Constantinopolului, Mitropolitul Emmanuel al Franței a acordat felicitări. Dar aceasta este singura asemănare a celor două evenimente. La întronizarea Preafericitului Părinte Onufrie erau delegații ale tuturor Bisericilor Ortodoxe locale. La evenimentul din 3 februarie, nu a existat nimeni, cu excepția delegaților din Constantinopol.

– Dar, la urma urmei, cea mai mare parte a ierarhiei noii Biserici vine din partea lui Filaret, fostul Mitropolit al Kievului? Îi ușurează cumva recunoașterea?

– Când Filaret a început să “hirotonească” în schismă, el a fost deja condamnat de Biserica Ortodoxă Rusă și și-a pierdut dreptul de a preda harul altora, în conformitate cu binecunoscuta pravilă a Sfântului Vasile cel Mare (Vasile 1). Dar o parte semnificativă a pseudo-ierarhiei schismatice își desfășoară hirotoniile de la oameni care nu au avut niciodată rangul de episcop. Din nefericire, toți au fost recunoscuți și acceptați în comuniune de către Patriarhia de Constantinopol, fără un studiu adecvat al istoriei “hirotoniilor” și caracterului lor moral.

Această decizie a dat naștere la numeroase conflicte ecleziastice și juridice. A fost restaurat ca “Mitropolit al Lvivului”, Macarie Maletich, fost Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care nu a avut niciodată funcția de mitropolit sau titlul de Lviv sau chiar succesiunea oficială a hirotonirii episcopale. Pe teritoriul altor Biserici locale, inclusiv în Rusia, au apărut brusc “episcopi eparhiali” și clerici ai Patriarhiei Constantinopolului – foști ierarhi și clerici ai schismei ucrainene.

Să nu mai vorbim de faptul că Constantinopolul încearcă, de fapt, să facă lucrul căruia se opusese atât de mulți ani pe teritoriul diasporei: să creeze o ierarhie “paralelă” pe același teritoriu canonic și, mai mult, să distrugă Biserica cea canonică. Aceasta este o altă contradicție a poziției lor: încercarea de a uni Ortodoxia din Ucraina, adâncind diviziunea; încercarea de a uni Ortodoxia diasporei, subminând-o.

– Este posibil sa se unească? Oficialii ucraineni declară transferul voluntar către noua Biserică a aproape 200 de parohii aflate sub jurisdicția Mitropolitului Onufrie…

– Din cei 90 de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, doar doi s-au alăturat structurii create de Constantinopol: un episcop eparhial și un vicar. În același timp, episcopul eparhial a fost imediat respins de majoritatea covârșitoare a parohiilor eparhiei sale, iar clerul propriu a refuzat să mai slujească alături de vicar. Unii dintre jurnaliști au calculat că, în prezent, doar 0,2% din clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a alăturat noii pseudo-autocefalii. “Tranzițiile” comunităților sunt, în cea mai mare parte, fictive sau violente. Se spune deja că nu există credincioși în bisericile capturate și că nu există nimeni care să slujească în ele. Episcopatul și clerul rămân cu turma lor.

– Care este rolul autorităților în acest proces de formare a noii Biserici Ucrainene?

– Recent, s-au adoptat legi care discriminează Biserica Ortodoxă Ucraineană în vederea creșterii presiunii asupra acesteia. Aproape 13 000 de comunități ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cea mai mare unitate în mărturisire a Ucrainei, încearcă să-și piardă dreptul de a mai fi numită “Biserica Ortodoxă Ucraineană”. E ca și când ne-am imagina că Parlamentul Greciei ar vota pentru a schimba numele Bisericii Ortodoxe a Greciei, inventând un alt nume pentru aceasta. Sau că, în America, Președintele Trump ar crea Biserica Ortodoxă și ar cere ca toate jurisdicțiile existente să se alăture. Dar, în Ucraina, acest lucru nu doar că este posibil, ci se și întâmplă deja.

Mecanismul așa-numitei “schimbări de jurisdicție” a comunităților este legalizat, atunci când un locuitor dintr-un oraș sau sat poate vota transferarea unei biserici locale spre o altă denominațiune. Cum ar fi să ne imaginăm că, în Grecia, schismaticii Bisericii Ortodoxe ar fi fost recunoscuți și Parlamentul ar adopta o lege care să faciliteze confiscarea comunităților Bisericii Ortodoxe Grecești de către schismatici? Și, exact asta se întâmplă în Ucraina.

Autoritățile locale din orașe și din alte localități din Ucraina sunt oficial însărcinate să “asigure” numărul maxim de “tranziții” ale comunităților către structura creată de Constantinopol. Tranzițiile se desfășoară prin organizarea de întâlniri fictive ale parohiilor și cu documente fictive; violența deschisă este folosită împotriva clerului și credincioșilor Bisericii canonice. În regiunea Ternopil, polițiștii și militanții organizațiilor radicale nu le-au permis credincioșilor și preotului Bisericii canonice să intre în propria biserică: poliția l-a bătut pe preotul paroh, i-a zdrobit capul în sânge, i-a provocat leziuni multiple și i-a rupt brațul. Un material video poate fi găsit pe Internet – este terifiant. Și aceasta s-a întâmplat duminica trecută!

Sfântul Psalmist David spune: Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz. (Psalmul 36:39). Suntem liniștiți pentru viitorul Bisericii canonice Ortodoxe Ucrainene. Iar în anii unirii forțate și în timpul dificil al persecuției ateiste și al schismei de renovare și în timpul ocupației germane a Ucrainei, arhipăstorii, păstorii, monahii și parohienii și-au dovedit în mod consecvent statornicia în credință și evlavie. Acum, fapta lor este, pentru noi toți, un exemplu despre cum ar trebui să fim credincioși Adevărului Evangheliei și Bisericii canonice. Dar, este dureros să vedem cum ambițiile politice ale unui lider spiritual și uzurparea dreptului de a decide al întregii lumi subminează fundamentele canonice ale Bisericii Ortodoxe și mărturisirea ei.

– Vorbiți despre Patriarhul Bartolomeu?

– Da. L-am avertizat pe Patriarhul Bartholomeu că fazele unilaterale ale Bisericii din Constantinopol vor intensifica și mai mult diviziunea în Ucraina. Arhipăstorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-au vorbit despre sutele de mii de scrisori și semnături ale clerului și credincioșilor ucraineni care mărturisesc acest lucru, livrate Fanarului. Vocile lor au fost neglijate, din păcate, de către Patriarhul Bartolomeu. Decizia legalizării formațiunilor non-canonice ucrainene se datorează unor motive politice care nu mai reprezintă niciun secret, inclusiv din partea autorităților ucrainene.

Deja vedem primele roade amare ale acestei politizări a vieții bisericești. Epifanie numește în mod public comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene “tentaculele agresorului” și cere în mod deschis “să fie tăiate”. Susținătorii lui pe teren doar urmează acestor apeluri. Mă tem doar că, în viitor, când autoritățile se vor convinge că majoritatea parohiilor Bisericii canonice nu doresc să se alăture schismaticilor, violența în Ucraina va crește. Iar responsabilitatea pentru sângele vărsat va cădea asupra Patriarhului Bartolomeu și a acelora care, împreună cu el, s-au pronunțat în privința legalizării și susținerii diviziunii în Ucraina.

– Ce credeți, este posibilă restabilirea comuniunii euharistice cu Patriarhia de Constantinopol în viitor?

– Încontinuu sperăm și ne rugăm pentru asta. Decizia de a distruge comuniunea cu Constantinopolul nu a fost ușoară pentru noi. Când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis să dizolve comuniunea cu Biserica din Constantinopol, nu am căutat interesele noastre. Am afirmat cu amar imposibilitatea unui contact frățesc cu cei care acționează cu frații lor în mod ipocrit și nu fratern. Nu aveam niciun drept să ne trădăm frații noștri din Ucraina, să numim albul negru și negrul alb – și să îi lăsăm pe schismatici fără penitență, contrar Sfintei Tradiții, ordinii canonice comune și autoguvernării Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Îi cerem lui Dumnezeu să îndepărteze necesitatea acestei decizii și să restabilească ordinea canonică în Ucraina. Dar, din păcate, în același timp vedem contrariul.

– Întreruperea comuniunii se extinde în toate teritoriile Patriarhiei de Constantinopol, inclusiv, spre exemplu, Mitropoliei Noilor Teritorii?

– Ierarhii de acolo nu fac parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, nici din Patriarhia Constantinopolului. Prin urmare, ei nu sunt responsabili pentru deciziile anticanonice ale Sinodului din Fanar și păstrăm comuniunea euharistică cu ei.

– Care credeți că ar trebui să fie reacția Bisericilor locale la criză? Ce doriți să le transmiteți?

– Ar fi o greșeală profundă să credem că actuala criză din Ortodoxia mondială este o dispută bilaterală, că va fi limitată la Ucraina și nu va afecta alte Biserici locale. Chiar și astăzi, reprezentanții Bisericii din Constantinopol exercită presiuni asupra altor Biserici locale, amenințând să își revizuiască statutul și limitele canonice, promițând crearea unor Biserici “autocefale” într-un număr de țări. Dacă aprobăm astfel de afirmații, aceasta va face rău lumii ortodoxe, iar printre clericii și credincioșii Bisericilor noastre va crește și degradarea conștiinței bisericești.

Înaintea ochilor noștri, apare o nouă învățătură ecleziologică, străină de spiritul ortodox al sinodalității, de Tradiția Bisericii și de vocea Sfinților Părinți. Aceasta este doctrina superiorității și autorității exclusive a unui Primat față de ceilalți; despre pretinsul său drept de a decide soarta Ortodoxiei în întreaga lume; despre presupusul drept de a priva orice Biserică locală de statutul său de autocefalie și de a crea o nouă “autocefalie” pe teritoriul oricărei Biserici locale; despre “privilegiul” de a declara întreaga Biserică locală non-canonică, iar Biserica falsă schismatică, care o chinuia, canonică și plină de har.

Încă din 2008, Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse a vorbit despre “noul concept ecleziologic” al Patriarhiei de Constantinopol, care “devine o provocare pentru unitatea ortodoxă generală”; despre “încercările sale de a revizui fundamentele vechi de veacuri ale relațiilor bisericești, sigilate în Canoanele Sfinte ale Bisericii”. În acel moment, am chemat Biserica Sfântă din Constantinopol să “continue examinarea ortodoxă comună a acestor inovații și să fie atentă și să se abțină de la pași care ar putea face să explodeze unitatea ortodoxă”, mai ales în ceea ce privește “încercările de a revizui limitele canonice ale Bisericilor Ortodoxe locale”. Din păcate, nu am fost auziți atunci, iar în ultimii zece ani situația s-a deteriorat semnificativ.

Primații și ierarhii Bisericilor locale au vorbit în repetate rânduri despre nevoia de a discuta împreună chestiunea Bisericii Ucrainene – de exemplu, la Sinaxa Primaților. Dar acest apel nu a fost auzit în Constantinopol. Cel mai bun lucru pe care Bisericile locale îl pot face acum, nu este să recunoască nelegiuirea care s-a întâmplat în Ucraina, ci să refuze recunoașterea așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei, continuând cu sprijinirea deplină a Bisericii Ortodoxe Ucrainene conduse de Mitropolitul Onufrie.

Și, de asemenea, le cer tuturor celor care vor citi acest interviu, să se roage pentru Mitropolitul Onufrie și Biserica Ortodoxă Ucraineană care suferă, pentru arhipăstorii ei, păstori și credincioși. Credința lor este puternică și sunt uniți. Sunt încrezător că Biserica Ortodoxă Ucraineană va supraviețui acestei lupte spirituale.

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe® – februarie 2019

Traducere: Lăcașuri Ortodoxe®, după un interviu publicat de Patriarhia Moscovei