Colinde TV
Publicat pe 27.04.2009

Rezultatul referendumului: Berlinezii au respins reforma privind obligativitatea cursurilor de religie

 

Berlinezii au votat cu “nu”, duminică, printr-o mică majoritate, reforma cursurilor de religie în şcolile din Berlin, conform rezultatelor provizorii ale unui referendum local ce a avut loc ieri, pe marginea acestui subiect.

 

51.3% dintre alegători au respins propunerea de modificare a legii locale cu privire la predarea religiei, a declarat Comisia Electorală a Berlinului de Stat, după numărarea a 95,5% din voturile exprimate.

 

Doar 28.2% dintre cele 2.4 milioane de alegători înregistraţi şi-au exprimat voturile. Astfel, susţinătorii reformei au eşuat în planul lor, chiar daca raspunsul ar fi fost “da”, intrucat nu a fost atins cvorumul necesar.

 

Asociaţia “Pro Reli”, sprijinită de Biserica catolică şi protestantă, de comunitatea evreiască şi o parte a comunităţii musulmane, a eşuat în încercarea de a „smulge” oraşului o reevaluare a cursurilor de religie.

 

Legislaţia în vigoare, din Berlin, diferită de cea existentă în majoritatea celorlalte state regionale (Länder), în Germania, va fi menţinută: elevii pot participa la un curs de religie, dar opţional. Cursurile de religie se adaugă unor cursuri de etică, obligatorii, care îi reunesc pe elevii din medii şi credinţe diferite.

 

Berlinezii au pornit la vot, duminică, în cadrul unui referendum local, pentru a decide dacă studenţii din capitala germană urmează să frecventeze cursurile comune de “etică” sau, pe cele „separate”, de religie.

 

 

Cele 2.4 milioane de alegători au fost chemaţi să decidă, în perioada de timp 06:00 la 16:00 GMT, vizavi de această dezbatere, care se concentrează asupra modului de transmitere a valorilor, într-un oraş multicultural şi mai puţin religioş, mai ales în fostul Berlin de Est.

 

Dacă rezultatul era favorabil, intrunind majoritatea vourilor, atunci toţi elevii, în viitor, ar fi putut alege între cursurile de religie şi cele de “etică”, non-confesionale.

 

În caz contrar, asa dupa cum s-a si stabilit rezultatul, situaţia actuală urmând să persiste: cursurile de etică, introduse în 2006 de către municipalitate, cu scopul educării tuturor elevilor, vor rămâne obligatorii, pentru toţi, iar cursul de religie va ramâne în continuare opţional, suplimentându-l pe cel de etică.

 

Doamna Cancelar Angela Merkel, ea însăşi implicată în această campanie, deşi cu întârziere, s-a dovedit a fi pentru “da”. “Vreau din tot sufletul ca berlinezii şi berlinezele să voteze favorabil”, spusese aceasta vineri.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.