Interviu al Patriarhului Serbiei, pe tema noilor evoluții religioase și politice. 800 de ani de la câștigarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbe

Pe 27 ianuarie 2019, în timp ce Biserica Ortodoxă Sârbă îl cinstea pe Sfântul Sava, Patriarhul Irineu a acordat un interviu cotidianului belgrădean „Politika“ (https://www.politika.rs/scc/clanak/421300/Politika-se-odupire-napadu-na-dusu-srpskog-naroda) , în care a abordat problemele din Kosovo, poziția Bisericii Sârbe față de Autocefalia Ucraineană și față de Patriarhia de Constantinopol, relațiile cu romano-catolicii și locul care ar trebui să fie ocupat de Biserică în societate.

Interviul a abordat și tema marelui jubileu care se apropie în Biserica Ortodoxă Sârbă: împlinirea a 800 de ani de la câștigarea autocefaliei sale. Va prezentăm mai jos traducerea acestui interviu:

“– Cum va fi comemorat Marele Jubileu al Bisericii Ortodoxe Sârbe: știm deja, dintre Patriarhii ortodocși, care va fi prezent la comemorarea centrală de la începutul octombrie?

– Importanța și caracterul jubileului condiționează, de asemenea, modul de comemorare. În primul rând, cele opt secole de la acordarea autocefaliei Bisericii Sârbe vor fi celebrate într-un mod creștin și în rugăciune. Primind titlul de Arhiepiscop a tot ținutul Serbiei și Litoralului, Sfântul Sava a început lucrarea lui arhipăstorească în lăcașul Mântuitorului, Mănăstirea Zica. În acest loc sfânt, care este primul nostru scaun ecleziastic, ierarhii sârbi, adunarea noastră episcopală sfântă, la începutul lunii octombrie, se vor aduna în jurul Altarului lui Dumnezeu, pentru ca această mare aniversare să fie celebrată atât de Serbia terestră (pământească) cât și de Serbia cerească, în frunte cu Sfântul Sava și cu toți sfinții poporului nostru. Vom oficia slujba dumnezeiască, apoi, în Patriarhia Pec, sediul nostru vechi și istoric. Comemorări au început deja la Facultatea noastră de Teologie, care luna trecută a organizat un simpozion științific internațional dedicat independenței și contribuției, în cele opt sute de ani, a Bisericii Ortodoxe Sârbe în istorie, teologie si cultura poporului sârb. Multe expoziții, concerte, sesiuni solemne, atât în ​​capitală cât și în eparhiile Bisericii Ortodoxe Sârbe, din țară și din diaspora, sunt planificate. Profit de această ocazie pentru a transmite salutul meu întregii lumi din Serbia, cu ocazia jubileului minunat și mare, pe care toată Serbia și toți sârbii trebuie să îl simtă ca pe o sărbătoare.

– Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă statul nostru, dar, de asemenea, Biserica Ortodoxă Sârbă, este problema Kosovo și Metohia. Adunarea Sfântă a Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe de la începutul lunii noiembrie a reiterat poziția că, indiferent de preț, nu se poate pune la îndoială suveranitatea deplină și integritatea Serbiei în Kosovo și Metohija. Între timp, problemele au și apărut, odată cu introducerea unui impozit de 100% pe produsele sârbești [vândute în Kosovo], declarația de îndepărtare a graniței dintre Albania și Kosovo și Metohija. Ce părere aveți legat de toate aceste presiuni recente asupra poporului nostru și a statului nostru, care se întăresc, fără îndoială?

– Întărirea acestor presiuni externe ar trebui să conducă la o unitate mai puternică a poporului și a statului în apărarea drepturilor suverane și a integrității statului. Această unitate nu trebuie distrusă de conflictele interne. Problemele sociale și nemulțumirea care există în unele secțiuni ale societății nu ar trebui să divizeze sufletul națiunii, ținând seama în special de crearea simultană a unei armate albaneze și de impedimentele care sunt create la adresa aprovizionării instituțiilor sârbești, spitalelor, școlilor și altora din Kosovo și Metohija. Am urmărit cu mare îngrijorare demonstrațiile recente de pe străzile Banja Luka. Cei care nu doresc binele Republicii Sârbe Bosniace și al poporului sârb au fost satisfăcuți. Nu văd să existe niciun fel de folos pentru oameni, în încitarea la astfel de proteste în Belgrad și în toată Serbia. Fie că vrem să vedem sau nu, toate aceste procese sunt legate. Statul și organele de Stat, în special cei care, prin nivelul ridicat de educație și cunoaștere, ar trebui să fie un model pentru toți, au obligația de a se angaja mai mult în crearea unei atmosfere democratice, de pace și cooperare în societate, pentru a rezolva problemele tuturor segmentelor populației. În același mod în care Republica sârbă Bosniacă a fost stabilită cu garanțiile puterii lumii, mă rog la Dumnezeu și sper că va veni timpul când liderii acestor țări să accepte faptul că poporul sârb nu va renunța niciodată la Kosovo și Metohija, propria sa țară, și cu Rusia, aliatul și protectorul nostru, liderii statului nostru și reprezentanții albanezi vor conveni asupra unei soluții care va permite celor două popoare să continue să trăiască în pace.

– Ce rapoarte primiți din Kosovo și Metohija, de la clerul nostru și de la călugării noștri, din Eparhia de Ras-Prizren? Care este viața lor de zi cu zi și lupta lor pentru a ne păstra locurile sfinte?

– Ori de câte ori pot, rămân în Kosovo și Metohija, pentru că sediul Bisericii Ortodoxe este Patriarhia Pec, iar Mânăstirea este Stavropighie sub jurisdicția directă a Patriarhului. Aud și văd ce se întâmplă cu poporul nostru, la nord și la sud de râul Ibar. Pentru majoritatea oamenilor noștri din alte părți ale Serbiei, ca de peste tot în lume unde se trăiește liber, este dificil să înțeleagă că oamenii și clerul din Kosovo, în mod constant, este preocupat pentru ziua de mâine, pentru siguranța copiilor, a caselor, altarelor… Oamenii care locuiesc acolo s-au obișnuit, din păcate, cu toate acestea, atât în ​​Kosovo cât și în Metohija, din vremea sclaviei dominației otomane, care a angajat triburi care să-i ucidă pe creștinii aserviți. Tirania a continuat în timpul celor două Războaie Mondiale. Problemele au fost ascunse în timpul guvernării de jumătate de secol a comuniștilor iugoslavi. Mărturie stă cartea amplă a Patriarhului Pavle de binecuvântată memorie, intitulată „Rapoarte din Kosovo și Metohija răstignite“, cu cronicile violențelor actuale și persecutarea sârbilor din timpul Iugoslaviei lui Tito. Dar responsabilitatea este a noastră, a sârbilor. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu, de Biserică, de serbitate. Ne-am îndepărtat de noi înșine. Pentru noi toți, așa s-a întâmplat, și încă și astăzi, încât totul a devenit mai important decât Serbia și Ortodoxia. Dumnezeu ne oferă mereu ocazia și ne cheamă în moduri diferite la a ne pocăi și a ne îndrepta: fiindcă noi suntem singurii care să apere poporul nostru și locurile sfinte din Kosovo și Metohija. Cel mai important lucru este că nu suntem înflăcărați, nu ne avântăm înainte. În cele din urmă, Domnul Dumnezeu este Cel Care stăpânește istoria. Să fim credincioși lui Dumnezeu și Bisericii, Sfântului Sava, Țarului Sfânt Lazăr, și Dumnezeu să nu uite nici de noi, nici de Kosovo al nostru, nici de Metohija noastră!

– Recunoașterea recentă a Tomosului de autocefalie a Bisericii Ortodoxe nou-formate din Ucraina, semnată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, este o mare încercare pentru lumea ortodoxă. Biserica Ortodoxă Sârbă a declarat în repetate rânduri că deciziile luate [de Constantinopol] cu privire la ‘chestiunea ucraineană’ constituie o încălcare a ordinii canonice. Cât de periculos devine riscul ca problema chestiunilor ecleziale non-canonice și nerecunoscute, în primul rând în Macedonia și, probabil, în Muntenegru, să fie rezolvate în același fel și care este poziția Bisericii Ortodoxe din Serbia în ceea ce privește aceste structuri din cele două state vecine?

– Ați observat pe bună dreptate că Biserica noastră a reacționat în timp util și a menționat încălcarea canoanelor sfinte. Mă simt obligat să repet că nu suntem nici împotriva grecilor, nici împotriva rușilor, nici pentru greci, nici pentru ruși. Biserica Sârbă vorbește exclusiv pentru respectarea canoanelor sfinte și a ordinii seculare stabilite de ele, ceea ce înseamnă pur și simplu că suntem și pentru unul și pentru celălalt. De asemenea, este clar că suntem pentru ruși și Biserica Ortodoxă Rusă, frații și surorile noastre de sânge, care ne-au ajutat de secole în condiții dificile. Dar, de asemenea, suntem pentru Biserica noastră Mamă, Patriarhia de Constantinopol, care ne-a acordat independență timp de opt secole. De atunci, ca și celelalte Biserici autocefale, inclusiv cea a Constantinopolului, suntem egali în drepturi. Patriarhul Bisericii noastre Mamă este primul dintre cei egali. Biserica Sârbă și cred că și celelalte Biserici Ortodoxe nu vor accepta un fel de Papă ortodox. Dacă ar face-o, ele n-ar mai fi ortodoxe. Biserica Sârbă nu acceptă și nici nu a acceptat legalizarea schismei în Ucraina, ca situație juridică, și nu o va accepta pe teritoriul său canonic în măsura în care se manifestă astfel de ambiții. Ceea ce a făcut Constantinopolul la Kiev, maica orașelor rusești, este un act nul. Ucraina are Biserică proprie canonică, care are ca Primat de drept pe Mitropolitul Onufrie. Nu cunoaștem pe alții, nici nu îi vom cunoaște. Este cunoscut Fanarului că Biserica Autonomă a Arhiepiscopiei de Ohrid se află sub auspiciile Bisericii Ortodoxe Sârbe și este condusă de Arhiepiscopul Ioan. Din punct de vedere al canoanelor, în ce privește primirea credincioșilor, săvârșirea Tainelor Sfinte, nu există nicio problemă pentru nimeni. Indiferent dacă se consideră sârb, macedonean, nord macedonean, bulgar, rom, grec, este același lucru. Toți se pot apropia de Potirul Mântuirii. De asemenea, nu văd să existe nicio scuză privind intruziunea pe teritoriul canonic al Bisericii Sârbe. Ar fi un fel de versiune pseudo-spirituală a operațiunii NATO “Merciful Angel” [acesta este numele operativ pe care NATO l-a dat bombardării Serbiei]. În Muntenegru, totul este clar. Acesta este un alt stat, nefiind o problemă pentru noi. Dar toți credincioșii ortodocși din această țară aparțin Bisericii Ortodoxe Sârbe și, cu excepția unui număr de ruși care dezvoltă afaceri în Muntenegru și promovează astfel statul, aproape toți sunt sârbi. Cine ar avea ceva de spus acolo?

– Care sunt relațiile cu celelalte Biserici creștine, mai presus de toate Biserica Romano-Catolică și Vaticanul? Cum poate diplomația ecleziastică să sensibilizeze statele europene cu privire la importanța Kosovo și Metohija pentru Biserica și poporul nostru?

– Relațiile cu Biserica Romano-Catolică au loc la diferite nivele. La nivel de parohii, orașe și sate, cred că în special în regiunile Backa și Banat, acolo unde frații noștri romano-catolici sunt mai numeroși, ne străduim ca nimic să nu intervină asupra vieții lor bisericești și, de asemenea, sociale. Să nu simtă niciun disconfort, să perceapă Serbia ca țară proprie. Aceasta este poziția episcopilor noștri în aceste eparhii, a preoților noștri și aceasta este poziția statului nostru. Încercăm să corectăm ceea ce nu am reușit în acest domeniu, acolo unde concetățenii noștri romano-catolici nu se simt confortabil. Personal, aș fi foarte fericit dacă conducerea Bisericii Romano-Catolice din Croația și Bosnia și Herțegovina ar avea o asemenea atitudine. Există semne încurajatoare în Croația, unde există curente noi și situația se îmbunătățește. Oamenii noștri, uneori, se descurajează când diverși agitatori pro-ustași falsifică istoria, în special suferințele din Jasenovac și altele, pe teritoriile Bisericii Romano-Catolice din Zagreb și în alte locuri. Dar Biserica noastră din Republica Croația, tinerii ei episcopi și preoții se roagă pentru binele și lucrarea spre binele tuturor și ca totul să se îmbunătățească pentru toți. Mă rog lui Dumnezeu ca rugăciunile și lucrarea lor, precum și rugăciunile fraților romano-catolici, să aducă binele tuturor în acest stat. Relațiile Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Vaticanul au fost consolidate prin dialog, care are loc la mai multe niveluri: prin întâlniri, discuții și schimburi de opinii ale organismelor sinodale cu secretarii de stat și oficialii Vaticanului, prin participarea reprezentanților Bisericii Sârbe în cadrul Comisiei Mixte de Dialog între cele două Biserici: la nivelul academic prin cooperarea Facultății de Teologie cu Universitatea din Lateran, cercetarea științifică și cooperarea Bibliotecii Patriarhale cu Arhivele Vaticanului. În general, există lucruri cu care suntem de acord, dar există și altele cu care nu este cazul. Personal, stimez mult decizia Papei de a respinge uniatismul, în special abordarea sa privind chestiunea Cardinalului Stepinac, pentru care eu personal sunt recunoscător. Trebuie să apreciem și poziția Vaticanului, care nu a recunoscut pseudo-statul Kosovo.

– Cum vedeți locul și rolul Bisericii Ortodoxe Sârbe în societatea sârbă de astăzi? Unde a contribuit în mod semnificativ în societate și unde și-ar putea întări rolul?

– Pentru o întrebare atât de importantă și de complexă, răspunsul ar putea fi extins la toată discuția noastră de astăzi. De asemenea, voi încerca să răspund prin câteva scurte exemple despre cum ar trebui să fie, din punctul de vedere al Patriarhului sârb, locul Bisericii în societate. Cu această idee că am început discuția din această zi cu dumneavoastră, spunând că „Politika“ împreună cu angajații săi botezați fac parte din patrimoniul spiritual și cultural al Sfântului Sava, ceea ce înseamnă o parte a Bisericii. Sau, cu ceva timp în urmă, un jurnalist din Zagreb, romano-catolic, sincer și aș putea spune un om onest, m-a întrebat: „De ce în instituții și întreprinderi oficiați slujbe de ‘hram’ [‘slavă’ – sărbătoare a unei familii sau instituții], nu este acesta un abuz?“. I-am spus că omul este o persoană unică și nu este creștin doar la biserică și acasă după-amiaza, ci este un creștin care trăiește și acționează întotdeauna și peste tot. Și sârbii, chiar și atunci când nu învățau catehismul, serbau „hramul” [slava] și, astfel, s-a stabilit esența credinței în inima lor, aceea că Hristos este întotdeauna printre noi și cu noi. Acesta este felul în care își cinstesc sfântul care îi ocrotește, atât acasă, cât și la serviciu, în armată și școală. De asemenea, Hristos este întotdeauna cu noi, cu sârbii ortodocși. De aceea am supraviețuit, pentru că Hristos este cu noi și suntem împreună cu El. Sau suntem obișnuiți cu ceea ce se spune în mass-media: Biserica Ortodoxă Sârbă și credincioșii ei – gândindu-se că Biserica este gruparea episcopilor, călugărilor și preoților, în timp ce credincioșii sunt altceva? Nu, suntem toți Biserica Ortodoxă. Episcopii, preoții, oamenii, noi toți suntem Biserica. Și când menționăm, ca astăzi, că interesele personale sau cele ale grupurilor minoritare nu ar trebui să fie plasate în fața intereselor statului sau ale Kosovo și Metohija, revenim la fiii noștri credincioși. De asemenea, atunci când cerem oficialilor să prevină otrăvirea oamenilor prin murdărie și pornografie în mass-media, le spunem fiilor Bisericii noastre și credem că ar trebui să fie preocupați de aceasta ca oameni responsabili, creștini și părinți. Și alte astfel de lucruri… Acest lucru înseamnă că noi suntem Biserica lui Hristos, cei care ne rugăm astăzi, iubim, învățăm, ne mântuim, împreună cu strămoșii noștri, de la Sfântul Sava, și chiar dinaintea lui. Și suntem parte a Bisericii, nu numai în clădirea religioasă, ci și la locul de muncă, pe stradă, la școală, chiar și la cafenea, noi trebuind să acționăm întotdeauna ca creștini, fii credincioși ai Sfântului Sava. În numele acestuia, le doresc tuturor o sărbătoare fericită, urându-le ca, în acest an jubiliar, toți să fim învățați prin lucrarea primului Arhiepiscop sârb.”

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe® – februarie 2019

Traducere: Lăcașuri Ortodoxe®, după un interviu realizat de publicația “Politika”