Scrisoarea de demisie a lui Jean-François Colosimo
“Duminică, 27 ianuarie 2019, la Sărbătoarea Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur.
Acum, a trecut mai mult de un sfert de secol de când, în toamna anului 1990, mi-am dedicat o parte importantă a vieții mele Institutului Sfântul Serghie din Paris, încercând ca generațiile tinere să aibă parte de puțina educație teologică pe care am primit-o de la bătrânii mei. Cu trei ani în urmă, în iunie 2015, colegii mei mi-au cerut să preiau președinția, crezând că existența mea publică și experiența mea profesională ar putea fi utile pentru eliminarea dificultăților și ostilităților pe care le-a traversat școala noastră. Eu, în acel moment, am văzut o oportunitate de a trece definitiv la reformele indispensabile pe care le susținusem în mod repetat, dar pe care toți administratorii, profesorii și personalul nu le vedeau imperative în a reuși să menținem și să continuăm vocația pe care trebuia să o transmitem.
Ieri acceptam această misiune în spririt de solidaritate, iar astăzi renunț de dragul adevărului.
Cu regret, trebuie să remarc că nu sunt întrunite condițiile de recuperare deplină a Sfântului Serghie, începând cu exercițiul fructuos al președinției care mi-a revenit. Fără îndoială că nu sunt exclus din aceste neajunsuri, însă pentru mine ceea ce ar fi însemnat îndeplinirea unui mandat cu titlu de grație, a făcut să fi pierdut în termeni de timp energia, reputația. Aceasta este totuși legea care guvernează acest tip de angajament și nu pot să mă plâng.
În 2015, problema imediată a supraviețuirii a devenit una reală. Politica adoptată a făcut posibilă promovarea unei culturi a guvernării bazată pe consultare și conformare, realism și responsabilitate, transparență și răspundere. Deciziile luate au fost discutate și votate aproape unanim. Am lucrat cu decanul, Părintele Nicolas Cernokrak, pentru a întări oferta educațională, iar cu vicepreședintele, François Guès, administrativ, financiar și contabil: le exprim, aici, recunoștința mea, precum și celor care au înțeles aceste necesități și i-au însoțit.
Bilanțul nu este zero. Totuși, rămâne insuficient. Institutul are nevoie de o refondare spirituală și o reorientare strategică. Trasajele se găsesc în discursul programatic pe care l-am emis în timpul ședinței solemne din 7 februarie 2016. Viitorul care urmează să fie trasat nu poate fi redus nici la ceva exploziv, nici la o fundătură. Din ziua de azi, “mâine”-le necesită o renovare completă, proporțional cu provocările contemporane, un răspuns ferm, articulat, creativ față de evanghelizarea pe care Hristos o așteaptă – de la noi, în primul rând.
Cu toate acestea, sunt forțat să recunosc că, la nivel intern, prea multe minți nu sunt coapte, cedând unei nostalgii iluzorii și unei împrăștieri nefaste, în realizarea fiecărui proiect serios. De asemenea, trebuie să recunosc că această capcană, pe care doar convertirea fiecăruia o mai poate depăși, coincide cu starea de retragere și de anarhie pe care Ortodoxia o simte la nivel local și universal. Sunt forțat, în cele din urmă, să deplâng faptul că cele mai aprige lovituri împotriva Institutului, din ultimii trei ani, au venit de la un microcosmos ortodox care se revendică pe el a fi legat, apropiat și binevoitor.
Nu este vorba de adversitate, ci de lipsă de viziune și de ambiție.
Conform unui paradox care nu este doar aparent, principala sursă care a redus temporar criza, a fost una ecumenică. Nu pot să mulțumesc îndeajuns Institutului Protestant pentru Teologie și Mănăstirii Dominicane Saint Jacques pentru ospitalitatea cu care ne-au întâmpinat frățește într-o perioadă de exod. Există, aici, o mare temă de meditație și îde nvățătură pentru ortodocșii din Franța.
Salvarea Institutului Teologic din Paris rămâne pe ordinea de zi, dar trebuie să se înțeleagă aceasta într-un singur sens, acela pe care ni-l dau Scripturile, Părinții, sfinții și care nu este altul decât Învierea.
Iar dacă Dumnezeu va voi, Dumnezeu va face.
Fiind conștient că nimeni nu este de neînlocuit, hotărât să-mi continuu și să aprofundez propria mea lucrare teologică și filosofică, reafirmând credința mea totală față de Biserică, rămân la dispoziția studenților din trecut, prezent și viitor și a solicitărilor lor. Ei au constituit întotdeauna singura bogăție a Institutului, pentru care Creștinismul și libertatea trebuie să fie pentru totdeauna sinonime.”
Jean-François Colosimo
