publicat în: Arhivă

Despre răspunsul nostru la… mulțumire, la Evanghelia Vindecării Celor Zece Leproși

În numele Preasfintei Treimi!

Cele mai multe predici legate de pasajul evanghelic al Vindecării Celor Zece Leproși fac trimitere imediată la mulțumire și, într-adevăr, mulțumirea astăzi lipsește din ce în ce mai mult, omul nemaiștiind să mulțumească celuilalt pentru ajutorul oferit. Numai că, sunt de părere, că un mesaj evanghelic și mai puternic al acestei istorisiri, la care nu se prea ia seamă, stă cuprins în ultimele cuvinte: “Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”. Fiindcă astăzi a mulțumi totuși mai există, însă a degreva pe cel ajutat, de orice altă raspundere sau complet de datoria față de cel care a oferit ajutorul, este o floare cu mult mai rară.

Căci, cine îți mai spune astăzi, după ce ți-a oferit ajutorul: Du-te! asigurându-te că credinţa ta, practic, te-a mântuit!, încât “nu cumva să te simți dator”, “să fii cu pace” și “fără vreo grijă că ai datora ceva sau că ar trebui, de acum, să te simți, în raport cu mine, asemenea unui rob, încât să tot mulțumești”? – odată ce majoritatea celor care ajută, de multe ori, se așteaptă să te revanșezi cumva.

Aici, într-adevăr am putea gândi că Hristos S-a întristat că ceilalți nouă nu I-au mulțumit, însă consider că iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu (chiar dacă mai auzim uneori și alte păreri) nu așteaptă nimic la schimb pentru darurile oferite (pe lângă faptul că oricum schimbul nu ar fi niciodată unul drept; căci ce poate da omul cu adevărat, la schimb, iubirii lui Dumnezeu?). Ci Hristos, Iubirea desăvârșită, S-a întristat exact pentru această pace… de care toți ceilalți s-au lipsit: pacea de care avea să fie încredințată femeia care de doisprezece ani avea scurgere de sânge, într-un mod și mai explicit: “credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace”. Căci toți ceilalți, deși vindecați trupește, cu siguranță (iar Dumnezeu cunoaște sufletele oamenilor) urma să aibă parte, de atunci încolo, ca rezultat al necredinței lor, doar de neliniște, ca și când ar fi furat vindecarea.

Cu siguranță ei nu au plecat mai departe cu pace, fiindcă adevărata pace nu se află decât în binecuvântarea lui Dumnezeu, de care toți cei nouă s-au lipsit de bunăvoie, în spiritul libertății pe care Dumnezeu o dăruiește și o garantează fiecăruia dintre noi. Toți ceilalți au fost preocupați doar de vindecarea trupească. Cel mulțumitor a avut parte, însă, și de vindecarea sufletească, prin credința lui, întărită acum de binecuvântarea Păcii. Această dezlegare urmată de pace “Scoală-te şi du-te”, ne arată astăzi atât puterea binecuvântării lui Dumnezeu cât și bucuria vindecării complete și faptul că doar astfel Hristos, pacea lumii, poate fi în continuare cu noi, așa cum a garantat-o și femeii vindecate. Acela, însănătoșit și trupește și sufletește, a plecat mai departe nu singur, ca un fur, ci cu Hristos, cu pace. Hristos l-a asigurat prin binecuvântarea dezlegării Sale, însă, cu aproape aceleași cuvinte cu care o asigura pe femeia cu scurgere de sânge, vindecată, că nu-i folosește să-și mai facă griji de acum în ce priveste mulțumirea, fiindcă El, de acum, avea sa fie mereu cu aceasta, cu cea vindecată, ea făcând de acum lucrarea Lui, fiind partașă la ea, cu El. Și doar asta vrea Dumnezeu de la noi, ca prin noi, spre mântuirea noastră, să devenim părtași lucrării Lui. Să ne împărtășim cu El, Dumnezeu, pentru a ne bucura “cu pace” asemenea Lui, cu El.

Astăzi ni se arată această pace și acest model de răspuns la mulțumire, pe care ni-l dă Hristos: mergi în pace, fără nicio altă grijă sau datorie care ar putea știrbi asta. Fii complet și liber! El nu mai voia niciun fel de mulțumire (pentru Sine – în fapt femeia vindecată nici nu apucase să aducă mulțumire în cuvânt), fiindcă de acum era cu ea, în ea, recunoscând – prin această credință și mulțumire ale ei – și din partea ei: iubire.

Dezlegarea și Pacea dăruite ca un al doilea și mai mare dar, după darul vindecării trupești, ne arată modul în care cel care dăruiește nu trebuie să sufere pentru faptul că celălalt nu îi aduce osanale și mulțumiri, adică pentru sine; nu trebuie să-și dorească, de acum, ca cel ajutat să-i rămână în vreun fel îndatorat, ci trebuie să-l mai asigure de ceva: să-i dăruiască dezlegarea sa și pacea: “Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”! Căci Pacea lumii este Dumnezeu, iar faptele noastre bune, ajutorul dat altora, trebuie sa fie împlinite în numele păcii, adică doar în numele lui Dumnezeu, spre slava Lui în vecii vecilor! Amin!

“Iertarea însă va fi aceasta: tot împrumutătorul, care dă împrumut aproapelui său, să ierte datoria şi să n-o mai ceară de la aproapele său sau de la fratele său, că s-a vestit iertarea în cinstea Domnului Dumnezeului tău.” [Deuteronomul – A cincea carte a lui Moise (15, 2)]

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe® – ianuarie 2019

Un eseu, pentru Lăcașuri Ortodoxe®, de: KSLCătălin