Dosar depus pentru canonizarea Cuviosului Visarion din Mănăstirea Agathonos, numit Duhovnicul Milostiv

Cuviosul Părinte Visarion din Mănăstirea Agothonos

Un dosar conținând materiale pentru canonizarea unui nou sfânt au fost transmise spre examinare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Astfel, Mitropolitul Nicolae de Fthiotida a prezentat Sinodului, pe 10 ianuarie 2019, documente legate de Arhimandritul Visarion (Korkoliakos), fost stareț al Mănăstirii Agothonos din Grecia Centrală, după cum a informat Mitropolia.

Părintele Visarion era cunoscut drept “duhovnicul milostiv”. Raportul prezentat conține o privire profundă asupra vieții sale și a activității misionare, precum și evenimentele care au dus la descoperirea moaștelor acestuia, și mărturiile personale despre cuvios, povestiri minunate și imnuri schițate în cinstea sa.

Dosarul a fost deja analizat de către Comisia Sinodală pentru Dogmatică și Drept Canonic, urmând după examinarea Sfântului Sinod al Greciei, să fie predat Patriarhiei Ecumenice de al cărei acord este în mod obligatoriu nevoie.

Arhimandritul Visarion s-a născut în Petalidi, Messinia, în 1908, primind numele Andrei la botez. La vârsta de 18 ani a mers la Kalamata, unde s-a întâlnit cu oameni înduhovniciți și a decis să intre în cler. El a fost tuns în monahism cu numele Visarion și, mai târziu, a fost hirotonit ca diacon și apoi preot.

Părintele Visarion și-a însușit o pregătire teologică profundă, prin studierea Sfintei Scripturi și a altor texte sfinte ale Bisericii.

În 1935, el a mers la Karditsa, la invitația Mitropolitului Ezechiel, unde s-a dedicat activităților filantropice. În 1955, s-a deplasat la Mănăstirea Atathonos din Fthiotida, unde a preluat în grijă renașterea spirituală a mănăstirii.

În fiecare zi de luni și marți, mergea la spitalele din Lamia pentru a-i vizita și a-i mângâia pe bolnavi și a-i spovedi. Cu personalitatea sa carismatică și cu dragostea față de oameni, a reușit să mângâie sufletele obosite.

Cuviosul Visarion a adormit în Domnul în Atena, pe 22 ianuarie 1991. Sfintele sale moaște au fost descoperite neputrezite, pe 3 martie 2006.

Foto: Mitropolia de Fthiotida

Traducere text după Mitropolia de Fthiotida și Orthochristian: Lăcașuri Ortodoxe® 2019

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.