DUMNEZEU ESTE CU MINE!… iar lumea nu mai este la fel
În Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.
Într-unul din textele Sfintele Scripturi ni se spune că lumea se învechise, decăzuse în decursul secolelor, de când omul pierduse contactul cu Dumnezeu, comuniunea dintre Dumnezeu și om slăbind. Iar Sfântul Apostol Pavel spune că întreaga creație aștepta cu nerăbdare arătarea Fiului lui Dumnezeu, pentru momentul în care omul să devină din nou Om în plinătatea sa, în toată frumusețea slavei vocației sale.
Icoană reprezentând Nașterea Domnului(patrimoniul muzeului grăniceresc năsăudean)
Și, în ziua Nașterii lui Hristos, la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, vedem că a venit începutul unui nou timp, când această lume, care se învechise din cauza faptului că Dumnezeu era departe de ea – mare, inspirând teamă, dar îndepărtat – s-a încheiat. DUMNEZEU ESTE CU MINE: este sensul cuvântului “Emmanuel”; Dumnezeu este cu noi – iar lumea nu mai este la fel.
Trăim într-o lume în care Dumnezeu a venit, în care El este puterea vie, inspirația, Viața în sine, Veșnicia însăși a venit deja. Iată de ce Sfântul și Dumnezeiescul Ioan, în Cartea Apocalipsei, vorbind despre Hristos ca Sfârșit, folosește în greacă nu neutrul care ar fi trebuit, ci masculinul: deoarece “Sfârșitul” nu este un moment în timp, Sfârșitul nu este ceva ce se întâmplă, ci Cineva Care vine.
Da, așteptăm ziua în care Dumnezeu va veni în slavă, când toată istoria se va înălța, când toate lucrurile vor fi împreună, când Dumnezeu va fi Totul în toate; dar deja Dumnezeu este în mijlocul nostru; deja acum avem viziunea a ceea ce este omul prin vocație și poate fi prin participare. Însă aceasta este un dar; Dumnezeu oferă dragostea Lui, Dumnezeu se dăruiește nu numai în Sfintele Daruri ale împărtășaniei, ci pe toate căile posibile este pregătit să intre în viețile noastre, să ne umple inimile, să fie întronizat în mintea noastră, să fie voința noastră, însă, pentru a face acest lucru, pentru a-I permite Lui să facă acest lucru, trebuie să ne dăruim lui Dumnezeu, trebuie să răspundem dragostei, prin iubire, credinței – credința pe care Dumnezeu o are în noi – prin credința care este încrederea și credincioșia față de El. Și apoi, noi – fiecare dintre noi, singur, și toți în comunitatea noastră – vom deveni Împărăția lui Dumnezeu venită cu putere, începutul plinătății timpului, începutul biruinței slăvite!
Nu este ceva pentru care merită să lupți? Nu merită să ne întoarcem de la tot ceea ce ne separă de integritatea noastră, care ne separă unul de altul, care ne separă de Dumnezeu, și să ne permitem să devenim creaturi noi? Haideți acum, acum că a venit începutul și, într-un fel, sfârșitul este deja în mijlocul nostru, să facem acest lucru: să depășim tot ceea ce este nevrednic de noi înșine și să permitem lui Dumnezeu Cel Biruitor să ne transforme viața!
Slavă lui Dumnezeu pentru iubirea Lui! Slavă lui Dumnezeu pentru credința pe care o are în noi și pentru nădejdea pe care a pus-o în noi!
Amin!
Predică a Mitropolitului Antonie de Suroj, rostită în data de 7 ianuarie 1989
Traducere Lăcașuri Ortodoxe: KSLCătălin
