Noua raclă cu moaștele Episcopului sfânt DIONISIE ERHAN, așezată în noua biserică de iarnă a Mânăstirii din Suruceni

Joi, 22 noiembrie 2018, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir însoțit de Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, a efectuat o vizită de lucru la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, unde a onorat moaștele Episcopului Dionisie Erhan așezat de curând într-o nouă raclă, confecționată cu truda obștii monahale de la Suruceni, în semn de recunoştinţă și dragoste către Episcopul Dionisie.

Racla cu trupul neputrezit al ierarhului a fost așezată spre închinare în noua biserică de iarnă a mănăstirii, alături de alte mari sfințenii păstrate cu multă evlavie de obștea monahală, unde zilnic poposesc numeroși credincioși și înalță rugăciuni.

Prin pronia lui Dumnezeu, anul acesta, la data de 10 iulie, ca urmare a lucrărilor de consolidare a cavoului aflat lângă Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni au fost descoperite moaștele Episcopului Dionisie.

“Episcopul Dionisie este una din cele mai importante personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin slujirea lui Dumnezeu și lucrarea misionară în prima jumătate a secolului trecut.

Personalitate de o complexitate rar întâlnită, ierarhul a strălucit prin autentica sa viață monahală, activitatea pastoral-misionară, prin formarea sa duhovnicească și intelectuală, prin aplecarea sa constantă spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit, cât și prin calităţile de bun chivernisitor al Bisericii lui Hristos.”

La data de 25 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat canonizarea Episcopului Dionisie Erhan.

Text și foto: Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Biserica Ortodoxă din Moldova – Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, de sub Patriarhia Rusă

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.