IPS ANDREI: Ar fi trebuit ca acest centenar să ne găsească într-o frățietate și într-o euforie sufletească absolute. Din păcate, nu suntem așa…

Miercuri, 7 noiembrie 2018, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rostit un cuvânt cu ocazia comemorării a 100 de ani de la masacrul din Beliș, miercuri, 7 noiembrie 2018.

Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut la data de 8 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. În cursul acestuia, între 41 și 50 de civili – în majoritate de etnie română – au fost uciși de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. (monarhia întreagă, adică instituțiile comune ale ambelor jumătăți ale Austro-Ungariei, apărute în urma împărțirii Imperiului Austriac prin Compromisul cu Regatul Ungariei din 1867) Antoniu Dietrich. Militarii unității i-au împușcat pe locuitorii din zonă în virtutea stării de asediu, deși aceasta nu fusese proclamată.

Punctul de pornire al acestui eveniment l-a reprezentat devastarea exploatării locale forestiere Urmánczy, sub imperiul situației revoluționare, de către prizonieri de război ai armatei austro-ungare care lucrau la întreprinderea forestieră locală. Ca efect, fratele proprietarului a însărcinat detașamentul trimis la Beliș să restabilească ordinea pe plan local și să-i pedepsească pe locuitorii zonei, considerați în mod eronat ca fiind principalii vinovați.

O parte dintre trupurile victimelor au fost arse din dispoziția ofițerului comandant al detașamentului, pe jăratecul rămas de la o clădire căreia i se dăduse foc. În cele două zile care au urmat, detașamentul Dietrich a făcut incursiuni în comunele învecinate, iar în restul perioadei de aproximativ două săptămâni în care a mai rămas în zonă, a continuat cu alte acțiuni de forță pe plan local.

Legat de aceste evenimente și mai ales de pomenirea eroilor căzuți în acest loc, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a precizat, conform unei înregistrări video oferite de reprezentanții oficiali ai Mitropoliei:

“Ne găsim în anul jubiliar și, printre multe alte lucruri importante pe care le săvârșim, se numără și acesta de suflet: să-i pomenim și să ne aducem aminte de eroii noștri care au căzut în toate locurile, unii dintre ei ajungând să se bucure de Unirea cea Mare, dar alții plecând în eternitate cu acest dor.

Este vrednică de laudă această preocupare, pentru că o găsim și în Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură. Citim, în A Doua Carte a Macabeilor, în Capitolul 12, că la un moment dat, atunci când evreii doreau să se elibereze de sub tirania grecească, au căzut foarte mulți soldați. Care a fost preocuparea căpeteniei lor? Se numea Iuda – Iuda Macabeul. Preocuparea lui, văzând câtă lume tânără a murit, a fost aceea de a trimite la Templul din Ierusalim daruri, ca să se facă pomenire pentru soldații care au căzut.

43. Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor!

44. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi.

45. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.

46. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.

Noi credem în cuvintele acestea ale Scripturii și, în multe locuri, la multe monumente, ne aducem aminte de toți eroii noștri – inclusiv astăzi, în mod special, de eroii din Beliș. E nevoie sa le păstrăm în suflete memoria, veșnic, iar la toate soroacele importante sa facem rugăciune pentru ei.

Dacă această țară și-a găsit, la 1 decembrie 1918, unitatea; dacă s-a realizat Unirea cea Mare, noi credem că a fost mâna lui Dumnezeu. Războiul s-a terminat așa cum s-a terminat și, totuși, această realizare, la care puțini nădăjduiau, a făcut-o Dumnezeu cu noi, românii. Iar la temelia acestei unități politice, a unității nationale, suntem siguri că a stat unitatea spirituală – pentru că noi, românii de pe toate plaiurile, toți aveam aceeași spiritualitate, care a pregătit cu multă vreme înainte unirea tuturor teritoriilor românești. După ce acest vis s-a realizat, cei ce au avut condei au și scris” a continuat Ierarhul în cuvântul său, amintind ulterior câteva fraze pe care le-a scris Ion Agârbiceanu, punându-le în gura unui tânăr care a fost în Primul Război Mondial și care a participat la adunarea de la Alba Iulia”, amintind că “entuziasmul de acolo este greu de descris”: <Tu [țară/ LO] știi cât am dorit să te văd așa cum ești acum, cu toate lanțurile sfărâmate; să strălucești de întreaga ta tinerețe și frumusețe. Credeam că-ți vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii, cu sutele de mii, să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o liniște de biserică de jur împrejur și tu vei fi Altarul. Și iată, în jurul tău e larmă, e alergare, e ceartă. Oamenii se zbat după lucruri trecătoare, si tu veșnică frumusețe, veșnică avuție, ești dată uitării>.

“Sunt cuvinte profetice!” – a mărturisit ÎPS Andrei, explicând: “Sărbătorim Marea Unire. Au trecut 100 de ani și acest jubileu ar trebui să ne găsească într-o frățietate și într-o euforie sufletească absolute. Din păcate, nu suntem așa. Am dori să fim așa, dar nu suntem așa. Să dea Dumnezeu să fim așa și să contenească toată vrajba, toată cearta, toată ura dintre facțiunile politice, pentru că, atunci când este o dispută pe principii, ea trebuie să fie elegantă, și când e vorba de idealul cel mare legat de țară, toți trebuie să fim un gând, o inimă și un suflet!

“Viitorul Patriarh Miron Cristea, înainte de adunare a oficiat Liturghia și a citit o rugăciune” a mai spus ierarhul, amintind din această rugăciune o frază: <Tu, Doamne, ai văzut că noi eram ca floarea-n-brumă și aplecat înspre pământ era trupul nostru. Și Tu ne-ai salvat!>”

“Aici, la Beliș, ne aducem aminte de eroii care au plecat în eternitate, în condițiile pe care dumneavoastră le știți: mare suferință. Dumnezeu să-i odihnească, iar noi să le păstrăm vie memoria și să transmitem pe mai departe cele două idealuri pe care ei le-au avut: pe de o parte credința în Dumnezeu, cu toate preocupările religioase, pe de altă parte, dragostea față de această țară frumoasă pe care generații după generații au râvnit să o vadă unitară. Dumnezeu să-i odihnească pe eroi!”