Publicat pe 12.11.2018

Episcopia română de Bălţi a ținut prima sa conferința preoțească

Marţi, 6 noiembrie 2018, în Sala de Conferinţe a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Municipiul Bălţi, s-a desfăşurat, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi, prima Conferinţă anuală a preoților din cadrul Episcopiei de Bălţi recent înființate. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Cultural al Episcopiei de Bălţi (consilier preot Roman Botezatu). Conferinţa cu tema: „Dimensiunea pedagogică a Sfintei Liturghii” a fost susţinută de către PC Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, profesor la Facultatea de Teologie din Iaşi, ajuns în Republica Moldova cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

 

PS Antonie, între altele, a menţionat: „Să nu uităm că activitatea slujitorilor Episcopiei de Bălţi include două dimensiuni: slujirea lui Dumnezeu şi propovăduirea adevărului despre neamul din care ne tragem”. „Să ne facem datoria cu cinste faţă de Dumnezeu şi faţă de neamul nostru românesc”, a îndemnat PS Antonie, conform unui comunicat al Biroului de presă al Episcopiei de Bălți.

 

Sursă foto: Mitropolia Basarabiei, de sub Patriarhia Română

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.