REÎNHUMARE a MILITARILOR ROMÂNI, la STALINGRAD

În data de 25 octombrie 2018, de Ziua Armatei României, pentru al 4-lea an la rând, a fost reînhumat “un numar impresionant de militari români – 633 – în Cimitirul Românesc de la Rossoshka, regiunea Volgograd. Aceștia se alătură celor 72+594+345 reînhumați de noi începând din 2015” – se amintește într-o publicare pe contul personal de Facebook, a Excelenței Sale domnul Vasile Soare, Ambasadorul României în Federația Rusă.

Este vorba despre militarii români căzuți în cruntele bătălii de la Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmuca, pe Frontul de Est.

Bătălia de la Stalingrad, din 1942–1943, a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate și de lipsa de grijă pentru populația civilă.

Bătălia a inclus campania de bombardamente germane asupra orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra orașului, și lupte din interiorul orașului însuși, după care a urmat contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și distrus forțele germane și ale celorlalți aliați din cadrul Axei, din oraș și din regiunea periferică a orașului. Numărul total al pierderilor de vieți omenești este estimat la aproximativ 3 milioane. Forțele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe Frontul de Est și nu și-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării URSS, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.

Pe 22 iunie 1941, Germania și aliații ei din Axă invadaseră Uniunea Sovietică și avansaseră rapid în interiorul țării. Suferind înfrângere după înfrângere în timpul verii și toamnei anului 1941, forțele sovietice au contraatacat viguros în bătălia de la Moscova, din decembrie 1941, respingându-i pe germanii epuizați, neechipați corespunzător pentru lupta de iarnă și cu liniile de aprovizionare suprasolicitate. Cei din urmă, însă, au reușit stabilizarea frontului până în primăvara anului următor (1942), renunțând la a mai ataca Moscova, preferând adesea ca tactică atacul în punctul în care inamicul se aștepta cel mai puțin. Un atac în sudul Rusiei ar fi asigurat controlul asupra zonei bogate în petrol din zona Caucaziană și asupra râului Volga, o cale foarte importantă de transport pentru sovietici. Începutul operațiunii a fost planificat pentru sfârșitul lunii mai 1942, dar faptul că mai multe unități germane și române, care urmau să ia parte la atac, erau încă angajate în cucerirea Sevastopolului, a amânat totul până la sfârșitul lunii iunie, în data de 28. Succesul avansării inițiale a fost mare, iar până la sfârșitul lunii iulie, germanii îi forțaseră pe sovietici să traverseze în defensivă Râul Don, fiind stabilit un aliniament aliat format din armatele românești, italiene și maghiare. În iulie, tacticile de luptă germane au devenit clare comandanților sovietici hotărâți să apere orașul cu orice preț.

Pe 23 august, germanii au efectuat un bombardament aerian amplu, care a provocat un incendiu devastator în oraș, ucigând mii de civili și transformând orașul într-o mare de resturi și de ruine arzânde. Optzeci la sută din spațiile de locuit ale orașului au fost distruse. Armata a 62-a sovietică și-a stabilit liniile defensive printre dărâmături, cu puncte de rezistență în ruinele caselor și uzinelor. Lupta pentru oraș a fost nemiloasă și disperată. Stalin a dat ordine ca toți militarii care se retrăgeau fără ordin să fie executați, „Nici un pas înapoi” devenind lozinca apărătorilor. Întăririle sovietice erau aduse cu vapoarele de pe malul estic al Volgăi, convoaiele fiind atacate în mod constant de artileria și aviația germană. Speranța de viață a noilor sosiți era de doar câteva ore. Lupte furioase s-au dat pentru fiecare stradă, fabrică, casă, subsol și scară. Germanii, care numeau acest război urban nemaiîntâlnit Rattenkrieg (“război de șobolani”), glumeau cu amărăciune spunând că au cucerit bucătăria, dar mai duc lupte pentru cucerirea sufrageriei.

Luptele pentru Kurganul Mamaev, un delușor înmuiat în sângele miilor de soldați uciși, au fost în mod special lipsite de orice fel de milă. Înălțimea a fost cucerită de mai multe ori de fiecare beligerant în parte. Într-unul dintre atacurile pentru recucerirea dealului, sovieticii au pierdut în luptă o întreagă divizie, aproximativ 10.000 de militari, într-o singură zi. Atât pentru Stalin, cât și pentru Hitler, bătălia de la Stalingrad a devenit o problemă capitală. Comandamentul sovietic a transferat toate avioanele disponibile din întreaga țară, în zonă. În noiembrie, germanii reușiseră să cucerească 80% din orașul transformat în ruine, situația apărătorilor devenind și mai grea, pe Volga începând să curgă sloiuri, și făcând aproape imposibilă aprovizionarea lor. În ciuda acestor lucruri, luptele violente nu au încetat nicio clipă. Când luptele continuau cu violență în oraș, generalul sovietic Gheorghi Jukov, care preluase sarcina planificării strategice în zona Stalingradului, a început să concentreze forțe sovietice masive în stepele din nordul și sudul orașului. Flancul nordic era în mod special vulnerabil, fiind apărat de trupele românești și maghiare, mai slab echipate și cu un moral scăzut. Planul lui Jukov era să țintuiască forțele germane în interiorul orașului transformat în capcană. Pe 19 noiembrie 1942, unitățile sovietice, aflate sub comanda generalului Nikolai Vatutin se pregătiseră deja de atac. Pregătirile au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fost refuzați din nou. Slab echipată și copleșită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur și simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană. Pe 20 noiembrie, o a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unități de cavalerie, a cedat aproape imediat. Forțele sovietice și-au continuat înaintarea către vest, prin învăluire, încercuind fără scăpare forțele Axei. Aproximativ 250.000 de soldați germani, 30.000 de soldați români și italieni, ca și câteva unități croate și o serie de unități auxiliare de voluntari au fost prinși în acestă încercuire. Alături de ei s-au aflat și civili sovietici și câteva mii de soldați sovietici căzuți prizonieri în luptele cu germanii. Nu toți germanii au fost încercuiți, aproximativ 50.000 au rămas în afară.

Hitler a ținut un discurs pe 30 septembrie, în care afirma că germanii nu vor părăsi niciodată orașul. Misiunile de aprovizionare aeriană, absolut necesară, au eșuat, însă, aproape imediat. În acest timp, forțele sovietice și-au putut consolida pozițiile din jurul Stalingradului. În scurt timp, un atac efectuat de o grupare germană – ce a inclus și Divizia 1 Blindată Română și alte unități române scăpate din încercuire – a fost respins cu succes de sovietici, în decembrie. Loviturilor soviectice, simultan, s-a adăugat cumplita iarnă rusească, pe Volga formându-se un pod de gheață pe care sovieticii își aprovizionau foarte ușor forțele din oraș. Forțele germane, prinse în încercuire, au rămas în scurtă vreme fără combustibil pentru încălzire și fără materiale medicale. În ianuarie, Armata Roșie a lansat o nouă ofensivă, în încercarea de a străpunge defensiva italiană de pe Don și de a elibera Rostovul, iar luptele au forțat retragerea forțelor din Caucaz. Militarilor prinși în încercuire nu li s-a spus asta, ei crezând în continuare că forțele de descercuire se îndreaptă către ei. Câțiva dintre ofițeri chiar începuseră să nu se mai supună ordinelor lui Hitler și să încerce să spargă încercuirea din interior. În scurtă vreme, însă, germanii din încercuire au fost siliți să se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad. Din acest moment, germanii au început, practic, să moară de foame, iar muniția a ajuns pe sfârșite, dar nu s-au predat mulți crezând că sovieticii aveau să-i execute. Ulterior, Mareșal de Câmp german al lui Hitler – un astfel de mareșal niciodată nu fusese luat prizonier – s-a predat. Restul forțelor germane din Stalingrad s-a predat pe 2 februarie 1943. 90.000 de militari germani, înfometați și extenuați au fost luați prizonieri, între care și 22 de generali.

Publicului german nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial nimic despre dezastru decât la sfârșitul lui ianuarie 1943, deși rapoartele optimiste despre lupte încetaseră în media germană în săptămânile de dinaintea anunțului. Nu era prima înfrângere germană, dar dezastrul de la Stalingrad a fost de o magnitudine nemaiîntâlnită până în zilele noastre. Din toate punctele de vedere, bătălia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătălie. A durat 199 de zile. Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Printre aceștia, 400.000 de germani, 200.000 de români, 130.000 de italieni și 120.000 de unguri. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii. Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat.

Pentru eroismul apărătorilor sovietici, orașul a fost decorat în 1945 cu titlul de Oraș Erou.

În mesajul său, astăzi, Excelența Sale domnul Vasile Soare, Ambasadorul României în Federația Rusă, publicat de asemenea pe pagina proprie de Facebook, amintea mulțumirile sale adresate cu ocazia manifestării recente părții rusești, “pentru deschiderea manifestată când am amenajat acest cimitir românesc colector, specificând, însă: “Ca si anul trecut, am avut totuși un gust amar să văd că autoritățile ruse din Volgograd nu au dorit sa fie alături de noi nici la această ceremonie cu profund caracter uman, creștin…și iarăși mi-am amintit cum autoritățile din România participă fără rezerve la manifestările organizate de Ambasada Rusiei în același scop pe teritoriul țării noastre. Nu e normal ca la 70 de ani de la Război să privim lucrurile în aceeași notă de confruntare…”

Lăcașuri Ortodoxe® 2018

Bibliografie: Die Stalingrad-Protokolle. Sowjetische Augenzeugen berichten aus der Schlacht, Jochen Hellbeck, 2012, citat Wikipedia

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.