VICTORIA REFERENDUMULUI: Cea mai mare mișcare populară, de după Revoluția din 1989. SĂRBĂTOAREA RECÂȘTIGĂRII ADEVĂRATEI TREZVII (KSLCătălin)

Întru numele Tău, Doamne, Cel Întreit Sfânt! Amin!

În urmă cu doar o săptămână, am trăit cu toții, credincioși și necredincioși, o experiență (vezi articol: NU VĂ LENEVIȚI! – Acum vedem gradul de trezvie a națiunii de sub mirajul drogurilor televiziunii și consumismului) care nu doar că ne-a marcat pe noi, cei care am participat, sau n-am participat, la ea prin vot, ci va marca, de acum încolo, generații întregi. Din păcate, rezultatul pe care îl înregistram atunci, a făcut să se distingă două categorii, chiar până la nivel arhieresc: una absolut deloc uimită, având demult pulsul real din teritoriu, aflată deci în stare de trezvie – dacă e să apelăm la un termen duhovnicesc – iar alta, de-a dreptul șocată și înfiorată de rezultat, ca urmare a dispoziției pe care o avusese până acum de a-și risca propria stare de trezvie și de conștientizare a realității, alegând să se bazeze – cel puțin, sperăm, la trecut – pe informațiile oferite de subalternii (sau cei din imediata apropiere) disperați să-si încânte propria conducere cu rapoarte locale simulate ca fiind “excepționale”, în apărarea propriului scaun. Tot din păcate, deci, această fugă și disperare după propriul scaun, specifică atât de mult părții laice, nu avea să însemne – după cum s-a văzut din rezultatul referendumului istoric de săptămâna trecută – strecurată chiar și în rândul celor ce funcționează în Biserică, decât o vânzare și trădare a Miresei lui Hristos, mai cu seamă când ea venea de undeva din interior, aceste raportări anterioare false către Ierarhie devenind și principala cauză a așa-zisei nereușite a referendumului, prin înșelare și derutare în activitatea pastorală și în prioritizare până în prezent, pentru o atât de lungă perioadă, a propriilor ierarhi. Iar peste toate acestea, ultimele greșeli repetate strecurate la nivel de purtător de cuvânt, atât de rang eparhial cât și la rang Patriarhal – când cei cărora Dumnezeu le-a rânduit astfel de răspunderi manifestă deja o dispoziție alarmantă de înfierare a celor pe care ar trebui să îi apere până inclusiv la nivel de Episcop, în favoarea atacatorilor ateiști la al căror duh tind treptat să se alinieze, educați și ei în acest timp, spre deliciul lumesc – au reușit să aștearnă peste cei credincioși o oarecare tristețe, sperăm, însă, dătătoare de viață în duhul Învierii, Cel Dumnezeiesc…

Fiindcă, astfel, dincolo de toate acestea, după cum aminteam de curând (vezi articol: Trăim într-o lume… de după referendum), plebiscitul de săptămâna trecută a avut o importanță extraordinară, însemnând în fapt un real succes, în special pentru Biserică și mai cu seamă pentru ierarhii ei, care acum au reușit să-și aprecieze nu atât turma proprie, cât propriile servicii de reprezentare și consiliere sau informare – pentru aceasta nerămânându-le întâistătătorilor bisericești (la nivel eparhial) decât să compare procentual prezența reală la referendum, chiar pe parohii (uneori localități) și protopopiate (uneori județe), cu prezența la care se așteptau în urma acestor consilieri și informări. Căci, o consiliere primită din partea celor în care un Arhipăstor își pune încrederea, se știe că privește și riscă viața, mai ales duhovnicească, a celor de care acesta răspunde și pentru care va da întotdeauna socoteală. Tocmai pentru aceasta, poate, credincioșii așteaptă, mai mult ca niciodată, măsuri evidente în acest sens, pentru întărirea turmei proprii și nelăsarea acestor participanți la vot, la mâna și dispoziția acelor “așa-zis credincioși și necredincioși” care imediat după numărătoarea voturilor au ținut neapărat să-și demonstreze supremația, din minoritate trezindu-se “majoritate”, unii mărșăluind într-un extaz deșănțat pe șosele, alții scoțând deja, pe mesele lor de “lucru”, viitoare legi care, necontând că sunt anti-Hristice, le-ar puncta, pentru posteritate, “victoria”. Căci exact acești credincioși, care acum au votat DA, și-au mărturisit credința în Hristos și în învățăturile Bisericii, bucurându-se de aceeași libertate cu ceilalți dar, mai mult decât atât, de adevărata și singura libertate reală – nedepinzând de minciunile regulat televizate și de atacurile și jocurile politice subversiv și constant predicate.

Iar, mai mult decât această importanță reală pentru starea de trezvie, ceea ce a rămas ascuns dincolo de cortina trasă în fața ochilor noștri în special de domnia micilor ecrane – unde regulat se joacă un teatru redus demult la absurd, prin tot felul de manipulări bine regizate din studiori deja versate în acest domeniu, cu așa- zisa “vechime” a unei experiențe a așa-zisei lumi “moderne” – este faptul că, în realitate, am fost martorii unui eveniment a cărui amintire cred, personal, că ar trebui să rămână scrisă cu litere de aur în istoria Bisericii Ortodoxe Române, fiind o demonstrație extraordinară de reală putere a credinței masei de credincioși. Am fost cu toții (cei mai mulți dintre noi, doar martori, iar alții participanți direcți), la cea mai mare mișcare și manifestare populară, de după Revolutia din 1989, motivată de un țel și un Crez comun: mărturisirea extraordinară în fața unei lumi anti-teiste, a propriei credințe în Hristos.

Astfel, după adevărata Revoluție pentru LIBERTATE, din 1989, prin care mulțimile de oameni își cereau dreptul, prin Rugăciunea Domnească “Tatăl Nostru”, la acest dar primit încă din primele momente ale Facerii, astăzi – trezindu-se cu o revoluție în mod evident confiscată de cei care nu știu și nu vor avea niciodată curajul să rostească această rugăciune, slujind într-o incoștiență crasă altor dumnezei – au ieșit la propriu în stradă, militând pentru o și mai mare valoare, prin votul lor afirmativ: folosirea libertății câștigate, în slujirea lui Hristos și în ascultare față de Învățăturile Lui – această LIBERTATE câștigată cu sângele eroilor rugători pe care doar Biserica îi mai pomenește, cinstindu-i cu adevărat după mărimea jertfei lor nevinovate, la apropierea împlinirii a exact 30 de ani de la săvârșirea ei. Astăzi, acum, lecția a fost dată de adevărata Biserică: a vota acum Da, a însemnat adevarăta cinstire a eroilor unui neam altădată dispus să-si apere valorile cu propriul său sânge, iar astăzi, din păcate, convertit și pervertit, până într-atât încât să poată fi redus la o “minoritate”.

Dar până și această “minoritate”, după cum ne-a fost prezentată ea de rezultatele afișate, nu a fost cu adevarat o minoritate, dacă e să ținem cont de faptul că niciun referendum pe vreo temă politică (de cele mai multe ori manifestat sub forma alegerilor “democratice”) nu ar fi înregistrat vreodată o asemenea prezență sau susținere, precum referendumul și cauza lui de față, dacă la mijloc nu ar fi fost în joc sume enorme (investite în campanii și programe și televiziuni proprii, din interior si din afară) sau vise legate (precum în cazul votanților) de… bani. Căci, de aceasta dată, fără mașinațiuni care să implice folosirea unor astfel de fonduri (singurii fluturași fiind realizați și distribuiți doar de voluntari, spre deosebire de partidele care, la fiecare alegere, își plătesc pentru asta oamenii lor din bani publici) mulțimea de credincioși a ieșit singură în stradă, fără a urmări vreun alt câștig decât mărturisirea propriului său Crez – iar asta se știe sigur, chiar din miza referendumului, care nu a fost una care să ducă la vreun câștig financiar pentru omul de rând, cum se întămplă în cazul votării unui partid, când alegatorul este motivat sa participe sau măcar speră, unii, la distracții mai multe, altii la un salariu sau la o pensie mai mare. De aceasta dată, aceștia au ieșit în susținerea adevăratelor valori, în fața generațiilor din trecut (dar ne”trecute” – fără îndoială martore, prin sfințenia lor, la acest eveniment), prezente și viitoare.

Iar mai mult decât această reușită extraordinară – care a demonstrat că Biserica, fără a flutura sume de bani prin față credincioșilor și tot felul de câștiguri ieftine și distracții la schimb, așa cum se obișnuieste în promisiunile deja auto-recunoscute ca mincinoase din campaniile regulate politice, a reușit să adune alături, pentru o cauză ajunsă astăzi nobilă (vezi articol: Iată acum Normalitatea, și cum susținem noi că ne-am luptat s-o apărăm…”), precum familia, mai mulți “manifestanți” decât ar fi adunat vreodată oricare dintre aceste partide – românilor și în special credincioșilor acestei Biserici li s-a mai demonstrat ceva: temerea lumii în fața puterii Bisericii lui Dumnezeu. Căci, a fost prima dată când am experimentat cu toții, din păcate, desfășurarea unei manipulări televizate de către politiceni (cărora se știe că aparțin aceste televiziuni, nici ele însele nemaiscuzându-și partizanatele, prin manifestări de susținere fățișă doar a unuia dintre candidați în alegeri și între alegeri), a unei interferențe forțate și disperate a politicului în desfășurarea unui referendum, până acolo încât ideea de politic să fie asociată unei mișcări a Bisericii. Ba, mai mult decât atât, a fost prima dată când politicul, temându-se că învățătura Bisericii va scoate lumea la vot, s-a autodefinit pe sine ca pervertit și necorespunzător unei societăți luminate, prin faptul că această înscenată asociere a Bisericii cu politicul a fost prezentată ca o asociere a Bisericii cu… răul. Acest tip de autocompromitere disperată a politicului în fața poporului credincios a dus, astfel, la o demonstrație de disperare a politicului – răspunzător deopotrivă în fața celor care îl subvenționează și îl dirijează cu fonduri care de care mai nerambursabile din afară, de la care vin la schimb toate aceste legi străine de neamul românesc plin dintodeauna, în balanță, de stră-vechimea bunului său simț. Am văzut cu toții, prin urmare, un politic gata să desfășoare mașinării de acest tip, cu costuri enorme, prin care să ajungă până acolo încât să înșele prin auto-denunțare, într-un inventat joc politico-bisericesc, derutând fără fair-play o masă mare dispusă mereu să fie mințită și distrată cu astfel de programe, dar totodată reușind, fără voia lui, și cernerea acelei esențe de neam și credință care a ținut cu orice preț să se manifeste cu adevărat liber, cinstindu-L pe Hristos, învățătura Lui și, prin aceasta, și jertfa înaintașilor săi.

Intrâm în curând în cel de-al 30-lea an de la manifestarea adevăratei libertăți și, cel puțin, unii dintre noi au mai reușit să o demonstreze cinstind-o și astăzi și apărând-o de întinarea libertinajului ateist, prin aceeași Rugăciune și Pecete Domnească – simbolizată de această dată printr-un simplu DA – cu care o cinstise și majoritatea eroilor decembriști ai ei. Iar noi rămânem perfect convinși că ziua acestui referendum ar trebui sa fie insemnată cu litere de aur în calendarele noastre, ca o mărtusire în fața unei lumi anti-teiste, într-o zi în care a ieșit din nou la lumină, inclusiv pentru cei cu adevărat credincioși, Adevărul. Și, am numi-o neîndoit, dincolo de “înfrângerea” înșelătoare prezentată rapid de aceeași mașinărie a minciunii: Sărbătoarea Recâștigării Adevăratei Trezvii.

Autor: Ing. Cătălin Ion (KSLCătălin)

Președinte Asociația Lăcașuri Ortodoxe®