COMUNICATUL INTEGRAL al BISERICII RUSE. AVERTISMENT: conform Patriarhei Ecumenice, devine posibilă ANULAREA ORICĂRUI DOCUMENT care definește teritoriul canonic și statutul ORICĂREI BISERICI LOCALE

Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, în urma invadării Patriarhiei de Constantinopol a teritoriului canonic al Bisericii Ruse

Declarația a fost adoptată în timpul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 octombrie 2018, la Minsk.

“Cu tristețe profundă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a primit vestea deciziilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, publicată pe 11 octombrie 2018 de către Patriarhia Constantinopolului, privind confirmarea intenției ‘de acordare a autocefaliei Bisericii Ucrainene’; privind deschiderea unei ‘stavropighii’ a Patriarhiei de Constantinopol la Kiev; privind ‘restabilirea rangului episcopal sau preoțesc’ al liderilor schismei ucrainene și susținătorilor lor și ‘întoarcerea credincioșilor lor în comuniunea eclezială’; privind ‘anularea efectului’ actului sinodal al Patriarhiei din Constantinopol din 1686, în ceea ce privește transferul Mitropoliei Kievului către Patriarhia Moscovei. Aceste decizii ilegale, au fost adoptate de Sinodul Bisericii Constantinopolului, în mod unilateral, ignorând apelurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ale pleromei Bisericii Ortodoxe Ruse, precum și pe cele ale Bisericilor Ortodoxe locale surori, ale Primaților acestora și ierarhilor, de a iniția o discuție panortodoxă a problemei. Reprimirea în comuniune a Bisericii schismatice și, mai ales, a excomunicaților, echivalează cu instituirea unei schisme și este puternic condamnată de Canoanele Sfintei Biserici: ‘Dacă… unul dintre episcopi, presbiter, diacon sau persoană clericală rămâne în comuniune cu cei excomunicați, acesta ar trebui să fie el însuși excomunicat, pentru că el perturbă disciplina Bisericii’ (Al Doilea Canon al Sinodului Antiohian; Canoanele Apostolice 10, 11).

Decizia Patriarhiei de Constantinopol privind ‘restabilirea’ statutului canonic și primirea în comuniune a fostului Mitropolit Filaret Denisenko, excomunicat, ignoră câteva decizii consecutive ale Consiliilor Episcopale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a căror valabilitate nu poate fi pusă la îndoială. Mitropolitul Filaret (Denisenko) a fost depus și readus la starea de laic, printr-o decizie a Consiliului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Harkov, pe 27 mai 1992, pentru că nu a respectat jurămintele depuse pe Cruce și Evanghelie la Consiliul Episcopal anterior al Bisericii Ortodoxe Ruse. Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse, printr-un decret din 11 iunie 1992, a confirmat decizia Consiliului din Harkov, și l-a destituit pe Filaret Denisenko, lipsindu-l de toate rangurile sale ecleziastice, pentru următoarele capete de acuzare: ‘tratament crud și suprem față de cler, autoritarism și șantaj (Tit 1: 7-8, Canonul Apostolic 27); a indus scandal între credincioși, prin comportamentul său și viața privată (Matei 18: 7; al 3-lea Canon al Primului Sinod Ecumenic; Canonul al 5-lea al celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic); sperjur (al 25-lea Canon Apostolic); calomnie publică și blasfemie împotriva Consiliului Episcopal (Canonul 6 al celui de-II Sinod Ecumenic); oficierea ritualurilor, inclusiv a hirotonirilor preoțești, în situația interzicerii lor (al 28-lea Canon Apostolic); inducerea unei schisme în Biserică (al 15-lea Canon al Consiliului Prim-Secund)’. Toate hirotonirile oficiate de Filaret după caterisire, începând din 27 mai 1992 și penitențele impuse de acesta sunt recunoscute ca fiind invalide. În ciuda apelurilor constante la pocăință, după ce a fost detașat de demnitatea de Arhiepiscop, Filaret Denisenko a continuat activitatea schismatică, în special pe teritoriul altor Biserici locale. El a fost anatemizat, printr-un decret al Consiliului Episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1997.

Aceste decizii au fost recunoscute de toate Bisericile Ortodoxe locale, inclusiv de Biserica Constantinopolitană. Pe 26 august 1992, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a răspuns la scrisoarea Sanctității Sale Patriarhul Alexei al Moscovei și al Întregii Rusii, anunțând depunerea Mitropolitului Kievului, Filaret: ‘Biserica noastră sfântă și mare a lui Hristos, recunoscând plinătatea competenței exclusive a Bisericii Voastre sfinte Rusești asupra acestei chestiuni, ia notă de decizia sinodală cu privire la cele menționate mai sus’. Într-o scrisoare a Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu, către Patriarhul Alexei, din data de 07 aprilie 1997, privind anatemizarea lui Filaret Denisenko, se spune: ‘După ce am primit avizul deciziei de mai sus, am informat ierarhia noastră ecumenică și am rugat-o să nu mai aibă nicio comuniune bisericească cu persoanele menționate mai sus’.

Acum, după mai bine de două decenii, Patriarhia de Constantinopol și-a schimbat poziția, din motive politice. Decizând să-i achite pe liderii schismei și să ‘legalizeze’ ierarhia acesteia, Sfântul Sinod al Bisericii din Constantinopol face referire la ‘privilegiile canonice ale Patriarhului Constantinopolului’ inexistente, constând în a ‘primi apelurile ierarhilor și clericilor din toate Bisericile autocefale’. Aceste afirmații, în forma în care acestea sunt desfășurate în prezent de către Patriarhul Constantinopolului, nu au avut niciodată sprijinul pleromei Bisericii Ortodoxe: ele sunt fără niciun fundament în Sfintele Canoane și le contrazic în mod direct, inclusiv pe cel de-al 15-lea Canon al Sinodului din Antiohia: ‘Atunci când un episcop a fost acuzat de diverse fapte și toți episcopii din provincie au fost în unanimitate în favoarea unei judecăți nefavorabile asupra sa, acesta nu va mai apărea în fața unei alte instanțe, iar decizia Episcopilor provinciei va rămâne irevocabilă’. Ele sunt, de asemenea, contrazise de practica deciziilor Sfintelor Sinoade Ecumenice și Locale și de comentariile canoniștilor bizantini și moderni cu autoritate.

Astfel, Ioan Zonaras scrie: ‘[Patriarhul] Constantinopolului este recunoscut ca judecător nu al tuturor mitropoliților în general, ci doar al celor care îi sunt subordonați. Astfel, nici mitropoliții Siriei, nici cei din Palestina, Fenicia, Egipt nu pot fi aduși împotriva voinței lor în fața tribunalului său, dar mitropoliții sirieni depind de judecata Patriarhului Antiohiei, cei ai Palestinei de Patriarhul Ierusalimului, și cei din Egipt sunt judecați de cel din Alexandria, de care au fost hirotoniți și cărora se supun’. Cel de-al 116 (118-lea) Canon al Sinodului din Cartagina subliniază imposibilitatea primirii în comuniune a unei persoane condamnate de către o altă Biserică locală: ‘Oricine a fost privat de comuniune… a mers în secret dincolo de mări pentru a se împărtăși, să fie îndepărtat de preoție’. Găsim aceeași idee în scrisoarea canonică a Sinodului, la Papa Celestin: ‘Cei care, în Eparhia lor, sunt lipsiți de comuniune, să nu fie primiți în comuniune de sanctitatea ta… Oricare ar fi chestiunile începute, ele trebuie finalizate pe locul lor’. Sfântul Nicodim Aghioritul, în lucrarea sa ‘Pidalion’, sursă de drept ecleziastic de autoritate pentru Biserica din Constantinopol, interpretează Canonul 9 al celui de-Al Patrulea Sinod Ecumenic, respingând eroarea Constantinopolului de a avea dreptul de a primi apeluri de la alte Biserici: ‘Primatul Constantinopolului nu are dreptul de a acționa în Eparhiile și în regiunile altor Patriarhi, iar această regulă nu-i dă dreptul de a primi apeluri în nicio chestiune…’. Enumerând diverse argumente pentru a sprijini aceasta, referindu-se la punerea în aplicare a deciziilor Sinoadelor Ecumenice, Sfântul Nicodim trage următoarea concluzie: ‘Astăzi… Primatul Constantinopolului este primul, singurul și ultimul judecător al mitropoliților care îi sunt subordonați, dar nu al celor subordonați altor Patriarhi. Căci, așa cum am spus, judecătorul ultim și comun al tuturor Patriarhilor, este Sinodul Ecumenic și nimeni altul’.

Prin urmare, se pare că Sinodul Bisericii din Constantinopol nu are dreptul canonic de a anula sentințele emise de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. A aroga puterea de a anula deciziile judiciare sau de altă natură ale Episcopilor altor Biserici Ortodoxe locale, este doar o manifestare a doctrinei false, acum proclamată de Biserica Constantinopolului, atribuind Patriarhului Constantinopolului drepturile unui ‘primul fără egal’ (primus sine paribus) cu jurisdicție universală. Despre ‘această viziune a Patriarhiei de Constantinopol asupra propriilor drepturi și puteri depline, în totală contradicție cu tradiția canonică multiseculară pe care se bazează existența Bisericii Ortodoxe Ruse și cea a altor Biserici locale’, a avertizat Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 2008, în decizia sa ‘Despre unitatea Bisericii’. În același document, Consiliul a cerut Bisericii Constantinopolului ‘să demonstreze prudență în analiza pan-ortodoxă a inovațiilor enumerate, și să se abțină de la demersuri care ar încălca unitatea ortodoxă. Aceasta se referă în special la încercările de a revizui granițele canonice ale Bisericilor Ortodoxe locale’.

Actul din 1686, confirmând transmiterea Mitropoliei de Kiev sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, semnat de Sanctitatea Sa Patriarhul Constantinopolului Denis al IV-lea și de Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului, nu este un subiect care să fie supus revizuirii. Decizia de abrogare a acestui document este nulă. În caz contrar, ar deveni posibilă anularea oricărui document delimitând teritoriul canonic și stabilind statutul oricărei Biserici locale, indiferent de statutul său anterior, de autoritatea și recunoașterea acesteia de către comunitatea bisericească. Nici actul sinodal din 1686 și nici celelalte documente care îl însoțesc nu menționează nimic despre caracterul provizoriu al transferului Mitropoliei Kievului sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei sau posibilitatea anulării acestui act. Tentativa ierarhilor Patriarhiei de Constantinopol, de revizuire a acestui act la mai mult de 300 de ani de la data publicării lui, pentru urmărirea unor obiective politice și venale, este contrară spiritului Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care nu admite posibilitatea revizuirii frontierelor de delimitare eclezială care nu au intrat în discuție o lungă perioadă de timp. Astfel, Canonul 129 (133) al Sinodului din Cartagina proclamă: ‘Dacă cineva (…) aduce o localitate la unitatea sobornicească și rămâne în jurisdicțaia sa timp de trei ani și nimeni nu a cerut-o de la el, atunci nu va fi revendicată de la acesta, chiar dacă cel care ar fi trebuit să o revendice era episcop însă pe perioada acestor trei ani a tăcut’. Cel de-al 17-lea Canon al Sinodului IV Ecumenic stabilește o perioadă de treizeci de ani pentru reexaminarea în Consiliu a controverselor de apartenență, chiar și a celor ce țin de o parohie: ‘Parohiile de țară sau de oraș aparținând unei Biserici trebuie să rămână neschimbate pentru episcopii care le dețin, mai ales dacă le-au administrat fără contestație timp de treizeci de ani’.

Cum este posibilă anularea deciziilor care au fost executate timp de 300 de ani? Aceasta ar însemna o încercare de a considera ‘ca nulă si neavenită’ întreaga istorie consecutivă a dezvoltării vieții bisericești. Patriarhia Constantinopolului nu pare să observe că frontierele

Mitropoliei Kievului din 1686, la a cărei revenire cheamă ea acum, erau în mod semnificativ diferite de granițele actuale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, și cuprindeau doar o mică parte din ea. Astăzi, Mitropolia Kievului, ca atare, include orașul Kiev și unele districte din jurul său. Totusi, majoritatea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în special în estul și sudul țării, a fost fondată și dezvoltată în cadrul Bisericii Ruse Autocefale, fiind rodul muncii sale misionare și pastorale îndelungate. Acțiunea actuală a Patriarhiei de Constantinopol este o încercare de a răpi ceea ce nu i-a aparținut niciodată. Acțiunea din 1686 a încheiat perioada de două sute de ani de împărțire forțată din istoria multiseculară a Bisericii Ruse, care, cu toate circumstanțele politice în schimbare, a fost invariabil conștientă de sine că reprezenta un întreg. După unificarea Bisericii Ruse, din 1686, nimeni nu s-a îndoit, mai bine de trei secole, că ortodocșii din Ucraina sunt turma Bisericii Ruse, și nu a Patriarhiei Constantinopolului. Astăzi, contrar presiunii forțelor anticlericale, aceste milioane de credincioși prețuiesc unitatea Bisericii tuturor Rușilor și credincioșia față de ea.

Tentativa Patriarhiei de Constantinopol de a decide soarta Bisericii Ortodoxe a Ucrainei fără acordul său, este o incitare anticanonică asupra posesiunilor bisericești ale altcuiva. Canonul Bisericii proclamă: ‘Aceeași regulă va fi observată și în alte eparhii și în toate provinciile, astfel încât niciunul dintre preaiubiții de Dumnezeu Episcopi să nu poată prelua controlul asupra vreunei provincii care nu s-a aflat până acum sub autoritatea sa sau a predesorilor săi; iar dacă cineva a luat și supus cu forța o provincie, el o va reda; ca nu cumva să se încalce Canoanele Părinților; și nici ca, sub pretextul slujirii sacre, să se insinueze cumva orgoliul puterii lumești; și ca nu cumva să pierdem, fără să ne dăm seama, puțin câte puțin, libertatea pe care Domnul Iisus Hristos, Cel Care a dat-o tuturor oamenilor, ne-a dat-o prin Sângele Său’ (Al III-lea Sinod Ecumenic, Canonul 8). Decizia Patriarhiei de Constantinopol, de a stabili, în acord cu autoritățile seculare, ‘stavropighia’ sa în Kiev fără cunoștința și consimțământul autorității supreme canonice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cade, de asemenea, sub judecata acestui Canon.

Prin justificarea ipocrită a dorinței de restabilire a unității Ortodoxiei Ucrainene, Patriarhia de Constantinopol provoacă o divizare și mai mare, prin deciziile sale nesăbuite și interesate politic; ea agravează suferința Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei. Admiterea în comuniune a schismaticilor și a unei persoane anatemizate de altă Biserică locală, cu toți ‘episcopii’ și ‘clerici’ hirotoniți de ea, invadarea teritoriilor canonice străine, încercarea de a nega propriile decizii și obligații istorice, toate acestea pun Patriarhia de Constantinopol în afara spațiului canonic și, spre regretul nostru, ne este este imposibil să rămânem în comuniune euharistică cu ierarhii, clerul și laicii ei. De acum înainte, și până când Patriarhia va dezavua deciziile sale anti-canonice, este imposibil ca slujitorii Bisericii Ortodoxe Ruse să mai concelebreze cu clerul Bisericii Constantinopolului și ca laicii să mai participe la Tainele oficiate în bisericile lor. Transferarea ierarhilor sau clerului Bisericii canonice către un grup schismatic, sau în comuniunea euharistică cu aceștia, reprezintă o crimă canonică și este susceptibilă de sancțiuni, care sunt necesare, dacă va fi cazul. Cu durere, amintim predicția Domnului nostru Iisus Hristos despre vremea ispitelor și suferințele în special ale creștinilor, ‘din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci’ (Matei 24, 12).

Într-un context în care bazele relațiilor inter-ortodoxe sunt atât de profund erodate, înainte de o astfel de ignorarea totală a normelor de drept bisericesc canonic, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră de datoria lui să ia poziție în apărarea temeliilor Ortodoxiei, în apărarea Sfintei Tradiții a Bisericii și împotriva substituirii ei cu doctrine noi și ciudate privind autoritatea universală a primului dintre Primați. Solicităm Primaților și Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale să evalueze așa cum trebuie actele anti-canonice menționate mai sus de Patriarhia Moscovei și să caute împreună o cale de ieșire din criza extrem de gravă care învrăjbește corpul Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolice Biserici.

Exprimăm sprijinul nostru Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine și plenitudinii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în aceste momente dificile pentru ea. Ne rugăm, ca fiii Săi credincioși să fie fermi în apărarea curajoasă a adevărului și unității Bisericii canonice din Ucraina.

Noi, cerem ierarhilor, clericilor, călugărilor și laicilor din întreaga Biserică Ortodoxă Rusă să înmulțească rugăciunile pentru frații noștri și surorile noastre în credință, din Ucraina. Protecția Preasfintei Împărătese a Cerului, a Sfinților Părinți ai Peșterilor din Kiev, a Sfântului Iov din Poceaev, a noilor mucenici, marturisitori și a tuturor sfinților Bisericii Ruse să fie cu noi, cu toți.”

Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe® 2018

Sursă foto: Departamentul de Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.