Patriarhul Moscovei, despre acțiunile ‘ilegale’ ale Constantinopolului și politicienilor în Ucraina: Toate acestea se vor sfârși cu UN EȘEC TOTALl!

Pe 8 octombrie 2018, în Lavra Sfântul Serghie și Sfânta Treime, a fost serbată ziua închinată Sfântului Serghie de Radonej. După Sfânta Liturghie, Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat invitaților. Patriarhul a menționat că, în ziua comemorării sfântului, episcopii, clerul și laicii s-au adunat în număr mare lângă zidurile Lavrei, făcând vizibilă mărturia unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Însă, o provocare a fost acum lansată asupra acestei unități, a declarat Primatul:

„Toate forțele răului încearcă să detașeze Biserica din Ucraina, de Biserica Ortodoxă Rusă, a cărei apariție a avut loc pe fondul Botezului din Kiev. Dar, la ce trebuie sa fim noi toți cu gândul: poruncile prin care Domnul conduce Biserica nu sunt porunci omenești, și ori de câte ori politicienii intervin în Biserică, ei suferă în mod inevitabil înfrângere”, a continuat Patriarhul.

“Este suficient să ne reamintim trecutul nostru postrevoluționar, când puterea a intrat în Biserică, cauzând schisma ‘renovării’. Patriarhul Tihon a fost arestat și apoi mulți episcopi și preoți au fost împușcați. Puterea a decis că a terminat cu Biserica, că suntem morți. Dar suntem în viață (conform 2 Corinteni 6, 9) și o nouă eră a început, aceea a renașterii Bisericii prin acele rugăciuni prin care și-au exprimat credincioșia lor față de Hristos, până la moarte, noii noștri martiri și mărturisitori”, a subliniat Primatul Bisericii Rusești.

“Trebuie să nu mergem după criteriile lumești, ci spirituale; trebuie să vedem ce nu văd secularii. Trebuie să fim conștienți în mod clar că unitatea Bisericii Ruse este mai presus de toate granițele umane, este mărturisită de faptele spirituale ale ierarhilor noștri, călugărilor și călugărițelor, preoților, peste multe secole. Și astăzi, când unele forțe politice destabilizează Ucraina, străduindu-se în acest timp să desprindă Biserica Ucrainei de Biserica Rusă, să ne distrugă unitatea, noi știm: toate acestea se vor sfârși cu un eșec total”, spune Patriarhul Kirill.

“Este foarte important ca toți arhipăstorii noștri, indiferent de locul în care se află slujind, în Federația Rusă, Ucraina, Belarus și în alte țări, să rămână în unitate. Iar noi nu suntem uniți prin forța politică, nu printr-o constrângere externă, suntem uniți prin convingerile noastre, prin credința noastră și loialitatea noastră față de Domnul nostru Iisus Hristos, față de Biserica noastră foarte încercată și sfintele noastre canoane. Mă rog ca nicio tulburare să nu distrugă această unitate”, a spus Patriarhul.

“Mi-am pus speranța în credința și evlavia poporului ucrainean. Sunt exact acei oameni simpli care apără astăzi unitatea Bisericii noastre. Și știu cum apără cu curaj unitatea, cum își păstrează bisericile lor și cum se opun încercărilor de confiscare, deoarece aceștia literalmente se luptă pe linia frontului, nu numai pentru unitatea Bisericii noastre, ci și pentru puritatea Ortodoxiei. Este remarcabil faptul că episcopatul întreg al Bisericii Ucrainene, unit în jurul Mitropolitului Onufrie, apără aceste poziții. Astăzi, demonstrăm lumii această fermitate, această unitate pe care Biserica noastră Ortodoxă Rusă a manifestat-o în lume după evenimentele teribile din 1917”, a spus Primatul.

“Să sperăm că, prin mila lui Dumnezeu, întreaga Biserică Ortodoxă universală va trece prin încercările de astăzi. Dar sarcina noastră principală este să nu ezităm și să nu pierdem puritatea Ortodoxiei. Ne vom ruga ca diviziunea forțată în care am fost antrenați din cauza acțiunilor ilegale ale Constantinopolului, să nu devină o separare care să dureze secole după cum s-a întâmplat în secolul al XI-lea, atunci când pretențiile episcopului din Roma asupra jurisdicției universale a dus la împărțirea Bisericii. De asemenea astăzi, când Patriarhul Constantinopolului pretinde o putere universală care nu este specifică unui episcop ortodox, ne-am pus de partea adevărului, de partea Ortodoxiei. Și ne vom păstra ferm canoanele noastre ortodoxe, credința noastră, evlavia noastră, și vom educa poporul în această pietate”, a continuat Patriarhul.

„Eu vă chem pe voi toți, dragi episcopi, să vă rugați în special pentru Biserica noastră, poporul nostru, atât din Rusia, cât și din Ucraina, astfel încât Domnul să ne ajute în depășirea acestor dificultăți. Dar, succesul în depășirea acestor dificultăți va depinde foarte mult de unitatea noastră spirituală și canonică pe care o manifestăm astăzi, afirmând că Biserica Ortodoxă Rusă este capabilă, în momente dificile, să proclame adevărul lui Dumnezeu cu o singură gură și o singură inimă”, a concluzionat Patriarhul Kirill.

Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe® 2018

după un raport publicat de revista Pravoslavie

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.