TESTAMENTUL Preasfinţitului Episcop DIONISIE ERHAN – transcriere după original (INTEGRAL)

” Dionisie. din mila lui Dumnezeu Arhiereu in slujba lui Dumnezeu, celui în Troiţă slăvit, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cugetând la cele din urmă ale mele, m’am hotărât, fiind în nezdruncinată fire a minţii și sufletului meu. să las această diată, spre îndreptar şi învăţătură celor ce ne urmează.

M’am născut in anul 1868, luna Noembrie, ziua 2, dintr’o familie de pământeni din com. Bardar, jud. Lăpușna, după numele lor chemaţi Vasile si Andriana Erhan. Le mai dau și aici incă odată numele lor, pentru ca şi prin acest zapis să le rămână veșnica lor pomenire.

În lume m’am numit Dimitrie. Din familie am moştenit dela tata dragostea de carte și slova noastră româneascâ, iar dela mama întărirea în credinţa și obiceiurile strămoşeşti. După puţină carte căpătată acasă, m’am desăvârşit în cunoștințele trebuitoare unui om, ce vrea să ştie și să cunonscă multe, singur cu multă trudă și sărguinţă în liniştea chiliei mele călugărești.

Încă dela 15 ani după hotărârea tatălui meu, am fost ales de degetul lui Dumnezeu ca din opt copii, eu mijlocaşul, să fiu dat la mănăstire spre slujba lui Dumnezeu.

Şi așa în anul 1883, Vasile Erhan și-a dus pe fiul său Dumitru, Dionisie, Arhiereul de acum, la mânăstirea Suruceni jud. Lăpuşna. Mănăstirea era săracă si acei care se nevoiau într’însa o duceau greu și foarte greu începătorii. Scumpul meu tată în câteva rânduri, văzând aceasta, a vrut să mă ia din mănăstire, dar eu am rămas in hotărârea mea. Aşa a vrut Dumnezeu să ridice din neamul fraţilor şi surorilor mele, pe unul, care mai apoi pe toţi să-i tragă după el. Și așa s’a făcut. Martori îmi sunt atâția preoți, învăţători şi învăţătoare din rudeniile mele pe care i-am ajutat să-i văd cu carte și spre folos Neamului meu românesc. Am dat și dau slavă Domnului pentru aceasta.

Din acest an, al intrării mele în mănăstire, m’am nevoit cu nevoinți călugărești. Iată cu ajutorul Domnului – 60 ani, din care numai în marea treaptă a Arhieriei 25 ani.

În tot timpul slujirii mele, mai ales în darul preoției și arhieriei mele, am căut să fiu purtător de grije de sufletele mie încredințate de sfintele Biserici, păstorite de mine. Am tins să-mi fac cu deadinsul îndatorirea de păstor și slugă a lui Hristos. Am învățat cu timp și fără timp, propoveduind învățătura Evangheliei, păzindu-mi turma de lupii răpitori și tuturor toate făcându-mă, am căutat să fiu îndreptățor pe calea mântuirii și nici de cum prilej de poticnire pentru cineva. Așa am înțeles slujirea Bisericii și la aceasta îndemn pe toți purtătorii de Har, de azi și de totdeauna.

Latura îmbogățirii duhovnicești și sufletești dintru început am pus-o mai presus de toate. În felul acesta am căutat să ajung a-mi aduna comori în ceruri și nu pământești, fiindcă iată mă despart de lumea aceasta nimica având. Dar în calea nevoinții acesteia întotdeauna Domnul a fost luminarea mea și mântuitorul meu, deaceea multumesc acum lui Dumnezeu de toate si pentru toate, mutându-mă în pace cu încredințarea că viața mi-am păzit și calea mi-am săvârșit.

În această cale, ce apune acum, strig tuturor: “mântuiți-vă fraților!”

Îmi vine în minte și în ochii inimii trec în goana lor cei 8 (opt) ani de zile pe care i-am păstorit în Ismail. Biserica Cet-Albe-Ismail, mireasa Arhieriei mele, este comoara mea pământească, legăturile logodnei cu ea, neputând fi rupt de fiii oamenilor pentru nici odinioară. Harul Domnului s’o păzească neprihănită și neîntinată de nici un rău în vecii vecilor.

Clerului și credincioșilor din Eparhia Cet.-Albe-Ismailului las binecuvântările mele arhierești, dorind tuturor sporire duhovnicească spre mântuirea sufletelor și slava Bisericii Neamului meu românesc.

Dar privit-am din patul suferinții mele în depărtări peste zăbrelele geamurilor și am văzut printre lăcrămile dorului de frați – Eparhia, clerul și credincioșii Argeșului meu drag. Soarta vitregă din anul 1940 abătută asupra Neamului românesc și asupra mea, au făcut să fiu trimis a păstori Eparhia Argeșului – să mângâi sufletele îndurerate, eu, nemângâiatul de pierderea Basarabiei noastre.

Tuturor, clerului și poporului argeșan le împărtășesc binecuvântările mele arhierești, dorindu-le Har, pace și mântuire dela Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Rog pe bunul Dumnezeu să le trimită răsplată cerească pentru dragostea de frați cu care ne-au primit și tratat în această mare ispită trimisă Țării și nouă de Cel Atotputernic.

Acolo pe pământul Argeșului, prin tot amarul prin care am fost trecut eu cu prilejul retragerii mele, cu toții am plâns de bucuria desrobirii pământului nostru răvășit, din Basarabia. Fie numele Domnului binecuvântat.

Arhiepiscopiei Chişinăului, la care am slujit ca Vicar atâta timp şi din trupul căreia canoniceşte mă trag, îi păstrez toată recunoştinţa de fiu. Tuturor fraţilor mei din această de Dumnezeu păzită Arhiepiscopie, le las binecuvântări arhierești, rugând pe Dumnezeu să înmulţească Harul şi tot Darul cel de Sus preste toţi.

Pentru ca să nu rămână vre-o legătură pusă de mine nedeslegată, după puterea ce-mi este dată, dau dezlegare tuturor acelora, cari au fost legaţi sau opriţi de mine, afară de acei cari au căzut sub legăturile canonice prevăzute de canoanele Sf. Apostoli şi Sf. Părinţi.

Tuturor binecredincioșilor creștini le las celor vii binecuvântări şi îndemn de a fi tari în credinţă și a se mântui întru Hristos. Iar celor morţi iertare și dezlegare pentru cele săvărşite în viaţă cu voie şi fără voie.

Neamului meu întreg îi doresc întregirea graniţelor și atingerea tuturor idealurilor, la care am aspirat noi şi strămoşii noștrii și pentru cari noi adesea ne-am pus în primejdii mari, scăpând de la dușmani până și pe acei ce plecau în 1918 să şteargă hotarul nedrept al Prutului.

Cu limbă de moarte îndemn pe toți la unire, bărbăţie și credinţă întru apărarea sărăciei şi moșiei româneşti strânși uniți în jurul Tronului și Conducătorului nostru.

Fraților români să faceți ca tot ce-i românesc să fie veșnic și nepieritor.

Dar iată că-i văd într’o ceață luminoasă prin mintea mea și pe confrații mei Vlădici. De ei vorbesc la urmă, fiindcă așa este starea noastră Vlădicească – să fim slugi tuturor și cei de pe urmă. Toată ceata ierarhilor mi-a fost și-mi rămâne scumpă. Cu ei m’am nevoit în nevoile Bisericii și Neamului și tot cu ei am trăsăltat în bucurii.

Tuturor le cer iertare și le-o împărtășesc și eu, iar în viața ce le-a mai rămas o izbândă și propășire în cele ale Bisericii Neamului.

Pe toți și pe toate – Vlădici, preoți, mireni, frați și surori – îi rog să nu mă uite și să nu mă lase în rugăciuni, cerându-mi dela Domnul odihnă și iertare după zbuciumata mea viață pământească.

Și acum trecând la cele vremelnice-pământești, dela început caut să mărturisesc că o viață întreagă am trăit-o pentru mânăstire și pentru alții. În viața mea n’am folosit nimic ce-a fost strein. După câștiguri urât n’am umblat. Deaceea acum la apusul zilelor mele n’am nimic.

M’am străduit să fac și cu voia Domnului am izbândit să aduc la bun sfârșit biserica din Prisaca și Borisăuca, iar biserica dela Episcopia din Ismail am conceput-o și cu cheltuiala Eparhiei am zidit-o. Lui Dumnezeu I se cuvine slavă pentru toate acestea, iar pentru mine smeritul – îndemn. Anual la ziua morții mele să mi se facă pomenire.

Poruncesc la toate rudeniile mele ca nimeni și nici odată să nu pretindă sub orice fel ar fi, casa mea din mănăstirea Suruceni, la crame, la via de 4 1/2 hectare și la pământul de 3 hectare. Toate acestea au fost agonisite de mine, din chivernisala simbriei ce o aveam și pe toate acestea le las mănăstirii în proprietate neîstrăinabilă.

Poruncesc și soborului mănăstirii: anual, de ziua morții mele să-mi facă pomenire și de fiecare dată să ajute câte pe trei sărmani cu ceva milostenie, fără s’o arăt eu, ca nu cumva mai târziu aceasta să pară o sarcină grea.

Biblioteca mea, deși răvășită, o las Seminarului teologic din Chișinău după ce d-l profesor C. N. Tomescu și păr. director pr. ic. st. Bejan își vor alege din ea unele cărți pentru uzul lor la catedră și chiar traduceri spre folosul tuturor.

Locul înmormântării, tare ar dori sufletul meu să fie la Ismail, dar calea anevoioasă și lungă, precum și vremea grea de acum, mă fac să înțeleg că aceasta nu se va putea.

Din cele două perechi de veșminte arhierești – în una, cea roșie, voi fi înmormântat, iar cealaltă pereche, gălbue, dispun a fi trimisă la Ismail spre pomenirea mea.

Alte lucruri mai mici din cele arhierești – cruci, cârje, engolpioane etc. ce se vor mai găsi se vor preda Catedralei Chișinău.

Toate sumele ce se vor cuveni a fi ridicate pentru mine dela Stat dispun a fi ridicate de către Păr. N. Bolboceanu, care va plăti cu ele toate cheltuelile făcute cu înmromântarea mea de către Păr. T. Procopan, pe care-l însărcinez cu această grije.

Toate sumele ce vor mai rămâne, autorizez pe Păr. Bolboceanu să le predea numai nepoatei mele, preoteasă văduvă cu copii; Zagorodnâi din Suruceni.

În felul acesta mi se pare că am încheiat toate socotelile mele cu cele pământești, îndemnând pe toți frații creștini de totdeauna să se mântuiască în credința noastră, singura adevărată și veșnică.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate ce mi-a trimis în viață sunt gata mă înfățișa Judecătorului Celui Preaînalt, Drept și Veșnic, căruia slavă i se cuvine în vecii vecilor.

Amin. s. s. Dionisie

Acest concept a fost scris la spital cuvânt după cuvânt, așa cum l-a dictat testatorul, apoi citit și semnat de noi, urmând ca mai apoi să se transcrie la o mașină pe curat și să se semneze din nou, dar nu s’a mai reușit.

De față au fost:

s. s. Ic. St. Nicolae Bolboceanu

s. s. Ic. St. Pavel Grosu

s. s. Preot Teoctist Procopan

1943 Septembrie 15 zile.”

_____________________________________________________

Transcrierea Testamentului Preasfinţitului Episcop Dionisie Erhan, efectuată de Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe, a fost făcută întocmai după facsimile ale actului original, puse la dispoziție de Mânăstirea ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul (Sireți – loc. Sireţi, raionul Străşeni, Moldova, MD-3731). Mai multe date despre Episcopul Dionisie Erhan, găsiți intrând din paginile Lăcasuri Ortodoxe pe adresa indicată.