Scrisoare de protest a Patriarhului sârb, adresată Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Agenția grecească Romfea a publicat în exclusivitate fragmente dintr-o scrisoare de 15 pagini trimisă, de către Patriarhul sârb Irineu, Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, pe tema autocefaliei Ucrainei și a altor probleme similare din Muntenegru și Republica Macedonia.

Revista franțuzească Orthodoxie a publicat, la rândul său, un rezumat al acestei scrisori raportate de Romfea, în care se arată, citând din documentul original:

„Motivul scrisorii, este preocuparea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe și a Patriarhului său, ca urmare a interferenței ierarhilor Patriarhiei Ecumenice în acordarea Tomosului de Autocefalie entităților schismaticilor ucraineni ‘împotriva voinței… Bisericii Ortodoxe Ruse… în numele maternității ecleziastice din trecut, care este un parametru canonic recent apărut’, adăugând că ‘un argument similar este, de asemenea, programat pentru Biserica Ortodoxă a Macedoniei’.

‘Erezia etnofiletismului constituie una dintre nenorocirilor esențiale ale Ortodoxiei contemporane’, se spune, între altele, în scrisoare.

În plus, Patriarhul sârb a subliniat că statele contemporane secularizate încearcă să folosească Biserica, pentru a-și asigura lor ideologia și autoritatea și, în vederea atingerii acestui obiectiv, recurg la un etnofiletism nesănătos și la o mentalitate statală secularizată, ‘nereușind decât un lucru – să amenințe sobornicitatea și natura universală a Bisericii lui Dumnezeu, și prin aceasta misiunea sa naturală în rândul tuturor popoarelor’

Patriarhul Irineu mai scrie: ‘statele și popoarele și <lumea>, prin care se solicită astăzi autocefalia, conduc, de fapt, <schisme politice> și justifică deschis activitatea lor fatală, prin invocarea interesului de stat și național (Ucraina, <Macedonia de Nord>, Muntenegru…). Aceste state sunt creații ale comuniștilor, având acum în cea mai mare parte atei în frunte, așa cum este cazul conducătorilor nebotezați atei din Muntenegru sau a <prea-credincioșilor> precum șeful Ucrainei, care este văzut atât în ​​Biserica Ortodoxă canonică, cât și în cea schismatică și în cea Uniată. Acești conducători nu cer autocefalie pentru Biserică, cum s-ar presupune, ca membri credincioși ai acesteia, ci într-un mișcare oportunistă, sau mai degrabă inoportună, folosind-o pentru a construi o ideologie seculară, de fapt, ateistă și în scopul intereselor lor meschine. Este, în ultimă instanță, o maltratare a Bisericii și a credinței’.

Conform scrisorii Patirarhului Irineu, Biserica nu-și poate da consimțământul pentru ‘un astfel de abuz’, totodată acesta adresând mai multe întrebări retorice pe aceeași temă Patriarhiei Ecumenice, ‘Biserica noastră-mamă, care este chemată, din calitatea sa de Biserică-primă, să slujească, cu jertfă și abnegație, unității Bisericii”.

În opinia Patriarhului Irineu, oricare ar fi condițiile, ‘sub influențe si presiuni posibile’, Patriarhiei Ecumenice nu-i este permis “să întreprindă vreo acțiune pripită, care ar putea provoca deteriorarea unității panortodoxe și mai ales prelungi durata schismelor, pe care, în plus, ea aspiră să le vindece și să le depășească’.

Referindu-se la Ucraina, Patriarhul sârb caracterizează „extrem de periculos și chiar catastrofal, probabil fatal pentru unitatea Sfintei Ortodoxii’, actul de ‘curățire și reabilitare a schismaticilor cu rang de episcop, în special, a arhi-schismaticului <patriarh> al Kievului, Filaret Denisenko, și de readucere a schismaticilor în comuniunea liturgică și canonică, fără pocăință și fără a se întoarce la unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse din care sunt desprinși, și fără consimțământul Patriarhiei Moscovei și fără colaborarea cu aceasta’.

Patriarhul sârb a subliniat că interferența Patriarhului Constantinopolului Grigorie al VII-lea în treburile Bisericii Ruse și poziția sa față de Sfântul Patriarh Tihon (căruia i-a propus să demisioneze), susținerea schismei formațiunii schismatice moderniste susținute de bolșevici, ‘în anii 1920, nu poate servi drept exemplu bun de imitat’.

Potrivit autorului scrisorii, actul de restabilire a schismaticilor din Ucraina ‘ar însemna, în același timp, o atitudine neprietenoasă față de Biserica martiră din ținuturile rusești’ – act la care Patriarhul sârb susține că nu se poate aștepta din partea ‘Marii Biserici a lui Hristos martire’, Patriarhia de Constantinopol.

Examinând problema așa-numitei subordonări a eparhiei mitropolitane a Kievului jurisdicției Constantinopolului, afirmație conform căreia Eparhia ‘a aparținut în mod continuu’ acesteia din urmă, Patriarhul Irineu întreabă: „cum putem explica faptul că Moscova, atât de mult timp, de mai bine de trei secole, exercită și și-a exercitat jurisdicția asupra Kievului fără niciun protest, inclusiv din partea Marii Biserici a lui Hristos’, concluzionând că ‘sursele istorice disponibile nu confirmă afirmația că Moscova nu ar avea de fapt jurisdicție asupra Kievului’.

Scrisoarea mai face referire, de asemenea, la vechea tradiție și la practica de ordin canonic’, la ‘vechile uzanțe’, ‘relațiile universal acceptate’ care susțin drepturile rușilor în Kiev.

Patriarhul Irineu reamintește că Sinodul din Creta a aprobat existența celor 14 Biserici Ortodoxe autocefale în limitele teritoriilor lor canonice actuale. „În discuțiile Sinodului din Creta, apare reconfirmat implicit faptul că Biserica Autonomă Ucraineană se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei și aparține în totalitate organic acesteia’.

Subliniind că Biserica din Constantinopol este în aceeași măsură Biserică-Mamă a Kievului, cum este si pentru Moscova, Târnovo și altele, Patriarhul sârb a observat: ‘onoarea și demnitatea maternității ecleziastice nu-i acordă ipso-facto Bisericii-Mamă dreptul de a disprețui și, mai important, de a pune la îndoială autocefaliile și jurisdicțiile instituite istoric’. Din aceasta, rezultând că Patriarhia Ecumenică nu poate decide cu drept deplin, fără Bisericile din Serbia și Rusia, viitorul Arhiepiscopiei de Ohrid și al Eparhiei de Kiev.

Scrisoarea subliniază faptul că procedura de câștigare și de declarare a unor noi autocefalii a fost convenită de comun acord de către Bisericile Ortodoxe locale, în cadrul unei reuniuni pre-sinodale din Chambesy. Ea prevede că Biserica din Constantinopol este un simplu coordonator al problemei. După ce a primit propunerea unei anumite Biserici privind acordarea autocefalei anumitor eparhii ale acesteia, Constantinopolul transmite solicitarea tuturor Bisericilor autocefale locale, iar chestiunea este rezolvată în conformitate cu decizia lor comună. ‘Textul oficial final referitor la aceasta a fost publicat în paginile revistei <Synodika> a Centrului Patriarhiei Ecumenice din Chambésy’.

Patriarhul sârb a declarat că aceasta este poziția ‘acceptată în mod obișnuit și primită de Bisericile Ortodoxe’ și nicidecum vreo altfel de poziție conform căreia unul dintre ierarhi sau doar “Tronul Ecumenic singur, fără ceilalți, fără egali (sine paribus), acordă sau abrogă autocefaliile’, menționând că aceasta se practică, de altfel, de multe sute de ani.

Într-un alt pasaj al scrisorii, Patriarhul Irineu s-a adresat Patriarhului Ecumenic, specificând faptul că nu a urmărit nici măcar puțin să-l întristeze sau să-l jignească, ‘însă cu toate acestea, suntem constrânși să Vă amintim promisiunea dată la Chambésy, în prezența întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe – în prezența, prin urmare, a persoanei Noastre umile – că nu veți interveni în problema Bisericii Ucrainene’.

Scrisoarea din partea Patriarhului sârb atribuie o mare importanță pericolului încălcării drepturilor jurisdicționale ale propriei Biserici în Muntenegru, unde ‘o parasinagogă sau sectă lipsită de har divin’ este numită <Biserica din Muntenegru>, în timp ce ‘sora sa mai mare din Skoplje crede și trâmbițează că, după acordarea autocefalei schismaticilor ucraineni, va primi și ea recunoaștere și autocefalie’.

Patriarhul Irineu crede că un astfel de lucru, din punct de vedere al legii canonice (alături de reabilitarea ‘patriarhului schismatic’ Denisenko), ar fi tragică și absurdă.

În concluzie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a cerut Patriarhului Ecumenic să fie circumspect, dorindu-i, în același timp, ca Hristos să dea putere Bisericii-Mamă, ‘pentru a nu se pleca în fața presiunilor’, ‘rămânând totdeauna credincioasă ei însăși, misiunii și slujirii sale’.

Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe® 2018