Eveniment deosebit la Căldărușani: Pomenire la 100 de ani, a Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu

În ziua de sâmbătă, 25 august 2018, începând cu ora 8:00, la Căldărușani, în sfântul lăcaș monahal istoric din apropierea Bucureștiului – unde se află înmormântat Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu, mutat la Domnul în urmă cu exact 100 de ani, în data de 31 august 1918 – va începe oficierea Sfintei Liturghii.

Slujba Sfintei Liturghii va fi urmată de Slujba de Pomenire a marelui Mitropolit, pentru ca mai apoi să aibă loc și sfințirea noului Muzeu Memorial “Mitropolit Primat Ghenadie Petrescu”, inaugurat exact în fosta chilie în care renumitul ierarh a viețuit, evenimentele importante fiind marcate de prezență arhierească.

Mormântul Mitropolitului Ghenadie Petrescu se află în partea stângă (în sensul de intrare în sfântul lăcaș) a pridvorului deschis al bisericii principale a sfintei mânăstiri, de cealaltă parte aflându-se locul în care a fost odată (1961) reînhumat un alt Mitropolit, canonizat ulterior de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iubit și apreciat de credincioșii ortodocși: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, ale cărui sfinte moaște se află acum așezate spre închinăciune în racla din aceeași biserică.

Câteva cuvinte, PE SCURT, despre viața Mitropolitului Ghenadie Petrescu, publicate într-un material prezentat în limba română de Wikipedia :

“Ghenadie Petrescu (n. 1836, București – d. 31 august 1918, Căldărușani) a fost un cleric ortodox român, episcop al Argeșului și mai apoi Mitropolit Primat al Țării Românești.

S-a născut în București în martie 1836. În anul 1854 intră ca frate în Mănăstirea Căldărușani, fiind tuns în monahism în anul 1858. La 9 martie 1858 este hirotonit diacon pe seama Catedralei Mitropolitane din București. În 1869 este hirotonit preot, iar în 1870 devine mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane. La 23 februarie 1875 este hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia Argeșului, primind titulatura “Piteșteanul”. Un an mai târziu, la 14 martie 1876 a fost ales episcop eparhiot pentru aceeași eparhie.

În data de 18 mai 1893 a fost ales Mitropolit Primat al Țării Românești, urmând în scaun Mitropolitului Iosif Gheorghian (1829-1909) ce se retrăsese din cauza neînțelegerilor cu guvernul conservator ajuns la putere. În acest context, venirea Episcopului Ghenadie pe tronul de Mitropolit Primat era văzută ca o modalitate eficientă de stingere a conflictului, Episcopul de la Argeș fiind cunoscut ca simpatizant și chiar apropiat al conservatorilor.

În anul 1895, în urma alegerilor, guvernul conservator cade, fiind înlocuit cu un guvern liberal condus de Dimitrie A Sturza. În aceste condiții se pune acut problema readucerii lui Iosif Gheorghian pe scaunul de Mitropolit Primat. Judecat pe 20 mai 1895 pentru acuzații neîntemeiate – inovații în cult, ierosilie, arghirofilie – Mitropolitul Ghenadie a fost caterisit și exilat la Mănăstirea Căldărușani.

Înlăturarea sa a fost primită cu nemulțumire de masele de credincioși. În urma manifestațiilor acestora, dar mai ales datorită intervențiilor Mitropolitului Ghenadie pe lângă țarul acum sfânt Nicolae al II-lea, Carol I cere guvernului să rezolve problema mitropolitului destituit. Deși a fost reabilitat în 1896, Mitropolitul Ghenadie Petrescu nu a mai fost înscăunat mitropolit. A rămas în schimb stareț al Mănăstirii Căldărușani.

A murit la 31 august 1918 fiind înmormântat la Căldărușani.”

PE LARG, vă oferim a o traducere a unui material din limba engleză legat de viața aceluiași Mitropolit:

“Ghenadie Petrescu (născut martie 1836 – mutat la Domnul pe 31 august 1918) a fost un preot valah, mai târziu român, al Bisericii Ortodoxe naționale, care a slujit ca Mitropolit Primat al României între 1893 și 1896. Ghenadie Petrescu a fost călugăr și ieromonah, progresând constant în rândurile Bisericii și devenind Episcop al Argeșului în 1875. Preocupându-se de această eparhie, și-a făurit reputația de filantrop, păstrător de artă și scriitor pe subiecte istorice. Episcopul Ghenadie și-a păstrat, de asemenea, interesul față de politică, adoptarea unei agende ortodoxe naționaliste și găsirea de aliați de ambele părți ale sistemului bilateral, conservator și național-liberal din România.

În calitate de Primat, Mitropolitul Ghenadie a ajuns să fie amestecat într-o controversă politică pronind de la problema separării între Biserică și Stat, distrugând relația sa strânsă cu Premierul Dimitrie A. Sturdza. Conflictul a ajuns să fie unul între Mitropolitul Ghenadie și Sinodul Român, ai cărui membri civili au optat pentru destituirea acestuia. Mitropolitul Ghenadie a câștigat sprijinul conservatorilor din opoziție și a fost apărat energic în scris de poetul Alexandru Macedonski. Decizia sa de a contesta Sinodul a condus la exilul său în Mânăstirea Căldărușani, ca simplu călugăr. O mare parte a publicului s-a strâns atunci în spatele său, provocând proteste și revolte împotriva Guvernului Sturdza.

Cu toate că Sinodul și-a arătat disponibilitatea de a-l reinstaura pe Mitropolitul Ghenadie, acesta nu a urmat această cale, ci și a petrecut restul vieții sale la Căldărușani. În 1909, a fost făcut stareț pe viață. Activitățile sale din final s-au concentrat pe domeniul conservării artei.

Cariera timpurie

Ghenadie Petrescu s-a născut în capitala valahă București, în 1836. Părinții săi erau de origine modestă, iar casa lui natală se afla în mahalaua Hagiului. Viitorul preot a primit educația elementară la o școală parohială, cea a Bisericii Domnița Bălașa. Conform unor surse, el a devenit frate de mânăstire la Căldărușani, județul Ilfov, în 1854. Alții menționează că acest lucru s-ar fi întâmplat abia în 1858, la Mănăstirea Cernica.

În patru ani, acesta a fost repartizat Eparhiei mitropolitane a Bucureștiului, unde a slujit ca diacon (arhidiacon din 1865). În paralel, diaconul Ghenadie a fost pregătit pentru preoție, fiind primit în rândurile preoților în 1869, slujind în cele din urmă ca Ecleziarh al Mitropolitului. Conform profilului său biografic din revista literară Familia (aprilie 1894), a devenit unul dintre primii clerici români adaptat așteptărilor moderne, atât ca preot educat, cât și ca promotor al educației. Cu toate acestea, Ecleziarhul Ghenadie a fost remarcat pentru faptul că nu a urmat calea academică a teologiei și pentru că nu a urmat școala publică.

În anii 1860, Ecleziarhul Ghenadie a intervenit în dezbaterea politică agitată a României: problema naturalizării locuitorilor nebotezați în Ortodoxia Răsăriteană. El a luat pozitie în clerul anti-reformă, într-un moment în care Biserica a amenințat că îi afurisește pe acei politicieni care au acționat în favoarea reformării legii cetățeniei. În 1865, el a susținut că nu există nicio compatibilitate între rezidenții evrei, catolici sau protestanți și termenul de ‘români’. El a extins mai târziu aceste subiecte, ajutând la consacrarea noțiunii de comuniune între Biserică, națiune și Stat și argumentând: ‘Biserica este piatra de temelie a oricărui stat și statul nu poate exista fără ea’. Discursul său a fost văzut ca precursor al teocrației preconizate în anii 1930 de către gânditorii naționaliști ortodocși (Nichifor Crainic, Gheorghe Racoveanu, Dumitru Stăniloae etc.).

Cu timpul, Ecleziarhul Ghenadie s-a apropiat de Partidul Conservator, ale cărui cabinete l-au numit în funcții. În 1874, când Titu Maiorescu era Ministru al Afacerilor Religioase, Ghenadie a fost votat în unanimitate Arhiereu de către Sinodul României. El a fost repartizat Episcopiei Argeșului în februarie 1875, când Petre P. Carp era șeful Ministerului. Alegerea sa a coincis cu o perioadă de ‘consolidare’, care a cimentat reformele din perioada anterioară, când Principatele Unite au devenit statul modern românesc, iar ierarhiile bisericești au fost combinate. Fostul Episcop al Argeșului, numit Ghenadie, a luat parte la efortul de consolidare a prestigiului internațional al Ortodoxiei Române, prin participarea la întâlniri bilaterale cu Biserica Veche Catolică.

Ca Episcop al Argeșului

După ce a slujit timp de un an ca Vicar, Episcopul Ghenadie Petrescu a devenit recunoscut ca nou Episcop de Argeș. Potrivit “Familia”, el a avut un profil remarcabil:

‘El a petrecut peste 17 ani în acest serviciu, slujind la Altarul Domnului, sporind prosperitatea clerului și instruirea poporului, oferind sfaturi bune fiecăruia și tuturor și, toți ca creștinii și românii buni, jertfind mari sume pentru biserici și școli în îngrijirea lui[…]. Zelul său filantropic și generozitatea sa pentru săraci sunt bine cunoscute publicului’. Constantin Dobrescu-Argeș, jurnalist și activist din Curtea de Argeș a amintit de asemenea: ‘Clerul inferior și toată Eparhia l-au văzut pășind în fiecare sat, în cele mai izolate locuințe umane, l-au auzit propovăduind trezirea, încurajarea și renașterea sentimentului național și religios printre oameni. În locul a 400 de biserici din lemn care abia puteau fi numite case de rugăciune, el a ridicat 400 de temple, frumoase din punct de vedere al gustului și al confortului’.

În timpul conducerii sale, au fost restabilite mai multe mănăstiri noi în Episcopia Argeșului, la Stănișoara, Ostrov, Turnu etc.

Sub îndrumarea Episcopului Ghenadie, lucrările de restaurare au fost finalizate la Catedrala Curtea de Argeș, primind cuvinte de laudă din partea unui rege al României, Carol I. Episcopul Ghenadie a supravegheat (re)construirea unui Seminar Ortodox în Curtea de Argeș și, în 1888, a contribuit la noua raclă a Sfântului Dimitrie Basarabov. Artefactul, din argint fin, a fost plătit din veniturile personale ale Episcopului Ghenadie și cu fondurile colectate din eparhia sa, și special realizată de faimosul artizan în argint ruso-român Teodor Filipov. Ghenadie a supravegheat, de asemenea, crearea unei noi racle pentru găzduirea moaștelor Sfintei Filofteia.

Viața religioasă a Episcopului a fost dublată prin implicarea în activități seculare. Dobrescu-Argeș îl creditează pe Episcopul Ghenadie Petrescu să participe activ la toate lucrările publice realizate în beneficiul regiunii, de la bulevardul din Curtea de Argeș și până la rețeaua feroviară care o conectase la lume. Dobrescu-Argeș a primit bani de la Episcopul Ghendie pentru a înființa, la Mușătești, ‘prima presă tipografică și legătorie de carte care au funcționat vreodată într-o comunitate rurală’.[…] Din 1889, Episcopul Ghenadie a publicat, de asemenea, 8 volume de antologie, Acte și documente privind renașterea României. Ultimul proiect a fost un vis drăguț al politicianului național-liberal și istoric amator, Dimitrie A. Sturdza, și a căutat să ofere cititorilor un ghid al secolului al XIX-lea al României.

Episcopul Ghenadie a fost candidat la funcția de Mitropolit în 1885 și a obținut un sprijin semnificativ. Dobrescu-Argeș a susținut mai târziu că ierarhul Ghenadie s-a retras din cursă după ce lobby-ul național liberal, care l-a susținut pe Iosif Gheorghidan pentru această funcție, l-a obligat să facă acest lucru[…]. Când Mitropolitul Iosif a demisionat la începutul anului 1893, Episcopul Ghenadie a fost una dintre primele alegeri ale Tronului: în luna mai, Sinodul și Parlamentul României l-au votat în calitate de lider al Bisericii Române. Deoarece Episcopul Ghenadie nu avea pregătire formală, regulamentul privind numirile a trebuit să fie modificat. El a primit investitura de la Regele Carol I, pe 21 mai.

Ca Mitropolit

În scurta sa slujire în conducere, Mitropolitul Ghenadie a fost martor al câtorva evenimente naționale. Este oricum amintit în momentul în care familia regală a României, o ramură a Hohenzollern, a avut primii membrii ortodocși: Mitropolitul Ghenadie i-a botezat personal pe Carol și Elisabeta, copiii moștenitorului Ferdinand. Odată ce a fost hirotonit, Mitropolitul Ghenadie nu și-a întrerupt activitatea ca învățat și, în 1894, a publicat ‘Evangheliile. Studiu istorico-literar și autenticitatea Evangheliilor în genere’. El era încă preocupat de artă și de arhitectura bisericească și, în 1894, a pregătit de restaurare Schitul bucureștean Darvari.

Mitropolitul Ghenadie a deținut un loc de jure în Senatul României și a fost Președinte al Comisiei pentru Naturalizare [Acordarea cetățeniei/ LO], care a evaluat în principal solicitările evreilor români. El a fost astfel implicat în controversa din jurul lui Lazăr Șăineanu, un savant evreu a cărui cerere a fost respinsă în mod repetat de lobby-ul antisemit. Șăineanu a fost susținut de colegul său lingvist Hașdeu și a menționat că cei trei au petrecut câteva zile în Câmpina. Deși Comisia Mitropolitului Ghenadie a hotărât în ​​favoarea sa (decembrie 1893), decizia de a-l naturaliza pe Șăineanu a fost blocată de liderii național-liberali precum Dimitrie Sturdza și V. A. Urechia.

Conflictul dintre Mitropolit și administrația civilă [într-un moment în care Biserica Ortodoxă era guvernată printr-un nou statut, permițând un control public extins exercitat de membrii civili ai Sinodului] a fost urmat de botezul Prințului Carol. Mitropolitul Ghenadie a ales cristenița, o relicvă a colecției Bisericii Domnița Bălășa și, în urma ceremoniei, a oferit-o ca dar pentru Regele Carol; el a încercat mai târziu să-i consoleze pe preoții din Domnița Bălașa, trimițându-le o replică a cristelniței. Potrivit altei notări, Mitropolitul și-a înstrăinat, de asemenea, gazdele regale prin faptul că nu a făcut o excepție de la obiceiul ortodox de a administra Botezul, ceea ce a implicat scufundarea copilului în cristelniță. Un conflict paralel, rezonant în toți Balcanii, a avut loc între Mitropolitul Ghenadie și Neophytus VIII, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. El reflecta o tensiune crescândă cu grecii, reprezentați de Biserica Ortodoxă Greacă a lui Neophytus și aromânii, care se aflau sub protecția statului român. În vizită oficială la aromânii din Macedonia, Mitropolitul Ghenadie a ținut o Sfântă Liturghie în limba română, determinându-l pe Patriarh să ceară ca Sinodul Român să-l sancționeze pe liderul său.

Un alt punct de discuție a fost relația Mitropolitului Ghenadie cu Premierul Sturdza. Conservatorii au crezut că, în încercarea de a-și exprima prietenia pentru Mitropolitul Ghenadie, Premierul era ipocrit. Acest punct de vedere este exprimat în “O lichea”, a formatorului conservator de opinie Ion Luca Caragiale, care a afirmat că, odată desemnat șef de cabinet, Sturdza a împovărat Biserica insistând să se prosterneze în fața conducătorului ei. Piesa rămâne unul dintre cele mai încărcate și mai crude articole ale lui Caragiale.

Potrivit teologului Paul Brusanowski, sosirea lui Sturdza la putere a inaugurat o ‘companie”‘neregulată între liderul cabinetului și conducătorul Bisericii. Mitropolitul Ghenadie a rupt tradiția, când l-a invitat ​​pe Sturdza să participe la o întâlnire a Fundației Safta Brâncoveanu, principala instituție de caritate a Bisericii. Acest lucru a agitat și alte părți interesate, în special familiile donatorilor Bibescu și Știrbei, și au răspuns Mitropolitului Ghenadie obiectând prin întreruperea cotei Bisericii, din buget.

Demisie și reacție politică

În timp ce Sturdza s-a retras din afacere pentru a nu provoca mânia regelui, Bibescu a făcut pașii pentru a-l așeza pe Mitropolitul Ghenadie sub acuzarea Bisericii. Sinodul a fixat judecata Mitropolitului Ghenadie (un proces abuziv, conform unor comentatori ulterioare) la Biserica Sfântul Dumitru. La 20 mai 1896, a hotărât să îl lipsească pe Mitropolitul Ghenadie din slujirea sa ecleziastică și, mai întâi, să-l destituie din funcție.

Destituirea Mitropolitului Ghenadie a fost deosebit de controversată: în opinia “Familia”, s-a remarcat “o mare agitație” în România, citând protestele oficiale din cadrul opoziției conservatoare și fracțiunii separatiste a lui Nicolae Fleva. În timp ce unii comentatori timpurii au remarcat că, mai presus de toate, concedierea a fost o mișcare politică, Paul Brusanowski susține că liderul Bisericii a fost cel care a manevrat-o prin conexiunile sale politice. Potrivit lui Brusanowski, conflictul lui Fleva cu Sturdza și alianța sa cu conservatorii au fost în întregime provocate de Mitropolitul Ghenadie, în încercarea de a-și păstra poziția. O altă voce care a făcut publică susținerea cauzei, în speranța că guvernul ar fi răsturnat, a fost figura conservatoare a lui Take Ionescu, care a vorbit pentru un grup mai mare de cetățeni bucureșteni. Un apărător notoriu al Mitropolitului Ghenadie a fost Alexandru Macedonski, poetul și jurnalistul rebel. Mai ales pentru acest scop, a creat gazeta propagandistică Liga Ortodoxă. El a fost asociat în acest efort cu Fleva și cu alte personalități publice: jurnalistul Eugen Vaian, poetul Tudor Arghezi, scriitorul și viitorul preot Gala Galaction.

În iunie 1896, Mitropolitul Ghenadie a primit ordin de la Procurorul General de a elibera Palatul Mitropolitan. El l-a respins, susținând că Sinodul a încălcat legea guvernării și a afirmat că va pleca numai dacă îi va fi prezentat un decret regal. Drept consecință, Mitropolitul Ghenadie a fost reținut de către autorități, scos din Palat printr-o ușă laterală și luat de poliția românească, dus la Mănăstirea Căldărușani, unde exilul său a intrat în vigoare. Conform rapoartelor, procurorii au provocat discuții când au continuat să-i evacueze pe prietenii și susținătorii Mitropolitului Ghenadie, inclusiv pe politicianul conservator Lascăr Catargiu, din clădire. După un timp, Carol a semnat un decret regal care confirma decizia guvernului său, iar conducerea intermediară a fost lăsată unui triumvirat de episcopi: Partenie Clinceni, Iosif Naniescu, Gherasim Timuș.

Presa centrală a acoperit conflictul cu mult interes, mai ales că locul de exil al Mitropolitului Ghenadie a fost inițial păstrat secret. Criticat pentru senzaționalismul său, cotidianul Adevărul l-a trimis pe reporterul Vespasian Pella pe traseul Mitropolitului Ghenadie imediat după incidentele din palat și, în ziua următoare, a publicat interviul exclusiv al lui Pella cu fostul Mitropolit. Jurnaliștii simpatizanți și politicienii s-au coalizat, organizând un pelerinaj la Căldărușani și un miting la Sala Dacia din București (despre care se spune că a fost una dintre cele mai importante întâlniri ale perioadei). Oratorii au inclus conservatori precum Fleva și Alexandru Lahovary, alături de liberali nemulțumiți (Gheorghe Gh. Mârzescu, George D. Pallade).

Furiile, protestele, uneori violente, au continuat în București în următoarele câteva luni, ajungând la un maxim pe 18 noiembrie. În acel moment, mulțimea pro-Mitropolitul Ghenadie a încercat să se strecoare în Senat și a fost întâmpinată cu forță excesivă de jandarmi, ducând la o luptă stradală în fața Universității. Problema a fost rezolvată doar de un nou cabinet național-liberal, prezidat de Petre S. Aurelian și de Vasile Lascăr în funcția de șef al Afacerilor Interne. Această nouă administrație, formată în jurul naționalilor liberali care s-au opus Sturdzei, a fost dedicată în întregime unei noi înțelegeri în problema Mitropolitului Ghenadie. Lascăr, care a fost creditat pentru pacificare, a susținut ulterior că conservatorii au inflamat nemulțumirea populară fără a-și asuma responsabilitățile.

Viața ulterioară

În ciuda sprijinului puternic, Mitropolitul Ghenadie a ascultat oficial ordinele Sinodului. În schimb, el a atacat decizia pe temeiuri juridice, și-a angajat o echipă de avocați și a plecat la tribunal. În cele din urmă, Sinodul a decis să răstoarne destituirea, dar Mitropolitul Ghenadie nu a mai luptat pentru recunoaștere. La 4 decembrie 1896, el a fost chiar în mod oficial restabilit, însă s-a retras în aceeași zi. Iosif Gheorghidan s-a întors la tronul mitropolitan pentru o a doua conducere.

Macedonski a fost surprins de această serie de evenimente. El a închis Liga Ortodoxă și, în 1898, a publicat broșura “Falimentul clerului ortodox român”, prin diferite verdicte Macedonski sugerând că întregul scenariu este nedemn, menționând că, în Catolicism, liderii Bisericii încă refuzau să semneze un concordat degradant cu Regatul Italiei; el a numit bătălia legală a Mitropolitului Ghenadie ‘ridicolă’. Sentimentul de frustrare al poetului l-a determinat, de asemenea, să compună un “Psalm al lui Ghenadie”.

În cercurile catolice, demiterea Mitropolitului Ghenadie a fost raportată ca un indiciu că Biserica Ortodoxă era în criză. Jurnalul Das Vaterland, publicat în Austria-Ungaria învecinată, de către mișcarea creștină socială, a anunțat: ‘toată această dispută între Episcop și Sinod și întreaga situație a Bisericii românești este un argument nou pentru vechea experiență, Biserica, despărțită de Roma, nu va înflori niciodată, dar va avansa în mod hotărât spre descompunerea internă și externă”’.Vinovăția Mitropolitului Ghenadie a fost reevaluată constant de Sinod, reflectând competițiile politice din afara Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit lui Miron Cristea, instituția s-a înrăutățit în continuare prin supunerea față de presiunile exterioare.

Drept compensație pentru pierderea poziției sale, Mitropolitul Ghenadie a fost numit Stareț în timpul vieții, în locul său de exil, cu o lege specială adoptată în 1909. El a participat activ la restaurarea complexului mânăstiresc, care a fost grav avariat în timp, și a intervenit în alte lăcasuri din afara jurisdicției sale. La inceput, in 1904, a intervenit la Mânăstirea Zamfira, unde a cerut ca picturile lui Nicolae Grigorescu sa fie acoperite cu lucrări în tempera – ordinul său a fost respectat, iar rezultatul rămâne unul dintre cele mai controversate acte. Unii l-au descris ca fiind practic un act de vandalism și, 50 de ani mai târziu, s-a reluat procesul în sens invers la ordine bisericești. Mitropolitul Ghenadie a cerut și a primit patronajul regelui Carol pentru lucrările de restaurare de la Căldărușani (începute în 1908) și l-a angajat pe artistul D. Belizarie să reconstituie picturile sale arhaice. În 1915, el a supervizat personal redeschiderea festivă a Bisericii Căldărușani.

Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu a fost onorat de cetățenii bucureșteni, numele său fiind atribuit unei străzi din centrul orașului – strada Labirintului, de azi. În 2009, autorul Ioana Pârvulescu a făcut din Mitropolit un personaj pentru romanul său istoric ‘Viața începe vineri’”.

Referințele textului în limba engleză ale sursei Wikipedia, sunt amintite la adresa: https://en.wikipedia.org/wiki/Ghenadie_Petrescu#References

Deloc întâmplător, cinstind amintirea marii personalități amintite mai sus, recent, Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat lucrarea „Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu Ctitor înnoitor al Mănăstirii Căldărușani”, avându-l ca autor pe Pr. Florin Șerbănescu.

Foto și reportaj: Lăcașuri Ortodoxe® 2018