Saturday 18 august 2018

460 de ani, în Narva, de la descoperirea miraculoasă a Icoanelor Maicii Domnului și Sfântului Nicolae

Credincioșii din orașul nord-estic al Estoniei, Narva, s-au bucurat zilele trecute de cea de-a 460-a aniversare a apariției icoanelor minunate ale Maicii Domnului și Sfântului Nicolae, considerate apărătoare ale orașului.

Conform unui raport al Eparhiei de Narva a Bisericii Ortodoxe Estone, festivitățile au început cu procesiuni simultane, de la Biserica celor Doisprezece Apostoli, Biserica Icoanei Narva a Maicii Dumnezeului și Biserica Sfinții Mucenici Dimitrie și Alexandru din Narva, de-a lungul străzilor orașului. După ce s-au întâlnit și s-au unit într-o singură procesiune, credincioșii au continuat drumul lor până la Catedrala Sfântă a Învierii. Participanții la procesiune au fost întâmpinați de către Episcopul Lazăr de Narva și Prichudye, cât si de clerul catedralei și de credincioși, sub sunetul festiv al clopotelor catedralei.

Episcopul Lazăr a oficiat Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Învierii. După citirea Sfintei Evanghelii, Protopopul Andrei Vasiliev, slujitor al Catedralei Învierii, a ținut o predică în care a vorbit despre cele două icoane făcătoare de minuni:

Conform cronicilor, în 1558, Icoana din Narva, de tip Hodigitria, a Maicii Domnului și Icoana Sfântului Nicolae, aparținând unor negustori ortodocși din Narva și fiind considerate apărătoare ale orașului, au fost confiscate de la comercianți, batjocorite și puse pe foc de către germani, pe jăratecul aprins sub un cazan mare de produs bere. Imediat după aceasta, focul s-a întețit într-atât încât tot orașul a fost incendiat și acoperit cu fum – ocazie cu care el a putut fi atacat și ocupat de ruși. Mai târziu, icoanele au fost găsite, în mod miraculos neatinse de foc, în cenușa orașului, iar ele au fost readuse împreună la Moscova de către Țarul Ivan al IV-lea.

Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae este păstrată până în ziua de astăzi în Catedrala Învierii din Narva. Icoana Maicii Domnului a rămas în apropierea Ivangorod-ului timp de aproximativ 400 de ani, deși soarta sa din 1944 nu este cunoscută.

O biserică a fost construită în cinstea Icoanei Narva (Hodigitria) a Maicii Domnului, în 2001.

Sfânta Liturghie oficiată în aceste zile a fost urmată de o procesiune în jurul catedralei.

Foto oferite de: Eparhia de Narva

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile