Află toată istoria: Patriarhia Ecumenică serbează Centenarul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada

Biserica Ortodoxă Ucraineană din Canada (UOCC), care este o Mitropolie aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, sărbătorește 100 de ani de existență.

Conform unei scurte prezentări a istoriei Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada, puse la dispoziție de organizatorii evenimentelor, “sămânța Credinței Ortodoxe a fost semănată pe pământul canadian, nu de misionari, ci de țărani simpli, care au venit din Ucraina și s-au stabilit în preieriile canadiene. Iar pe această simplă, dar în același timp profundă, credință a țăranilor ucraineni – pionieri, a fost înființată Biserica Ortodoxă Ucraineană din Canada.

Majoritatea primilor coloniști ucraineni a venit în Canada din Halychyna (unde erau greco-catolici) și din Bucovina (unde au aparținut Bisericii Ortodoxe). Cei din Halychany, stabilindu-se în Canada, au fost vizitați odată de preoți greco-catolici, dar Vaticanul a dorit să-i atașeze Bisericii Romano-Catolice existente, care să-i asimileze. Bucovienii care soseau în America de Nord se integrau de obicei în Misiunea Ortodoxă Rusă, care exista deja. Cu toate acestea, imigranții ucraineni au dorit să aibă o Biserică cu caracter ucrainean, care să fie mai aproape de nevoile spirituale și culturale ale poporului ucrainean, ceea ce a dus la formarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada.

În iulie 1918, o conferință confidențială a catolicilor dezbinanți din Manitoba, Saskatchewan și Alberta a creat o frăție ortodoxă ucraineană – scopul ei: acela de a organiza Biserica Grec-Ortodoxă din Canada. Deși coloniștii ucraineni care au participat la organizarea acestui corp al Bisericii nu erau teologi, ei erau conștienți de legea canonică potrivit căreia un corp al Bisericii nu poate exista fără un episcop. Astfel, frații l-au contactat pe Arhiepiscopul Alexander, un ucrainean etnic al Misiunii Ortodoxe Ruse din America de Nord, care inițial a acceptat să devină Episcop temporar al Bisericii Grec-Ortodoxe din Canada și să prezideze primul său Sobor, dar ulterior a refuzat. Primul “Sobor” a avut loc pe totuși pe 28 decembrie 1918, fără prezența unui episcop și a condus la înființarea primului Seminar din Saskatoon. Al doilea Sobor a avut loc pe 27 noiembrie 1919, cu prezența Mitropolitului antiohian Germanos, care a acceptat să conducă această Biserică până când va avea propriul său episcop. El a condus Biserica timp de cinci ani, până în 1924.

Noua Biserică era o instituție canadiană distinctă, fără legătură cu vreo Biserică din Ucraina. A acceptat dogmele, riturile și practicile Ortodoxiei Răsăritene.

În 1924, Arhiepiscopul Ioan (Theodorovici) a sosit în SUA din Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, pentru a conduce Biserica Ortodoxă Ucraineană din SUA. Aflând despre prezența unui episcop ucrainean pe continentul american, al patrulea Sobor al UGOCC, din 16-17 iulie 1924, a decis să îl invite pe Arhiepiscopul Ioan să devină episcopul de guvernământ al UGOCC, care a acceptat, și astfel a început să viziteze Canada pe timpul verii. În timpul absenței sale din perioada iernii, când se afla în S.U.A., funcțiile sale administrative erau îndeplinite de către preotul-administrator din cadrul Oficiului Consistoriului – Părintele Semen Sawchuk. Cu 14 preoți, U.O.C.C. a insistat să își păstreze autonomia administrativă sub Pr. S. Sawchuk.

Liga Ucraineană, formată în 1927, a devenit un braț eficace pentru Biserică și a sporit resursele sale materiale. Până la sfârșitul anului 1928, Biserica avea aproximativ 64.000 de adepți, organizați în 152 de comunități, deservite de 21 de preoți. A fost cea mai puternică din Saskatchewan (81 de parohii, în 1940), Alberta (55 de parohii) și Manitoba (53 de parohii). În timp, Biserica a deschis o școală teologică – Colegiul Sfântul Andrei, în Winnipeg, în 1946.

În cele din urmă, Arhiepiscopul Ioan a devenit obiectul unor polemici referitoare la hirotonia sa necanonică în rang de episcop. Din acest motiv, el a fost nevoit să demisioneze din funcția de episcop de guvernământ în 1946. În 1947, în timpul unui Sobor extraordinar, Episcopul Mstyslav (Skrypnyk) a fost acceptat ca arhiepiscop al orașului Winnipeg și al întregii Canade. El a fost hirotonit în timpul administrației Mitropoliei Varșoviei din teritoriile ucrainene eliberate în 1942. Din cauza unor neînțelegeri dintre acesta și Consistoriu, Arhiepiscopul Mstyslav a fost nevoit să demisioneze din funcția sa, în 1950, la Soborul Zece. Apoi, Consiliul a cerut ajutor Mitropolitului Polikarp (Sikorsky), care a prezidat Sfântul Sinod al Episcopilor Ortodocși Ucrainieni – hirotonit de administrația Mitropoliei de la Varșovia pe teritoriile ucrainene eliberate. El a fost de acord să aibă grijă de U.G.O.C.C.

În 1951, când a fost stabilit un Sobor extraordinar, Consistoriul a găsit patru candidați pentru funcția de episcop local. Toți au fost aleși și hirotoniți canonic de Sfântul Sinod al Mitropoliei de Varșovia (Biserica Ortodoxă Autocefană din Polonia). Dintre acești candidați, trei au venit în Canada: Mitropolitul Ilarion (Ohienko) de Kholm și Pidliasha, care a fugit cu turma în timpul războiului și a venit în Canada în 1947, la invitația Catedralei Sfânta Maria Protectoarea, din Winnipeg; Arhiepiscopul Mihail (Khoroshy), care a venit în Canada în 1951 la invitația Consistoriului; și Episcopul Platon (Artemiuk) care a venit în Canada în 1951, cu binecuvântarea Mitropolitului Polikarp (Sikorsky), dar care a trecut prematur la Domnul.

Soborul extraordinar a decis să urmeze sistemul canonic al unei mitropolii care să administreze U.G.O.C.C., creând astfel o mitropolie cu trei eparhii. Mitropolitul Ilarion (Ohienko) a fost ales Mitropolit de Winnipeg și întreaga Canadă, iar Arhiepiscopul Mihail (Khoroshy) a devenit Arhiepiscop de Toronto și Eparhia de Est.

În 1951, U.G.O.C. avea aproape 300 de parohii, 70 de preoți și aproximativ 110 000 de credincioși. Această Mitropolie în creștere a simțit nevoia de noi episcopi: astfel, în 1959, Arhimandritul Andrei (Metiuk) a fost hirotonit Episcop de Edmonton și Eparhia de Vest, iar în 1963 Arhimandritul Boris (Yakovkevych) a fost hirotonit Episcop de Saskatoon și Auxiliar al Eparhiei Centrale. După douăzeci și unu de ani de lucrare arhipastorală zeloasă, Mitropolitul Ilarion a adormit întru Domnul la 29 martie 1972. Trecerea sa în lumea de dincolo a fost simțită ca o mare pierdere pentru UOCC. Arhiepiscopul Mihail a fost ales să-l înlocuiască și s-a aflat în fruntea Mitropoliei până în 1975, când a demisionat din funcția de Primat. Apoi, Arhiepiscopul Andrei a devenit Primat al U.G.O.C.C. A rămas mitropolit timp de zece ani, până la trecerea sa la cele veșnice, la 2 februarie 1985. În timpul conducerii sale, au fost hirotoniți noi episcopi: Episcopul Nicolae (Debryn) în 1975; Episcopul Wasyly (Fedak) din 16 iulie 1978, care a devenit Primat al UOCC după moartea Mitropolitului Andrei în 1985, și Episcopul Ioan (Stinka) în 27 noiembrie 1983. În timpul mandatului Mitropolitului Wasyly, Arhimandritul Iurij (Kalistchuk) a fost hirotonit Episcop de Saskatoon, pe 22 octombrie 1989.

Din punct de vedere istoric, comunitatea UOCC a fost relativ stabilă și a oscilat între 20 și 25% din totalul populației ucrainene canadiene. În 1989, numărul membrilor Bisericii a fost de 128.000, în 290 de parohii, cu 99 de clerici. Îndeplinind dorințele și intențiile memorabilului Mitropolit Ilarion, Mitropolitul Wasyly, asistat de Consistoriu și cu ajutorul lui Dumnezeu, a definitivat situația canonică a Bisericii. După câteva vizite și discuții cu Patriarhia Ecumenică, U.O.C.C. a fost primită în Patriarhia Ecumenică, în 1990, la vremea Patriarhului Ecumenic Dimitrios, și astfel a normalizat relațiile sale cu celelalte Biserici Ortodoxe. Aceasta a făcut ca Biserica să fie un membru recunoscut în mod corespunzător al familiei ortodoxe, care cuprinde patru Patriarhii antice (Constantinopol, Ierusalim, Alexandria și Antiohia) și peste 12 alte Biserici autocefale și autonome, unele conduse de Patriarhi. Primații acestor Biserici își manifestă unitatea prin comemorarea reciprocă în timpul Liturghiei și oficierea Sfintei Liturghii împreună la ocazii solemne speciale.

Conform decretului patriarhal, după intrarea în Patriarhia Ecumenică, Biserica Ucraineană a Canadei rămâne o Mitropolie cu autonomie internă deplină, liderul canonic fiind Patriarhul Ecumenic care are parte de referință canonică în toate lucrurile. Acest statut reamintește zilele în care Mitropolia Kievului făcea parte din Patriarhia Ecumenică și când existau relații foarte apropiate ale Bisericilor din Constantinopol și Kiev, pentru binele acestor două importante centre ale Bisericii. Sinoadele sau Soborurile cincinale sunt cel mai înalt organism de decizie al UOCC. Datoriile executive sunt împărțite între Consiliul Episcopilor și Consistoriul cu sediul la Winnipeg, cu aleși reprezentanți clericali și laici din fiecare eparhie. Liga Ucrainei, cu organizațiile sale componente, continuă să joace un rol semnificativ în problemele Bisericii la nivel local și național.

Pe lângă Colegiul Sfântul Andrei și Facultatea de Teologie, Biserica are afiliată o serie de reședințe studențești: Institutul Ucrainean Mohyla din Saskatoon, Institutul Sfântul Ioan din Edmonton și Institutul Sfântul Vladimir din Toronto.

Publicația sa oficială a fost, din 1924, ziarul “Visnyk”/“The Herald”. Biserica Ortodoxă Ucraineană din Canada este un element religios important în Canada, unde cultura și patrimoniul ucrainean au fuzionat cu Credința Creștină Ortodoxă, pentru a forma o tradiție vie și vibrantă în zonă.”

Traducerea Lăcasuri Ortodoxe, a unui articol publicat pe baza informațiilor oferite de Ierodiacon Job Getcha și Dr. Oleh Gerus, precum și pe baza înregistrărilor Consistoriului.