Publicat pe 08.08.2018

Biserica Armeană își adună fiii din SUA și Canada, sub acoperișul său

În prezent, la Catolicosatul din Cilicia al Bisericii Ortodoxe Armene, se desfășoară Academia de Vară pentru Tineret, sub titlul: “Gândire din perspectiva Bisericii Armene: Ancora Identității și Busola Acțiunii”.

 

Conform informațiilor oferite de Biserica Ortodoxă Armeană, acțiunea a început luni, 30 iulie 2018, și se va încheia pe 11 august, adunând laolaltă 20 de tineri provenind din SUA și Canada și încercând să-i introducă în tainele Bibliei, ale Creștinismului Armean și Bisericii, precum și să trateze problemele morale și etice contemporane.

 

În cadrul ceremoniei de deschidere, Sanctitatea Sa Aram I le-a spus tinerilor că, în ciuda diversității culturale a diasporei armene, Biserica Armeană își adună fiii sub acoperișul său. Acesta speră că, prin aceste cursuri intensive, participanții vor fi pregățiți să “contribuie activ și responsabil la viața Bisericii” și “vor fi provocați să ducă ceea ce au învățat, în comunitățile proprii, într-o manieră relevantă și credibilă”.

 

Sanctitatea Sa a ținut prima prelegere a Academiei, intitulată: “Biserica Armeană în Creștinismul mondial”.

 

Cursurile intensive de două săptămâni includ subiecte legate de Cauza Armeană, rolul Bisericii Armenilor în ecumenism și aspecte legate de identitate și etică socială.

 

Foto: Biserica Ortodoxă Armeană

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.