Publicat pe 11.07.2018

Trei episcopi vizitează un orfelinat de copii

Ieri, 10 iulie 2018, IPS Părinte Makarios, Mitropolitul Kenyei, a efectuat o nouă vizită în cadrul Centrului Misionar Ortodox și Orfelinatului Sfânta Irina din Njabini, Kenya.

 

Conform informațiilor primite din zonă, vizita nu a fost una obișnuită, întrucât, de această dată, la invitația IPS Părinte Makarios, au participat încă doi ierarhi veniți din Cipru, PS Părinte Epiphanies de Nitrias și PS Părinte Nicholas de Amathos și Parintele Theophilos, venit tot din Cipru.

 

“Ne simțim binecuvântați că am putut să îi primim…”, ne-a mărturisit în urmă cu puțin timp, Părintele Constantinos Eliud Muthiru, directorul Centrului Misionar Ortodox și al Orfelinatului Sfânta Irina și slujitor al bisericii din cadrul institutului.

 

Vizita arhierească s-a desfășurat pe parcursul întregii zile, timp în care acestora le-a fost prezentat centrul misionar și orfelinatul.

 

In institut trăiesc, in prezent, 165 de copii vulnerabili, dintre care 72 fiind orfani. Aceștia le-au cântat celor 3 arhierei, cateva imnuri liturgice pe care le-au învățat în institutul misionar, în engleză, greacă și swahili. Apoi, ierarhii i-au servit pe copii cu mancare, dorind sa ia parte la activitatile pe care centrul misionar le întreprinde zilnic.

 

Centrul Misionar Sfânta Irina a luat naștere în anul 2010, la inițiativa Pr. Constantinos Eliud Muthiru și a doamnei preotese Teresa Jepchumba. Institutul este situat în Njabini, sudul regiunii Kinangop, din Kenya.

 

Site-ul oficial al institului, poate fi accesat aici: www.stireneorthodoxmission.org

 

Mai jos puteți urmări câteva fragmente video, inregistrate pe parcursul vizitei și un album foto realizat cu această ocazie, oferite prin poștă, Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe®, de corespondentul nostru în zonă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.