Șeful Patriarhatului schismatic din Kiev, Patriarhul Filaret (Denisenko), a făcut apel la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și i-a cerut să invalideze anatema pronunțată împotriva lui de către Biserica Ortodoxă Rusă, a anunțat Evstraty Zorya, purtătorul de cuvânt al grupului schismatic, citat de publicația Orthodox Christianity.
„Conform dreptului canonic, și nimeni nu poate nega, Patriarhul Constantinopolului are dreptul să intervină la cel mai înalt nivel în disputele canonice, atunci când o problemă nu poate fi rezolvată de Biserica locală și depășește cadrul local”, a spus Zorya.
Potrivit reprezentantului grupului schismatic, Patriarhul Filaret a depus deja un apel canonic la Constantinopol pentru examinarea „decăderii din rang și a anatemei“ și considerarea lor ca invalide, susținând că Patriarhia Moscovei nu a respectat procedura canonică corespunzătoare și a luat decizia în mod arbitrar.
În 1992, Mitropolitul (canonic) Filaret al Kievului, ales locum tenens al Tronului Patriarhal al Moscovei după moartea Patriarhului Pimen în 1990, a revendicat autocefalia pentru Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Întrucât cererea sa a fost respinsă, el a fondat și a înregistrat legal așa-numita “Patriarhie a Kievului”. Niciuna din cele 15 Biserici Ortodoxe locale canonice nu recunoaște comuniunea cu mișcarea lui Denisenko, iar Biserica Ortodoxă Rusă l-a anatemizat în 1997.
Într-o scrisoare adresată Consiliului Episcopal din Rusia, din data de 16 noiembrie 2017, Patriarhul Filaret a spus că este gata să se pocăiască de păcatele sale și să lucreze pentru restaurarea comuniunii euharistice, cerând ca anatema împotriva lui să fie ridicată. Cu toate acestea, la câteva zile mai târziu, a început să se îndepărteze de această poziție și a spus că nu va renunța niciodată la visul autocefaliei pentru “Patriarhia Kievului”. Cu câteva luni mai târziu, Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut Constantinopolului să acorde autocefalie unei noi Biserici locale Ucrainene formate din cele două grupări schismatice din țară.
„Fără a dezavua anatema Moscovei, nu există nicio posibilitate pentru Constantinopol să recunoască ierarhii ucraineni, care sunt în afara Patriarhiei Moscovei“, a scris Zorya.
„Și, fără recunoașterea ierarhilor și clericilor Patriarhiei Kievului și Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, este inutil să vorbim despre autocefalie, deoarece Constantinopolul nu poate proclama autocefalia decât pe baza Patriarhiei Moscovei, iar Patriarhia Moscovei nu dorește autocefalie, mai ales nu din Constantinopol”.
Trebuie reamintit faptul că o delegație a Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene s-a întâlnit recent cu Patriarhul Bartolomeu și cu mai mulți reprezentanți ai Sfântului Sinod al Constantinopolului, Patriarhul Ecumenic reafirmând cu aceasta ocazie că îi consideră pe Patriarhul Filaret și „Patriarhia Kievului” drept schismatici și că nu pot fi legitimați prin simpla acordare a autocefaliei.
(Foto: Patriarhul Filaret/ Wikipedia)






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
