Geneva, 4 martie 2009 – Elveţia

Un referendum va fi organizat în aşa fel încât elveţienii să poată vota pentru sau împotriva construcţiei de minarete, a decis miercuri, 4 martie 2009, Consiliul Naţional (Camera Deputaţilor).
Cu 129 de voturi contra 59, deputaţii au solicitat referendumul, a raportat agentia de stiri elveţiană ATS. Dosarul trebuie să fie prezentat Consiliului de Stat (Camera superioară).
Partidele de stânga au cerut Consiliului Naţional să respingă ideea referendumului, dar propunerea a fost respinsă cu 128 de voturi contra 53, după o dezbatere de mai mult de cinci ore, la care au participat 40 de vorbitori.
Pentru parlamentarii elveţieni, poporul trebuie să se pronunţe, chiar dacă proiectul îi înfierează pe musulmani şi ridică probleme juridice.
Membrii partidului dreptei populiste UDC consideră că minaretele fac parte dintr-un plan de “islamizare rapidă” a Elveţiei. Este vorba de lupta cu minaretele ca simbol al dominaţiei, nu pentru a contesta principiul libertăţii religioase, au susţinut ei. Cei aproximativ 350.000 de musulmani, din Elveţia, îşi pot exprima foarte bine credinţa lor în moscheile fără minarete, chiar dacă insistă.
Guvernul elveţian a declarat vara trecută că se opune unui referendum de iniţiativă populară, temându-se ca această interdicţie să nu pună “în pericol pacea între religii.”
Reglementarea propusă de către dreapta populistă din Elveţia şi care urmează să fie prezentată voturilor cetăţenilor “încalcă drepturile omului, afirmate în dreptul internaţional şi se opune valorilor fundamentale ale Constituţiei”, a spus guvernul.
O interdicţie asupra construirii minaretelor “va înfrâna integrarea musulmanilor, care, în marea majoritate, respectă legile şi ordinea elveţiene”, susţine Guvernul, „drept pentru care, acceptarea propunerii ar fi de neînţeles pentru străinătate şi ar deteriora imaginea Elveţiei. ”
Pentru Comitetul de iniţiativă lansat de dreapta populistă UDC parte, minaretele nu sunt clădiri religioase, ci “simboluri care revendică o aparteneţă politico-religioasă a puterii, ceea ce ridică semne de întrebare privind drepturile fundamentale.
Patru minarete sunt deja construite în Elveţia: Geneva, Zurich, Winterthur şi Wangen bei Olten (cantonul Solothurn). O a cincea este planificată în Langenthal (Cantonul Berna).






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
