Mitropolitul Teofan a vizitat recent Episcopia Giurgiului, cu intenția de a admira renumita pictură realizată de Părintele Arsenie Boca, din Biserica Drăgănescu. Drăgănescu este un sat ce aparține orașului Mihăilești, aflat în județul Giurgiu, iar Părintele Arsenie Boca a pictat biserica din Drăgănescu între anii 1968-1984.
Cu ocazia vizitei amintite, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a întâlnit cu Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Părinte Ambrozie. După ce au vizitat împreună acest sfânt lăcaș aflat pe drumul ce leagă orașele București și Alexandria, și care îl are drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, cei doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române s-au închinat, de asemenea, la renumita Mănăstire Comana.
Cu ocazia vizitei efectuate în Episcopia Giurgiului, Mitropolitul Teofan a oferit PS Părinte Ambrozie “foarte multe cărți” tipărite la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – acestea fiind “rânduite” de către Păstorul eparhiei Giurgiului profesorilor de Seminar, unele dintre acestea ajungând însă și la Mânăstirea giurgiuveană Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – unde se află reședința episcopală.
Informația a fost oferită în aceste zile de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, care a citat, dintre cărțile amintite și primite în dar, o carte legată de numele Sfântului monah Paisie Aghioritul, “nou canonizat, în luna ianuarie, 2015”, la care clericii și credincioșii au mare evlavie, intitulată “Cu durere si dragoste pentru omul contemporan: o carte “în care se vorbește despre frământările oamenilor din societatea de astăzi, despre problemele lor, despre faptul că oamenii uită, adeseori, de Dumnezeu”.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
