Pe 15 iunie 2018, o masă rotundă pe tema „Împreună, să salvăm copiii“, a avut loc la Sala de Ceremonii a Institutului de Studii Avansate “Sfinții Chiril și Metodiu” din Moscova, dedicată copiilor victime ale războiului din Siria.
La masa rotundă au participat Departamentul pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei și mai multe fundații caritabile, viceministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ambasadorul Republicii Arabe Siriene în Federația Rusă; Nunțiul Apostolic în Rusia; Mitropolitul Nifon de Philippopolis, ca reprezentant al Patriarhului Antiohiei și al întregului Orient pe lângă Patriarhia Moscovei. președintele clubului absolvenților universităților ruse și sovietice din Liban și alții.
Deschizând întâlnirea, Mitropolitul Ilarion, șef al Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, a spus:
„În februarie 2018, cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, Departamentul pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei a luat inițiativa de a ajuta copiii afectați de operațiunile militare și conflictele armate din Siria.
Scopul acestui program de ajutorare a fost acela de a trimite ajutoare medicale și medicamente copiilor din Siria, precum și de a le oferi îngrijire sau refacere în spitalele rusești cu cele mai bune rezultate”.
Amintind fundațiile partenere în cadrul acestui program, Mitropolitul a precizat că proiectul se bucură de sprijinul Patriarhului Ioan al X-lea al Antiohiei și al întregului Orient.
”În mai 2018, un grup de experți a călătorit în Liban pentru a identifica, între refugiații sirieni, copiii care au nevoie de îngrijire specială și de reabilitare în Rusia”.
Amintind că s-au identificat 6 copii cu afecțiuni grave, acesta a precizat că vor fi transferați la instituțiile medicale din Moscova, în prezent documentele necesare pentru intrarea acestor copii și a părinților lor în Rusia fiind “pregătite la Ambasadele Siriei și Libanului”.
”În viitor, este planificată aducerea la Moscova a 7-10 copii pe lună”, următoarea sosire a unui grup trebuind “să înceapă la sfârșitul lunii iulie” – a mai explicat acesta, conform unui raport al departamentului pe care îl conduce
La masa rotundă s-au mai prezentat lucrări privind: proiectul de ajutor medical pentru copiii sirieni; participarea diplomației ruse la ațiunile umanitare din Siria; situația din Siria în acest moment și ajutorul pe care îl așteaptă sirienii din partea Bisericii Ortodoxe Ruse; susținerea în proiect a Bisericii Ortodoxe a Antiohiei; organizarea de vizite ale medicilor și experților, în Liban, pentru studierea problemei ajutorării copiilor refugiați sirieni.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
