Un grup de copii din clasa a V-a B a Şcolii generale nr. 1 din Suceava, îndrumaţi de diriginta lor, Glosar Crenguţa Lucica, a iniţiat miercuri, 4 martie 2009, prima acţiune de binefacere din Postul Mare.
Elevii au adus pachetele cu alimente şi îmbrăcăminte la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, de aici fiind distribuite copiilor săraci.
Pentru că anul acesta este dedicat Sfântului Vasile cel Mare, şcolarii au participat şi la concursul de pictură care a avut ca temă: „Icoana Sfântului Vasile cel Mare”.
Copiii care au obţinut diplome la activităţile extraşcolare sunt menţionaţi în revista „Biserica din sufletul copilului”, care apare o dată la trei luni, de trei ani de zile, fiind distribuită gratuit şcolarilor din clasele I-VIII din judeţul Suceava.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
