Despre post: Idei de-nvatatura din predica rostită la Pavecerniţa Mare

Pe data de 3 martie 2009, Episcopul Petru s-a rugat, împreună cu membrii obştii monahale a Mănăstirii Hâncu, în Biserica de Iarnă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

Începând cu orele 24.00 şi până la 3.00 noaptea, Prea Sfinţia Sa a oficiat Miezonoptica, Utrenia, Ceasul 1 şi Litia pentru cei adormiţi. La orele 16.00 a fost săvârşită Pavecerniţa Mare şi s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul de către toţi preoţii Sfântului Locaş.

La slujba de seară a fost prezent şi s-a rugat împreună cu obştea monahală şi ministrul Justitiei, domnul Vitalie Pîrlog, după care acesta a avut o convorbire duhovnicească cu Vladica.

După terminarea slujbei Arhimandritul Pavel (Tăbăcari) – duhovnicul Mănăstirii Hâncu, a rostit un cuvânt de învăţătură pentru cea de-a doua zi din Postul Mare, pe care vi-l redăm în cele ce urmează:

Mai multe imagini din această zi puteţi vedea în Galeria Foto, dand click pe banner.

Idei de-nvataura, extrase din predica rostită la Pavecerniţa Mare

Despre post

Odată cu sosirea Postului Mare ne punem întrebarea: Cum ar trebui să-l petrecem? Ca să obţinem un folos pentru trup şi suflet, pentru mîntuirea noastră. Ce ar trebui să facem pentru a nu pierde în zadar aceste mari şi sfinte zile, pe care Sf. Biserică ni le-a orînduit pentru mantuirea sufletului.

Unii, în adancul inimii cred că postul este o povară netrebuincioasă, neplăcută, spun că trupul nevoinţelor mari a trecut deja. Unii spun că ei nu trăiesc în mănăstire şi nici în vremurile trecute cand era mai uşor de respectat un post. În condiţiile noastre nu mai este aşa de trebuincios şi devine imposibil. Ei însă au uitat că însuşi domnul nostru Iisus Hristos, fiind fără păcat a postit 40 zile, înainte de a se arăta lumii. Judecînd în aşa fel, postul ori nu se respectă deloc, ori se respectă cartind.

Lumea il tine mai mult prima săptămînă şi in săptămana patimilor. Acestea se întîmplă nu numai din cauza că a slăbit duhul nostru şi credinţa (cu toate că aceasta este una din cele mai principale pricini) dar şi de aceea că noi nu avem o imagine corectă despre post, avînd viziunea noastră proprie, şi nu aceea a bisericii.

– Fiind vătămaţi de păcate, ne tămăduim prin pocăinţă cu lacrimi şi rugăciuni, dar pocăinţa fără post nu este valabilă

– Rugăciunea acţionează foarte mult asupra sufletului dacă este unită cu postul, deoarece postul pentru rugăciune este la fel cum sunt aripile pentru pasăre.

– Dacă omul nu luptă cu patimile trupului şi nu se stărui să le învingă se va adeveri că el este slab, în lupta duhovnicească.

– Precum începutul tuturor relelor este îmbuibarea pantecelui, somnul mult care trezeste în noi patimele desfrînării, în aşa fel – postul, privegherea, frecventarea slujbelor cu evlavie, puţinul somn, nevoinţele trupului sunt calea corectă care ne conduce pe noi la Dumnezeu.

– Trupul care ţine post nu suportă ca o noapte întreagă să doarmă în patul său.

– Dar tot odată numai postind omul nu ar putea caştiga pacea sufleteasca şi mantuirea, dacă scopul pentru care posteşte nu l-ar folosi corect. Postul se respectă cu scopul de a împuţina patimele trupeşti şi de a ne întări sufleteşte.

– Postul nu poate fi pur şi simplu un scop – ci este o armă cu care creştinul luptă împotriva patimilor. Principalul este ca sufletul să fie tot timpul în rugăciune, post şi smerenie ceea ce dobîndeşte şi se menţine la creştin în timpul cît posteşte. Dar noi greşim cînd atragem mai mult atenţie postului trupesc decît a celui duhovnicesc.

– Reţinerea şi postul nimicesc toate patimile: mîndria, înălţarea de sine, mînia, iubirea de sine, îngîmfarea, zgîrcenia.

Sf. Efrem Sirul spune: „ Dacă tu omule nu ierţi celuia ce ţi-a greşit ţie, atunci ar fi mai bine să nu te nevoieşti postind”.

Sf. Tihon de Zadonsc spune: „Adevăratul post este reţinerea de la toate relele. Creştinule dacă vrei să ai un folos de la post, atunci posteşte şi trupeşte şi sufleteşte”.

Sf. cuvios Serafim de Sarov spune: „Postul – constă întru aceea că nu e principalul să mancăm mult”.

Sf. Vasile cel Mare ne spune: „La cei care postesc chiar şi culoarea feţei este mai luminoasă, el nu devine roşu de ruşine, dar este înfrumuseţat cu albeaţa înţelepciunii, privirea este blajină, mersul reţinut, pe faţă se vede tot timpul un zîmbet reţinut, el are o limită de vorbire, curăţirea inimii”.