Publicat pe 09.03.2009

Liturghia Darurilor – Schitul Darvari, Bucuresti

 

La Schitul Darvari, în zilele de miercuri şi vineri Liturghia Darurilor este săvârşită la vremea înserării, începând cu h 17,00 pe toată perioada Postului Mare!

 

Puteţi găsi la pangarul schitului şi CD-ul audio cu înregistrarea acestei liturghii, în condiţii grafice şi audio speciale.

 

Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, este slujită doar în perioada Postului Mare, în zilele din cursul saptămânii – în special miercurea şi vinerea.

 

Apărută în veacul al IV al erei creştine, cel mai probabil în jurul Jerusalimului , se va răspândi rapid în toată lumea creştină şi este consfinţită oficial de canonul 52 al Sinodului Trulan, la anul 672.

 

Mai este numită şi Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, pentru contribuţia acestui sfânt părinte la sistematizarea în scris a rânduielii acestei liturghii, pe când se afla ca apocrisiarh la Constantinopol.

 

(Pentru continuare, dati click pe banner)

 

AUDIO: click

 

 

aici.

 

Aceasta este o prevestire a Luminii Sfintei Învieri, pe care se pregătesc să o primească în suflete creştinii în noaptea Sfintelor Paşti.

 

„Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta.

 

Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.”

 

( Psalmul 140, 2 )

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.