
În perioada 2-4 martie 2018, conform unui comunicat oficial [https://www.obkd.de/Presseinformationen/PM – OBKD Berlin 2018.pdf] , membrii Adunării Episcopilor Ortodocși din Germania s-au întâlnit la Berlin, pentru sesiunea lor de primăvară. Consultările au început la sediul Parohiei Ortodoxe Sârbe “Sfântul Sava” din Berlin, cu un raport al delegatului Adunării pe lângă Parlamentul și Guvernul Republicii Federale Germania, Arhimandritul Emanuel Sfiatkos. Acesta a prezentat activitatea sa și contactele cu agențiile guvernamentale și a încurajat intensificarea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă și instituțiile politice germane. Președintele Adunării, Mitropolitul Augustin al Germaniei (Patriarhia Ecumenică), a declarat:„Suntem, acum, mai mult de două milioane, și rezultă că Biserica Ortodoxă este din ce în ce mai înrădăcinată în această țară și trebuie, de asemenea, să-și asume responsabilitatea pentru viitorul său “.După celebrarea comună a Slujbei Vecerniei, membrii Adunării s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Ecumenic din Berlin-Brandenburg. Cu aceasta ocazie, Mitropolitul Augustin a subliniat, în discursul său, importanța prezenței publice a Bisericii Ortodoxe în Germania, în special în vederea dialogului, mai ales cu Islamul.
În ziua următoare, Adunarea și-a continuat activitatea la Casa Rusească de Știință și Cultură. Pe lângă alte probleme, aici, s-a discutat despre orele de religie ortodoxă – uneori, din cauza faptului că sunt minoritari, fiind foarte dificilă sau imposibilă adunarea unor grupuri de elevi ortodocși.
Liderul eparhiei de Berlin a Bisericii Ortodoxe Ruse, Arhiepiscopul Tihon de Podolsk, care a participat pentru prima dată la o sesiune a Conferinței Episcopilor, i-a invitat pe episcopi la o recepție. Arhiepiscopul Tihon a spus: „Noi, toți, formăm un singur întreg: poporul lui Dumnezeu, moștenirea lui Hristos, Biserica Sa… Astăzi, în circumstațele relațiilor internaționale complexe, contactele și relațiile reciproce ale episcopilor, clericilor și credincioșilor din eparhiile ortodoxe au dobândit o semnificație specială. Aceste relații îi unesc pe oamenii care mărturisesc aceeași credință și valori spirituale comune – oameni care pot fi o legătură între țări”.Duminică, 4 martie, sesiunea de primăvară s-a încheiat cu o slujire în comun a Sfintei Liturghii, la Biserica Ortodoxă Greacă a Înălțării lui Hristos, din Berlin-Steglitz. La sfârșitul Liturghiei, episcopii au adresat scurte cuvinte duhovnicești comunității numeroase prezente și au subliniat importanța unității Ortodoxiei, atât în întreaga lume, cât și în Germania.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
