Arhiepiscopia TimişoareiÎn Duminica Ortodoxiei, 8 martie 2009, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, Sfânta Liturghie în biserica parohiei Iosefin din Timişoara.

Soborul de preoţi slujitori ai acestei parohii l-a întâmpinat pe ierarh la orele 9.45, alături de credincioşii prezenţi.
În cadrul dumnezeieştii Liturghii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine numeroşi credincioşi şi copii. Diaconul Constantin Diboş a fost hirotonit preot pe seama parohiei Iecea Mică.

P.On. Părinte Ionel Popescu a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe care ierarhii o adresează fiilor Bisericii în această duminică, prima din Postul Mare.
Pentru album foto, click pe banner:






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
