Fericirile, adevarata Înfricoşătoare Judecată? Predică la Evanghelia trăită aievea

ÎNFRICOŞĂTOAREA JUDECATĂ?

Oamenii numesc Duminica “Înfricoşătoarei” Judecăţi, duminica în care se citeşte Evanghelia după Matei (25, 31-46):

“31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.

32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.

33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;

36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?

38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?

39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?

40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.

42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;

43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.

44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?

45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”.

De unde şi de ce, totuşi, “înfricoşătoare”?

Dacă privim cuvintele Evangheliei, observăm cu uşurinţă că, practic, termenul “înfricoşătoare” lipseşte cu desăvârşire din text. Interpretarea nu rămâne să fie, deci, decât o apreciere omenească. Dar, oare de ce se înfricoşează omul, la citirea cuvintelor de mai sus? Să fie, oare, de vină, faptul că cel mai greu – dacă nu chiar imposibil – îi este omului să dăruiască, să ajute pe cel aflat la nevoie, adică să se jertfească pentru aproapele său?

KSLCatalin, “Predică la Evanghelia traită aievea”

Într-adevăr! Surpriza acestei Evanghelii, care face ca Judecata să pară “înfricoşătoare”, constă în faptul că ea ne trimite în mod direct şi categoric la aproapele nostru. Slujeşte-ţi aproapele! Totul devine înfricoşător! De această dată, Evanghelia nu se mai raportează la Dumnezeu, ci la oricare dintre semenii noştri. Şi nici măcar la oricare, ci exact la cei care, de regulă, sunt marginalizaţi de societate.

“Cumplit!”, spune omul, iar asta presupune o Judecată chiar înfricoşătoare! Slujirea lui Dumnezeu devine, dintr-o dată, slujirea semenului tău. Alta era să ştii că “slujeşti” unui Dumnezeu, prin rugăciune, postire şi mers la slujbe, şi cu totul alta este, acum, când ţi se cere să-i vizitezi pe cei mai “neplăcuţi” dintre oameni. Cumplită va fi Judecata aceasta! Dumnezeu era, oarecum, pentru tine, interpretabil. Dumnezeu părea, până astăzi, Ceva impersonal, nesigur pentru mintea ta, Ceva Care să nu poată fi atât de clar şi de categoric interpretat şi înţeles, încât să poţi fi vreodată judecat cu asprime şi încă într-un mod “înfricoşător” pentru atitudinea ta faţă de El. Dar acum, omul de lângă tine, aflat la nevoie, este ceva extrem de real, extrem de evident. Îl vezi întins pe stradă şi-l ocoleşti zilnic. Îl vezi în închisoare şi-l judeci rapid pentru “greşelile” lui, spunându-ţi că-şi merită soarta, şi devii nepăsător. Îl vezi bolnav şi cu probleme şi te fereşti cât poţi de el, ca să nu-ţi întunece ziua. Îl vezi sărac şi-l ocoleşti, ca să nu te sărăcească şi pe tine, să nu-ţi ceară, cumva, vreun împrumut, ori să nu te facă să te simţi prost cu averea pe care tocmai începusei să o afişezi. Preferi cercurile prietenilor tăi, elitele adevărate, care iţi seamănă mult… Bucuria ta egoistă este cu mult mai importantă, inclusiv marea şi tainica ta bucurie că Dumnezeu te-ar iubi pentru că faci destul pentru El, băgându-L în seamă şi rugându-te des. Nu iţi doreşti cu niciun chip ca cineva să ţi-o ştirbească. Vrei pacea mulţumirii de tine… Şi, totuşi… De astăzi, tu, privilegiatul lui Dumnezeu, practicantul, cel ce participă regulat la slujbe, tu, cel corect şi cedincios, cel ce nu eşti ca toţi ceilalţi “necredincioşi”, cel ce erai sigur pe tine şi bucurat de Fericiri, devii judecat după o judecată înfricoşătoare: ţi se cere să devii din “privilegiat”, slujitor al “mizerabililor” societăţii, după cum îi vedeai! Dintr-o dată, ţi se cere să jertfeşti timp, bani, haine şi mâncare, să renunţi la părţi mari din ceea ce tu crezi că era bucuria ta, bucurându-i pe alţii şi suferind alături de cei aflaţi la nevoie. Ce va mai rămâne, astfel, oare, din viaţa ta? Înfricoşătoare Judecată…

Fericirile, adevărata înfricoşătoare Judecată?

Cu multe criterii stricte de judecată, Fericirile nu au părut niciodată credinciosului atât de “înfricoșătoare”. Cântate la fiecare slujbă duminicală, ele chiar înveselesc pe loc întreaga Biserică, fără a vedea cumva pe cineva îngrijorat sau “înspăimântat” de ele:

1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. (Matei, 5)

Chiar și îndemnul lui Dumnezeu, din final, este unul care cheamă la bucurie: “Bucurați-vă și vă veseliți!”. În schimb, când vine vorba despre Evanghelia “Înfricoșătoarei Judecăți”, un eventual îndemn: “Înfricoșați-vă!”, la care ne-am aștepta, lipsește cu desăvârșire.

Dumnezeu nu vrea să înspăimânte, ci Dumnezeu vrea ca omul să se bucure. Fericirile sunt indicațiile – ”învățătura” lui Dumnezeu – după care omul poate deveni fericit: “că plata voastră multă este în ceruri”. În mod asemănător, Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți îi amintește pe cei fericiți: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Omul poate fi fericit respectând aceste învățături ale Fericirilor, dar la fel de bine va fi nefericit dacă nu se va înscrie în rândul faptelor bune enumerate de ele. Îndemnurile Evangheliei Judecății Înfricoșătoare, transpuse în faptă, în slujirea semenului aflat la nevoie, se regăsesc, practic, între Fericiri. Dar nimeni nu le intepretează ca fiind “înfricoșătoare”. Orice Fericire dintre Fericirile cântate poate fi intrepretată, de cel care nu se regăsește în ea, ca o “nefericire”. Deși Evanghelia Fericirilor conține mult mai multe indicii despre ceea ce înseamnă să fii un adevărat creștin, totuși, Evanghelia Judecății, în care nu sunt trasate atâtea “constrângeri” (după cum le consideră omul) rămâne să fie cea “înfricoșătoare”. Deși oricare dintre rândurile Evangheliei Fericirilor ar putea începe cu “Nefericiți sunt cei care…”, cea care rămâne înfricoșătoare este tot Evanghelia Judecății, a Sfântului Matei.

De ce? Fiindcă lumea va prefera întodeauna să-și găsească, în Fericiri, o scăpare. Oare câți dintre creștinii practicanți nu se consideră pe ei: prigoniți pentru dreptate? Câți dintre cei practicanți nu se consideră pe ei adevărați “mucenici” chinuiți, și nu afirmă asta cu tărie, în orice problemă minoră li se ivește în cale? Orice fire mai mândră, mai sigură pe ea, va interpeta totul printr-o “fericire”, pentru liniștea sa. Cu toate acestea, orice “nefericirie” va atrage o judecată dreaptă pentru ea. Nu poți fi “fericit” pentru că ai fi blând, dar să fii în același timp nedrept…

Deși mai drastice, Fericirile vor rămâne mereu interpretate cu bucurie. Evanghelia după Sfântul Matei va rămâne, însă, renumită pentru Înfricoșătoarea sa Judecată. Și, asta, doar fiindcă este destul de ușor să ajungi să crezi că tu te “dăruiești” unui Dumnezeu spiritual, imaterial, intangibil în mintea ta; dar cu mult mai greu îți vine să faci asta cu un semen de-al tău, cu Dumnezeu din el, cu lăcașul în care sălășluiește Acest Dumnezeu . Cel mai greu, pentru om, va rămâne întotdeauna să dovedească asta în practica reală; să pună în practică dăruirea de sine, jertfa pentru celălalt om, trecând dincolo de egoismul și de judecata proprii și “trădându-și”, cum s-ar spune, astfel propria persoană…

Poate că tocmai de aceea, un egumen rus, ajungea undeva să transpună toată predica la Judecata Înfricoșătoare, în doar câteva rânduri, imaginate într-o singură “fericire”: “Fericit ești, că vei fi judecat de Dumnezeu, și nu de oameni!”. Cu adevărat înfricoșătoare este judecata din această Duminică, fiindcă ea îl face pe Dumnezeu să apară aievea printre noi, întrupat, așa cum a apărut în urmă cu peste 2000 de ani, exact în persoana pe care noi și societatea noastră întotdeauna vom alege să o răstignim și să o disprețuim: însetată, flămândă, obosită, bolnavă, săracă, străină și goală…

KSLCatalin, Predică la Evanghelia trăită aievea