Ierusalim, 10 martie 2009

Papa Benedict XVI va participa la Yad Vashem, Memorialul Holocaustului, în timpul pelerinajului său în Ţara Sfântă, dar va evita muzeul în care Pius XII este prezentat ca fiind pasiv în faţa exterminării evreilor, a declarat marţi un reprezentant al Vaticanului.
Papa va vizita Yad Vashem în luna mai “pentru a se ruga şi a aduce un omagiu victimelor Holocaustului” în Israel, a spus nunţiul papal Antonio Franco, la o conferinţă de presă ţinută în Ierusalim. Dar acesta “nu va fi prezent la muzeu”, după spusele sale.
Vaticanul se opune legendei care însoţeşte o fotografie a papei Pius XII, aflată la Muzeul Yad Vashem, care îl acuză pe papă de modul în care a tăcut şi nu a reuşit să facă faţă deportării şi exterminării a 6 milioane de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial.
De asemenea, nunţiul apostolic a spus că această vizită va fi strict religioasă, dar nu va exclude, însă, discutarea problemelor politice în cadrul întâlnirilor cu oficialii.
Papa va vizita, de asemenea, Ierusalimul, Muntele Templului, pe care se află moscheea Al Aqsa, al treilea loc sfânt al Islamului şi Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc al iudeilor.
De asemenea, pelerinajul papei în Ţara Sfântă, în perioada 8 – 15 mai, va include Betleemul şi Nazaretul, înaintea vizitei la Amman, în Iordania – conform Vaticanului.
Această excursie intervine în câteva săptămâni după o controversă nascută pe marginea ridicării excomunicării unui episcop integrist care neagă Holocaustul.
Aceasta este prima vizită a Papei Benedict XVI în Ţara Sfântă. Predecesorul său Ioan Paul al II-lea a vizitat această zonă în 2000.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
