Biserică românească în München

Parohia ortodoxă română Buna-Vestire din München a cumpărat o clădire – fostă gară – în suprafaţă locuibilă de ca. 400 m.p., situată pe un teren de 3.200 m.p -în Fasangarten Str.127a, 81549 – München-, în sumă totală de 420.000 Euro, sumă achitată integral din fondurile proprii ale parohiei.
În clădirea veche:
Se vor amenaja următoarele obiective: sală de festivităţi de ca.100 persoane, birou parohial, bibliotecă-sală de consiliu-, sală de clasă pentru orele de religie şi l.română, locuinţă socială, anexe.
Pe terenul aferent:
Se va construi o biserică de lemn de ca.300 persoane, o troită, parcări, anexe.
Dorim ca, în acest „Aşezământ Românesc”, să-şi găsească bucuria şi calea mântuirii toţi cei ce doresc să păstreze, pentru ei şi urmaşii lor, valorile spirituale, culturale şi morale ale Bisericii noastre strămoşeşti şi ale poporului român.
Lucrările de renovare a clădirii vechi -centrul parohial- sunt în deplină desfăşurare, iar pentru biserica de lemn şi celelalte anexe s-au înaintat documentaţiile necesare.
Pentru finalizarea lucrărilor avem nevoie de ajutoarul spiritual şi material al românilor în primul rând, dar şi al celor ce doresc să ne vină în ajutor.
Puneţi şi Dumneavoastră o „cărămidă” la temelia bisericii româneşti din München
Mulţumindu-Vă pentru bunăvoinţă, rugăm pe bunul Dumnezeu să Vă răsplătească mărinimia sufletească.
Preot Simion Felecan
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Pentru donaţii 😛arohia ortodoxă română Buna-Vestire-München. Banca: EKK eG. Konto:103401600; BLZ:520 604 10






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
