Facultatea de Teologie și Științele Educației și-a sărbători în data de 30 ianuarie 2018 hramul, cinstindu-i și pomenindu-i pe Sfinții Ierarhi Vasile Cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, considerați ocrotitorii spirituali ai învățământului ortodox.
După o participare numeroasă dimineața, la Sfânta Liturghie din Catedrala Metropolitană din Târgoviște, numeroși studenți, profesori, preoți, absolvenți ai facutății de teologie s-au reunit în sala de conferințe a Universității Valahia din Târgoviște, cu binecuvântarea și participarea Înalt Prea Sfințitului prof. univ. dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei. Părintele prof. univ. dr. Marian Vâlciu, decanul F.T.O.S.E. Târgoviște, coordonatorul întâlnirii, a prezentat, în cuvântul de bun venit, programul manifestării menite să marcheze hramul Facultății de Teologie.
După ce corul studenților teologi – sub bagheta asist. dr. Mihai Vlădăreanu – a încântat prin interpretarea câtorva piese, dl conf. dr. Ion Marian Croitoru a susținut conferința cu tema: Mesaje ale Sfinților Trei Ierarhi , Sfântul Vasile Cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur pentru lumea contemporană. Subliniind că, încă din 1936, cu prilejul unui congres teologic, la Atena, acești mari Ierarhi au fost recunoscuți ca patroni ai învățământului în general, dl. conf. dr. Croitoru a prezentat o serie de aspecte ale învățăturilor acestora, dezvoltând cu precădere trei dintre mesajele Sfinților Trei Ierarhi către toate vremurile și anume:1. Importanța ecumenicității Evangheliei.2.Unitatea dintre contemplație și practică sau, în limbaj patristic, dintre vederea lui Dumnezeu și faptă.3. Necesitatea educației și folosul cultivării duhovnicești permanente a omului.
Evidențiind faptul că, prin cuvântul lor teologic, cei trei Sfinți Ierarhi nu au ignorat înțelepciunea timpului lor, s-a arătat că aceștia sunt prezentați ca dascăli ai lumii, de unde și importanța ecumenicității Evangheliei – învățătura creștină fiind cuvânt înfăptuitor, nu teorie.Câteva dintre ideile expuse… Taina teologiei nu se bazează pe credința neexperiată, pentru că în modul de trăire după învățătura Bisericii, trebuie să existe un acord între viață și credință, între credință și faptă, între dogmă și modul de viață. Necesitatea educației și folosul cultivării duhovnicești permanente a omului, a fost evidențiată prin exemplul direct al Sfinților Ierarhi, care la vemea lor s-au străduit să dobândească cât mai mult din cultura și învățătura vremii. Superioritatea credinței creștine se manifestă în modul de selectare a învățăturii, așa încât să luăm ceea ce este util și să ne ferim de cele ce vatămă, pentru a zidi sufletele noastre. Între învățătura profană și cea dumnezeiască nu trebuie să fie exclusivism, iar din înțelepciunea profană și cea dumnezeiască, sufletul trebuie să dobândească, drept rod, adevărul. Ținând cont că sufletul copilului este maleabil, „ca un mărgăritar”, familia este prima responsabilă în educarea tinerilor, îndemnată de Sfinții Ierarhi: crește un atlet pentru Hristos, un cetățean al Cerului!Mai mult folos aduce viața fără cuvânt, decât cuvântul fără viață; iar dacă cuvântul și viața se vor întâlni, ele vor face icoană – a transmis conf. dr. Ion Marian Croitoru.Raportul dintre teologia academică (cea mai înaltă dintre științe, știință în fapt și adevăr, o recunoaștere socială a Bisericii și prin recunoașterea ei în mediul universitar) și teologia empirică trebuie să fie sinergie, actualizând mărturiile Sfinților Părinți ai Bisericii. Asta, pentru că Biserica pășește în istorie cu pașii Sfinților, iar Ortodoxia nu este o epocă a istoriei, ci adevărul ei! Prin actualitatea mesajelor lor , prin viața și învățătura lor, Cei Trei Sfinti Ierarhi, comemorați acum, rămân dreptare ale Ortodoxiei sau calea de urmat în Ortodoxie! Acestea ar fi câteva dintre mesajele transmise de dl. conf. dr. Ion Marian Croitoru. Că aceste mesaje au atins sufletle celor prezenți, au dovedit-o aplauzele prelungite ale studenților, din sala arhiplină, și aprecierile exprimate la finalul prelegerii. După o nouă grupare de melodii, minunat interpretate de studenții teologi, Înalt Prea Sfințitul Nifon, mulțumind pentru participare celor prezenți și pentru organizare celor ce s-au preocupat să realizeze această întrunire, a subliniat profunzimea și înalta ținută a prezentării conferinței de către conf. dr . Ion Marian Croitoru, mai ales ținând cont de timpul limitat pus la dispoziție pentru expunerea unui asemenea subiect.
I.P.S. Nifon a ținut să pună în evidență caracterul sărbătorii: hramul instituției de învățământ teologic e o sărbătoare de suflet, o zi de naștere aniversară a unei familii (specifică și mărită). Nu e o zi care să se fi dorit a fi îmbrăcată în festivism, ci o zi dorită a fi plină de trăire religioasă, de îmbogățire sufletească, o sărbătoare care, începând cu Sfânta Liturghie, să vibreze în suflete, în conștiințe. Sfinții Trei Ierarhi au strălucit pe cerul gândirii (pentru că sunt creatori de teologie), al simțirii (au trăit învățăturile lor), și al faptelor (fiecare subscrie, în pantheonul Ortodoxiei universale, fapte impresionante).
Ziua Sfinților Ierarhi e văzută și ca sărbătoarea împăcării în Biserică (pentru că, acum circa 1000 de ani, în Biserică apăruseră disensiuni, grupări evlavioase, fiecare susținând că unul dintre cei trei Ierarhi e mai important decât ceilalți doi), cu meritul Sf. Ioan Mitopolitul Evhaitelor, ce îi vede împreună și inițiază sărbătorirea lor comună: „Nu este un al doilea între aceștia trei. Fiecare își poartă veșnicia sa”. De aceea , precizează IPS Nifon, e bine ca disensiunile ce apar în Biserică să fie elucidate, eliminate și strădania să fie aceea de a forma oameni buni, nobili, educați, fețe calde și luminoase, cu iubire de Dumnezeu și de oameni. „Viața fără credință nu se poate concepe! Trebuie să câștigăm cât mai mulți tineri în această concepție și astfel ne vom face următori ai Sfinților Părinți Trei Ierarhi!” Cuvântul IPS Nifon, rostit cu căldură, i-a făcut pe cei prezenți să simtă, o dată în plus, că se află într-o familie, o familie minunată! La mulți ani! (autor – voluntar Lăcașuri Ortodoxe: Maria Popescu) [https://lacasuriortodoxe.ro/files/arhiva/2018-01/sărbătoare-la-târgoviște-în-familia-facultății-de-teologie-ortodoxă-și-științele-educației.JPG] [https://lacasuriortodoxe.ro/files/arhiva/2018-01/sărbătoare-la-târgoviște-în-familia-facultății-de-teologie-ortodoxă-și-științele-educației-1.JPG] [https://lacasuriortodoxe.ro/files/arhiva/2018-01/sărbătoare-la-târgoviște-în-familia-facultății-de-teologie-ortodoxă-și-științele-educației-2.JPG] [https://lacasuriortodoxe.ro/files/arhiva/2018-01/sărbătoare-la-târgoviște-în-familia-facultății-de-teologie-ortodoxă-și-științele-educației-3.JPG] [https://lacasuriortodoxe.ro/files/arhiva/2018-01/sărbătoare-la-târgoviște-în-familia-facultății-de-teologie-ortodoxă-și-științele-educației-4.JPG]





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
