
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, plănuieşte să facă, potrivit unei vechi tradiţii, o serie de vizite canonice Bisericilor Ortodoxe locale în calitatea sa de nou cârmuitor al Bisericii, după cum informează www.interfax-religion.com.
Sanctitatea Sa şi-a exprimat această dorinţă la dineul anual organizat de către Ambasada Greciei cu prilejul prăznuirii Duminicii Ortodoxiei.
Patriarhul rus a mai afirmat că ordinea în care vor fi vizitate Bisericile Ortodoxe va fi pe cât posibil cea înscrisă în diptice, unde sunt menţionate 15 jurisdicţii: cea a Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, precum şi cele ale Bisericilor Ortodoxe Rusă, Georgiană, Sârbă, Română, Bulgară, Cipriotă, Elenă, Albaneză, Poloneză şi cea a Bisericii Ortodoxe din Statele Unite ale Americii.
Toate acestea însă vor fi precedate de o vizită în Ucraina, parte din teritoriul canonic al Patriarhiei Ruse.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
