La Editura Reîntregirea din Alba Iulia a apărut catehismul ortodox: „Viu este Dumnezeu”, într-o ediţie grafică deosebită. Cartea este la acest moment unul dintre cele mai bune şi sintetice prezentări a învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
Conceput în urmă cu 30 de ani în Franţa, de un grup de creştini ortodocşi coordonat de Părintele Cyrille Argenti, catehismul „Viu este Dumnezeu” a fost tradus pentru prima dată în limba română în anul 1992, iar acum vede din nou lumina tiparului într-o nouă traducere şi având inserat 15 icoane color.
Este numit de traducător ca un adevărat „catehism filocalic”, care se axează pe structura anului liturgic de la Crăciun la Paşti.
Catehismul este dedicat Părintelui Cyrille Argenti, Părintelui Constantin Galeriu şi PF Daniel, iniţiatorul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.
„… la sugestia Preafericitului Patriarh Daniel s-a demarat un proiect serios de catehizare intitulat „Hristos împărtăşit copiilor”. De fapt, nu numai copiii, ci toţi credincioşii au nevoie de catehizare. Dacă pentru catehizarea copiilor sunt alcătuite manuale, inclusiv pentru cea din biserică, pentru catehizarea tuturor creştinilor punem la îndemână cel mai bun catehism: „Viu este Dumnezeu”. El va ajunge în toate parohiile noastre, acum, la început de an. Este foarte important ca orice om să-şi cunoască învăţătura Bisericii sale. Preoţii îl vor folosi la vecerniile de Duminica”, scrie IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei în prefaţa acestui catehism, sub titlul „Urgenţa pastorală a catehizării”
„Textul acestui catehism manifestă prin el însuşi deschiderea sa eclezială. Conceput ca un iconostas, sau mai de¬grabă ca un registru al marilor praznice ale anului liturgic, pe care le putem vedea chiar deasupra «uşilor împărăteşti», el se află prins pe parcurs într-un ritm esenţialmente evanghelic, dacă este adevărat ceea ce afirmă cei mai mulţi exegeţi că Evangheliile sunt istorisiri ale morţii şi Învierii Domnului, precedate de simple intro¬duceri. (Olivier Clément). Pentru alte amanunte, click pe banner:






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
