Publicat pe 12.03.2009

Afacerea Williamson: scrisoarea integrală a Papei Benedict XVI pe un site german

 

 

 

Ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) a publicat pe site-ul său de pe internet scrisoarea integrală în care Papa Benedict XVI explică decizia sa de a ridica excomunicarea prelaţilor integrişti printre care şi un negaţionist.

 

În această scrisoare adresată episcopilor, Papa deplânge polemica din interiorul Bisericii, invocând un pasaj din Epistola Sfântului Pavel către Galateni.

 

Căci toată legea este împlinită într-un cuvânt, acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi – scria Sfântul Pavel Galatenilor în pasajul citat de Benedict XVI.

 

“Din nefericire putem vedea muşcături şi probleme în Biserică astăzi, căci aceasta este expresia unei libertăţi prost înţelese”, comentează Papa.

 

“Nu este uimitor faptul că nu suntem cu nimic mai buni decât Galatenii? Că ne ameninţă aceleaşi tentaţii? Că trebuie să reînvăţăm de fiecare dată cum să folosim libertatea?”, adaugă el.

 

Vaticanul refuzase iniţial să confirme existenţa acestei scrisori, înainte de a anunţa că va fi publicată joi la ora 12.00 (11.00 GMT).

 

Au fost publicate numeroase extrase din această scrisoare, în special pe internet. Papa s-a arătat rănit de “vehemenţa” polemicii care a fost provocată de dezvăluirea controversată a excomunicării a patru episcopi în timp ce, conform declaraţiilor Vaticanului, Benedict XVI a ignorat declaraţiile negaţioniste ale episcopului Richard Williamson.

 

“Mi s-a spus că o lectură atentă a informaţiilor care circulă pe internet ne-ar fi pus la curent cu această problemă în timp util. Noi, la Vatican, va trebui în viitor, să acordăm atenţie acestei surse de informaţii”, a continuat Papa în scrisoarea publicată de FAZ.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.