Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, s-a alăturat de astăzi regilor vrednici cu care Bunul Dumnezeu a binecuvântat acest neam. Mutarea Sa la cele veșnice reprezintă, cu certitudine, o grea pierdere pentru Casa Regală a României, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru întreg poporul român de pretutindeni.
Nu vorbim doar de pierderea unui om, ci de un simbol viu al curajului mărturisirii iubirii de țară și de credință, în vremuri tulburi, pe care le-a înfruntat cu demnitate. Acum știm, și istoria ne încredințează, că atașamentul Majestății Sale pentru valorile spirituale ale poporului nostru a trecut dincolo de nivelul declarațiilor fără fond, dovedind, în mod repetat, dragostea sa pentru tot ceea ce ne caracterizează ca popor, între celelalte popoare ale lumii.
Regele este unsul lui Dumnezeu, semn că puterea ce i-a fost încredințată este de la Dumnezeu. De aici, și uriașele responsabilități care rezidă din această relație dintre Dumnezeu – Monarh și supușii Săi. Legătura dintre Rege și Biserică este, așadar, de netăgăduit. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, este singurul monarh care a fost uns de Biserica Ortodoxă Română, în 1926.
Facem un apel călduros către clerul și credincioșii noștri pe care îi păstorim să fie alături, în rugăciune, de membrii Casei Regale, în aceste momente dificile.
Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, își va găsi odihna veșnică în Catedrala Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, lângă ceilalți regi ai României.
Suntem alături, cu sufletul și cu inima în rugăciune, de îndoliata Familie Regală a României, pe care o încredințăm că se află pururi în rugăciunile noastre.
Dumnezeu Să-l odihnească cu drepții Săi!
Mesaj al Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor [https://sf-esc.ro/ps-vincentiu-episcopul-sloboziei-si-calarasilor/]





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
