
După mărturiile unor Sfinţi Părinţi, numele i s-a dat după postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos ţinut înainte de ieşirea Sa la propovăduire, sancţionând astfel postul prin însuşi exemplul Său şi desăvârşindu-l prin arătarea sensului său adevărat, ca şi a modului în care trebuie să fie practicat, de asemenea recomandându-l, alături de rugăciune, drept mijlocul cel mai eficace de progres spiritual.
Precum bine se ştie, postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc.
Postul este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfă benevolă din partea (…) continuare, dand click pe banner:






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
