Publicat pe 16.11.2017

Pentru prima data, Biserica Greciei atrasa intr-un proiect european, cu un buget de 2.200.000€

 

 

 

O întâlnire a avut loc săptămâna trecută, între reprezentantii Bisericilor Ortodoxe din Grecia și Cipru, aceste doua Biserici participand pentru prima data, in comun, la un program transnațional, numit INTERREG V-1 “Proiectul Grecia-Cipru 2020 – RE-CULT – Promovarea patrimoniului cultural și natural, prin dezvoltarea și consolidarea instituțională a turismului religios în regiunea insulară a Greciei și a Ciprului”.

 

INTERREG V-1- Program european transnațional de turism religios: Grecia-Cipru 2020Proiectul dispune de un buget de 2.200.000€.

 

Biroul Sinodal al Pelerinajelor Bisericii Greciei și organizația similară din Cipru vor fi implicate în acest proiect.

 

Intalnirea în cauză a fost considerată absolut necesară și indispensabilă pentru pregătirea comună, cât mai bună, a obiectivelor ce urmeaza a fi promovate și digitizate de către Biserica Greciei: mănăstiri, locuri de pelerinaj, relicve și obiecte prețioase din eparhii.

 

Pentru prima data, Biserica Greciei incantata de un proiect european: 2.200.000€Întâlnirea a început cu o adresare de bun venit, destinata Mitropolitului Hrisostom de Dodonis, care a transmis salutul și binecuvantarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei și a Arhiepiscopului Atenei și al intregii Grecii, Ieronim.

 

Astfel, dupa mai multe critici aduse Uniunii Europene si integrarii Greciei in Uniune, Biserica Ortodoxa a Greciei participa, acum, pentru prima data, într-un program european transnațional, fiind preocupata, in aceste zile, dupa cum au demonstrat-o discutiile deja avute cu Biserica Ortodoxa partenera din Cipru, raportate de publicatia greceasca Romfea [https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/18221-summetoxi-tis-ekklisias-tis-ellados-se-europaϊko-diakratiko-programma] , de principiile, valorile și acțiunile care trebuie întreprinse și respectate în comun, în scopul asigurarii succesului INTERREG V-1, “Grecia-Cipru 2020”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.