POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor

POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor: “Suntem intr-o perioada cand Dumnezeu ne cerne! Si ne cerne printr-o sita foarte deasa!” – extras dintr-un cuvant rostit si inregistrat, in aceste zile, in Slobozia (11 noiembrie 2017).

“Cinstim astazi patru marturisitori ai lui Hristos, patru martiri ai credintei crestine, patru faclii luminoase: Mina, Victor, Vichentie si pe Sfanta Mucenita Stefanida – faclii luminoase, exemplu si model pentru noi, cei de astazi” – si-a inceput cuvantul sau, rostit in fata multimii de credinicosi prezente in Biserica cu hramul Sfantul Mina din Slobozia, PS Vincentiu.Ziua a fost una de mare sarbatoare, intrucat Sfantul Vichentie este si sfantul ocrotitor al carui nume este purtat de Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcop al Sloboziei si Calarasilor (derivat din Vichentie – Vincentiu).

Pozitie marturisitoare a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si CalarasilorIn predica rostita cu aceasta ocazie – cel ce a fost intampinat, inca de la intrarea sa in biserica, de numeroase buchete de flori, pregatite spre a-i fi oferite de catre credinciosii dornici sa isi felicite pastorul, ierarhul care pastoreste intinsa regiune a Baraganului, granar al Romaniei, a vorbit despre incercarile prin care in prezent sunt nevoiti sa treaca credinciosii crestin-ortodocsi, dar mai ales despre marturisirea lui Hristos, la care acestia sunt chemati. Pe un ton ferm, astfel, PS Vincentiu a avertizat:

“Suntem intr-o perioada cand Dumnezeu ne cerne”, a explicat PS Vincentiu, insistand asupra acestei evidențe:

“Si, ne cerne printr-o sita foarte deasa!”

PS Episcop Vincentiu cheama la marturisireIar imbarbatarea si chemarea la martusirirea de credinta, pe care PS Parinte Vincentiu le-a exprimat in predica sa, au fost intarite prin cuvantul Sfintei Evanghelii, acesta indemnandu-i pe credinciosi sa treaca peste orice indoiala si sa aiba curaj:

“Tineti minte cuvantul Mantuitorului, citit in pericopa evanghelica: “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”, cu referire la Sfânta Evanghelie după Matei 10, 32.

Indemnul PS Vincentiu, insa, nu s-a oprit aici, ierarhul care pastoreste Episcopia Sloboziei si Calarasilor staruind pe indemnul sau, pornit de la cuvintele de mai sus ale Mantuitorului:

“Trebuie sa punem la inima, cu multa credinciosie, acest indemn al Mantuitorului Iisus Hristos, fiindca astazi ni se cere sa-L marturisim pe Mantuitorul Iisus Hristos.

Ni se cere sa traim Cuvantul Evangheliei Vietii. Ni se cere sa fim faclii luminoase in fata marilor multimi aflate in intuneric.

Ni se cere sa fim faclii luminoase in fata marilor multimi care Il resping pe Mantuitorul Iisus Hristos, Lumina Vietii. Acestea sunt multimi pentru care intunericul a devenit lumina si, asemenea locuitoruilor Gadarei, vazand minunile pe care Hristos le face cu ucenicii Sai, cu cei care-L marturisesc pe El, Ii cer sa plece din hotarele lor”.

PS Vincentiu: Sa fim marturisitori!Continuand sa se adrese celor prezenti in mica bisericuta-paraclis eparhial, apartinand Sfintei Manastiri inchinate Sfantului Mare Mucenic Mina, care l-au inconjurat cu drag, PS Vincentiu a explicat:

“Iata de ce ni se cere noua sa fim marturistori… Ni se cere, noua, sa-L laudam, prin fapte si prin cuvintele noastre, pe Cel Care este Calea, Adevarul si Viata pentru noi.

Ni se cere sa-L laudam pe Cel Care este Calea, Adevarul si Viata pentru cei care se mantuiesc; pentru cei care sunt chemati la mantuire si la bucuria pe care mantuirea o aduce sufletelor si trupurilor noastre”.

Aflat la zi onomastica, incununata de oficierea Sfintei Liturghii in micul paraclis eparhial, PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a transmis binecuvantarea sa arhiereasca, in incheierea cuvantului sau, tuturor celor care au ascultat cuvantarea rostita cu prilejul acestui nou hram:

“Sa multumim Preabunului Dumnezeu pentru darurile sale!

Iata, este un nou hram al acestui paraclis eparhial – biserica Manastirii Sfantul Mare Mucenic Mina,(…) si Il rog pe Dumnezeu sa va binecuvanteze si va daruiasca pacea sa. Sa va daruiasca multi si binecuvantati ani!”

Cuvantul rostit de PS Vincentiu, Episcop al Sloboziei si Calarasilor, publicat mai sus, reprezinta transcrierea unui extras din predica rostita la Sarbatoarea Sfintilor Mucenici Mina, Victor, Vichentie si Stefanida, din ziua de 11 noiembrie 2017, in Biserica-Paraclis Eparhial Sfantul Mina, din Slobozia. Inregistrarea predicii rostite de PS VIncentiu si slujba oficiata cu aceasta ocazie, transmise in direct de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, pot fi urmarite si in playerul aflat in pagina de fata:

[

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.