Parintele Nil Dorobantu, in centrul discutiilor din aceasta seara
Sub patronajul Î.P.S. Prof.Univ.Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Facultatea de Teologie a Universității “Ovidius” din Constanța (FTUOC), în parteneriat cu Centrul de Cercetări Științifice Interdisciplinare “Dumitru Stăniloae” al Universității “Valahia” din Târgoviște (CCSIDSUVT) și Colegiul “Sfinții Martiri Brâncoveni” din Constanța, organizează astazi, joi, 16 noiembrie 2017, Conferința Națională: “Jertfă și mărturisire creștină în vremea prigoanei comuniste-atee din România (1945-1989). Profilul Părintelui Nil Dorobanțu”, începând cu orele 17:00, la Curtea Brâncovenească, Str. Vasile Lupu, nr. 43-45, Constanța.
Conferențiază: Pr. Ionel Dumitru Adam.
Evenimentul cultural-științific se înscrie în seria manifestărilor dedicate în acest an, 2017, comemorării Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist.
Parintele Nil Dorobantu, in centrul discutiilor din aceasta searaCu această ocazie, cei prezenți vor putea să cunoască prin intermediul unei prezentări documentate și inedite, reperele fundamentale din viața și activitatea liturgică, misionară și teologică a personalității de excepție a Părintelui Nil Dorobanțu, unul dintre duhovnicii cei mai harismatici ai perioadei comuniste-atee din România.
Conferința va reliefa, totodată, bogata activitate publicistică a duhovnicului român, elaborată în condițiile totalitare de cenzură, și salvată în mod providențial prin fiii duhovnicești ai Părintelui, iar actualmente reîntregită și redată cititorului contemporan . Organizatori: Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Director al CCSIDSUVT Asist.Univ.Dr. Ionuț Gh. Chircalan
Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al evenimentului.