Publicat pe 02.11.2017

Vladimir Putin, vizitat de staretul Manastirii Vatoped din Muntele Athos

Foto: Presedintele Putin si staretul Efrem din Vatoped, Athos – 2011Sursa: www.johnsanidopoulos.com [https://www.johnsanidopoulos.com]

 

Arhimandritul Efrem, egumen al Manastirii Vatoped din Athos, s-a întâlnit cu Președintele Putin, la Moscova, inainte de o calatorie pe care staretul urma sa o efectueze in Ekaterinburg.

 

Staretul Manastirii Vatoped din Athos l-a vizitat pe Presedintele PutinVizita a avut loc pe 26 octombrie 2017, iar in cadrul discutiei care a avut loc cu acest prilej părintele Efrem a subliniat că toată lumea are nevoie de comunicare duhovnicească, inclusiv șefii de state.

 

Primul lucru care “îi interesează pe toți, este mântuirea sufletului”, a destainuit el.

 

Vladimir Putin, vizitat de staretul Manastirii Vatoped din Muntele AthosÎn timpul întâlnirii, Arhimandritul i-a oferit Președintelui rus o icoană a Muntelui Athos.

 

Potrivit staretului Efrem, Președintele a cinstit icoana, cu mare respect.

 

Atitudinea sa față de obiectele sacre, a adăugat el, este un semn al credinței sale în Dumnezeu, intarind acest lucru, deopotriva, prin ceea ce se cunoaste deja despre viata Presedintelui Rusiei si despre părinții si originea acestuia.

 

Informatia a fost oferita de publicatia Crestinism Ortodox ( https://orthochristian.com/107658.html [https://orthochristian.com/107658.html] )

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.