Publicat pe 19.10.2017

Custodele Coroanei s-a intalnit cu Patriarhul Daniel – foto

 

 

 

Ieri, miercuri, 18 octombrie 2017, conform unor informatii transmise Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe de catre Secretariatul Majestății Sale Regelui, Custodele Coroanei s-a intalnit cu Patriarhul Romaniei.

 

Colaborare intre Familia Regală și Biserica Ortodoxă RomânăLa intalnirea cu Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală, au participat Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, cat si Principele Radu.

 

In urma intalnirii, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a fost autorizat să transmită un comunicat oficial, in care se arata ca discutiile au avut ca tema colaborarea dintre Familia Regală și Biserica Ortodoxă Română.

 

Aflati in Salonul „Teoctist Patriarhul”, reprezentantii Familei Regale si Patriarhul Romaniei au avut in vedere diverse proiecte sociale şi filantropice, pentru prezent și viitor.

 

Custodele Coroanei a întâlnit pe Părintele Patriarh DanielA urmat o revizitare a unora dintre obiectivele importante aflate in incinta Resedintei Patriarhale, Alteţele Lor Regale admirand pe rand Salonul Sfinţilor români, Sala Sfântului Sinod, Muzeul Patriarhilor.

 

Vizita a fost insotita, de asemenea, de momente de rugaciune, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta si Principele Radu alegand sa se reculeaga în Paraclisul istoric Sfântul Gheorghe din cadrul Reşedinţei Patriarhale.

 

In finalul comunicatului oficial emis de Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I si transmis Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, de catre Secretariatul Majestății Sale Regelui, pe tema intalnirii recente dintre Custodele Coroanei si Patriarhul Romaniei, se mai aminteste:

 

“La finalul întrevederii, Alteţele Lor Regale au oferit Părintelui Patriarh volumul „Povestea Castelului Peleş” scris de Principele Radu, iar Preafericitul Părinte Daniel a dăruit Familiei Regale o icoană cu chipul Sfintei Ana ţinând în braţe pe Maica Domnului copil”.In articolul de fata, puteti vedea mai multe fotografii oferite cu prilejul intalnirii intre Patriarhul Romaniei si Custodele Coroanei, Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, de catre Secretariatul Majestății Sale Regelui Mihai I al Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.