Arhiepiscopul Parisului, Cardinalul Andre Vingt-Trois se va afla într-o vizită în Rusia, în perioada 26-30 octombrie, la invitaţia patriarhului Alexei al II-lea, al Întregii Moscove şi Rusii.
“Patriarhul rus a vizitat anul trecut Parisul, unde a fost salutat cordial de către partea catolică. Aceasta este deci o parte a unei vizite reciproce.”, a declarat ieri Interfax pr. Igor Vizanov, secretar al Patriarhiei Moscovei, Departamentul pentru Relaţii externe al Bisericii.
“Relaţiile bune de azi trebuie să fie menţinute între Bisericile Ortodoxă şi Catolică, aflate în faţa provocărilor zilei de astăzi”, a mai spus el.
Istoria Bisericii Catolice din Franţa şi a Bisericii Ortodoxe din Rusia au trăsături similare, a spus pr. Igor. “Biserica Catolică a fost persecutată în anii dramatici ai Marii Revoluţii Franceze”, a adăugat el.
“Încercările în acest sens au venit din partea politicienilor liberali francezi în secolele 19 – 20 de a reduce influenţa Bisericii. Cele două biserici ale noastre au acumulat astfel experienţa supravieţuirii într-un mediu dramatic şi, prin urmare, au îndeplinite condiţiile obligatorii pentru înţelegere reciprocă şi interacţiune”, a spus el.
Programul vizitei Cardinalului urmează să fie finalizat.